Azi a fost o zi mare.
Felix Baumgartner a sărit din 39.000 de ani lumină.
Faptic, au fost 39 km depărtare.
Felicitări!
Într-adevăr azi s-a scris istorie.
Spanacul și nevasta au stat cu lacrimi în ochi. Sincer.
Dar pe lângă felicitările de rigoare au o întrebare care mă roade de ceva vreme.
Aia cu distanța de ani lumină.
Bun, când distanța e atât de mare, n-o mai poti măsura în metri, kilometri și catralioane de kilometri.
O măsori în ani lumină.
Adică, un an lumină e distanța pe care o parcurge lumina într-un an.
DACĂ E CEVA GREȘIT, SPUNEȚI-MI!
Adică lumina are vreo 300.000 de kilometri la oră, da? O oră, dintr-un an.
Nu mai fac alte calcule, e o distanșă uriașă.
Care distanță depășește cu jumăte “jucăria” lui Chuck Norris. Sorry, bearded dude, the light fucked you!
Dar, urmează un mare dar.
Am aflat zilele astea că oamenii de știință, Dumnezeu știe care-s ăia, au găsi o planetă aflată la 40 de ani lumină de Terra. Planetă care e compusă din diamant.
CUM NAIBA TIMP DE ATÂȚIA ȘI ATÂȚIA ANI, NIMENI N-A VĂZUT RAHATUL ĂLA DE DIAMANT PLUTITOR? CĂCI E MAI MARE DE 2 ORI DECÂT TERRA.
MĂ, ȘI CU OCHEANUL CHINEZESC DACĂ TE UITAI ÎNCOLO O VEDEAI! PÂNĂ ACU DE CE N-AU DESCOPERIT-O?
Poate cercetătorii ăia de se laudă că nuș ce planetă e la 13 mii de catralioane de ani lumină de galaxia Casiopeea, de fapt au băgat niște date din burtă, nu?
Totuși, cea mai mare întrebare pe care o am e asta:
Viteza luminii are 300.000 kilometri pe oră da? Perfect.
E cea mai mare viteză cunoscută de om.
Viteza văzului cât e de mare? Având în vedere că viteza luminii e cea mai mare, hai să zicem că și viteza văzului este egală, da? Perfec.
Atunci, cum dracu cercetătorii ăștoa VĂD LA 40J DE ANI LUMINĂ DISTANȚĂ? Că acolo e ghemul ăla de diamant.
Cum, ei văd în viitor?
Într-un viitor pe care noi n-o să-l vedem niciodată? Căci sunt 40 de ani lumină, adică să parcurgi cu viteza luminii o distanță în 40 de ani.
Voi înțelegeți acum ce nu pricep eu?
Până la urmă cercetătorii ăștia văd în viitor? Hai, 1 an lumină mai zic. Dar e vorba de 40 până la diamant.
Și miliarde de catralioane până la nuș ce.
Cum au ajuns la noi extratereștii? Căci avem pe lângă noi destui reptilieni.
Ăia ce rahat de nave au? De merg cu o viteză mult mai mare decât cea a luminii? Călătoresc prin găuri de vierme cosmic?
Îndoaie spațiu și timpul cum îndoaie nevastă-mea coca de prăjituri?
Einstein se învârte în mormânt ca titirezul.
Adică tot ce credeam noi că știm e dat peste cap.
Care e explicația logică?
CUM SE POATE VEDEA LA O DISTANȚĂ ENORMĂ DE ANI LUMINĂ, DACĂ VITEZA VEDERII NOASTRE ESTE EGALĂ CU VITEZA LUMINII?
Nope. Pe secunda. Sunt 300.000 km/s.
Pai a zis-o Eminescu vostru “azi o vedem si nu e”. Vezi stele la mii de ani lumina fiindca emit fotoni de miliarde de ani, tipule. Ce vezi tu e lumina aia care a plecat de acolo, din punctul de interes acum 40 de ani lumina… Si tot asa. Soarele are 4.5 mld de ani (universul cam 11 mld). Bon, deci un bou aflat pe o planeta ca pamantul aflata la 4.5 mld de ani lumina (exagerez aici).. o vede acusi. Adica acum ajung fotonii din soare la el (asta-i varianta foarte simplifcata).
*acum 40 de ani (fara lumina) :D. Un an lumina este distanta pe care o parcurge lumina intr-un an pamantean. Ma-sa de romana, sper ca m-am exprimat bine, ca-s obosit!
N-am înțeles nimic, urmaș al lui Gagarin!
Adică ce vedem noi e în trecut?
E lumina de lumina planeta de diamant acu 40 de ani?
No’, nu ma bag la calcule, dar stiu ca am stat in suspans si am trait intens saltul. Merita respect!
Da, jos pălăria. Numa să nu ți-o ia vântul, că n-o mai găsești unde cade nemernica… De la 40j de kilometri înălțime.
Cică s-a antrenat 7 ani…
Am stat fără să clipesc în momentul când a început ăla să se învârtă ca o sfârlează.
Cu capsula aia ce s-a întâmplat până la urmă?
Da dude, e foarte simplu. Cum a spus si Vladimir, o stea de pe cer, aflata la, sa zicem, 100 de ani lumina, este perceputa de catre tine, pamanteanul Spanac, asa cum arata ea acum 100 de ani. Treaba asta se datoreaza distantei parcurse de lumina ei pana ajunge la ochiul tau. Tu ai inteles intreg conceptul invers. Nu vezi in viitor, vezi in trecut.
Cat despre planeta respectiva, la o asemenea distanta si dimenisune, ea este perceputa prin mijloace diferite de cele optice. Compozitia ei se poate calcula prin masa, viteza de rotatie, particularitatile orbitei, spectrul luminii reflectate si alte mii de cacaturi mult prea dificil de conceput pentru mintea noastra.
Bun, eu văd în trecut deci…
Cnd mă uit la o stea, de fapt văd cu jdemii de ani în urmă?
Bun, atunci de ce nu s-a văzut Big-bangul?
Am deschis televizorul exact cand s-a terminat de difuzat materialul legat de saritura. Eram la o petrecere, dar astazi caut pe net filmuletul, sa vad minunea.
Vreo două ore jumate e numa cât urcă el. Ultimele 10-15 minute trebuie văzute.
Care va să zică lumea a depășit un moment istoric, și tu te-mbeți fără să-ți pese… La petreceri.
“Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.” – Zice Eminescu în La Steaua. Deci, cum spuneau şi cei de mai sus – noi vedem pe cer trecutul, ca un fel de tablou ce păstrează vie amintirea unor astre. M-am uitat şi eu la televizor, cu intermitenţe, dar am prins esenţialul – coborârea. O realizare deosebită, care îmi aduce aminte de primul zbor în cosmos sau de primii paşi pe Lună. Cât despre planeta de diamant – puteau s-o fi văzut, dar nu ştiau din ce anume este făcută, până n-au avut nişte telescoape mai meseriaşe, probabil.
Au telescopul Hubble. E cel mai meseriaș.
Cel puțin așa ne zic nouă.
Chestia e că ei nu văzuseră până acum planeta.
Nu că știau de ea, dar nu știau din ce e făcută.
Nu le apăruse lor pe radar.
Și asta mă face cel puțin suspicios la toate tâmpeniile alea cu anii lumină, cu trecut și viitorul planetelor și stelelor.
Dude, wake up, suntem in 2012! Tu contesti niste lucruri la nivel de mentalitate de Ev Mediu, sau sat uitat de lume, nu te supara ca iti zic. Spatiul este infinit, raportat la dimensiunea noastra. La cat de multe corpuri ceresti exista, descoperirile mari au loc accidental. Nu au “radare”, iar Hubble nu vede in INFINITATE, are si el o limita, undeva la 14 miliarde de ani lumina – daca nu ma insel. Nici Kepler nu bate mai departe. Faptul ca tu nu le intelegem noi, muritorii cu IQ normal, nu le face tampenii, sunt lucruri dovedite atat fizic cat si teoretic, dincolo de orice dubiu. Tu iti dai seama nu ca pui la indoiala legi simple de fizica si optica? Nu ai cum sa vezi Big Bangul, pentru ca distanta in timp si spatiu este dincolo de limitele noastre tehnologice. In schimb, ii poti calcula efectele folosind mijloace cat se poate de tereste. Inca ceva, lumina este o forma de radiatie electromagnetica, una cu proprietati distincte, ce-i drept, dar e masurabila si, prin urmare, cuantificabila.
Inca ceva, ca m-am aprins tot in fata presupuselor “tampenii”.Problema asta NU TREBUIE sa ramana nelamurita: o planeta poate fi uneori descoperita dupa emanatii radio. Da, radio. Nici macar nu e nevoie sa o vezi. Iti recomand aceste articole de pe Cracked, ca sa nu citez Wiki, o sursa nesigura pentru hipsteri: http://www.cracked.com/article_19662_6-real-planets-that-put-science-fiction-to-shame.html
http://www.cracked.com/article_19479_the-6-most-mind-blowing-things-ever-discovered-in-space.html
Băi dude, mă iei de prost? 🙂
Nu îți dai seama că fac mișto, wtf???
Clar că nu vezi Big Bangul, a fost în urmă cu Dumnezeu știe câți ani.
Poate dinozaurii l-au văzut, dacă au avut telescoape meseriașe.
Dar și așa mă înșel.
Și când te gândești că suntem abia la începuturi cu măsurătorile…
Mai stai câțiva ani, și ai să vezi niște legi ale fizicii călcate în picioare în cel mai grosolan mod.
Pai de prost am picat eu =)))) Trebuia sa ma astept la ironie. FFS! :)))))
N-ai cum să pici de prost dude. Ci doar de la 39 kilometri. Dar te sfătuiesc să pici de la 40j de kilometri, să-i dai peste botnița lu’ Felix ăsta.
Vezi să iei o parapantă cu tine!
În orice caz, linkurile sunt foarte bune. Și crede-mă că nu multă lume știe. Eu știu că am scris anul trecut o revistă numai cu drăcăreli spațiale. Care va fi pusă frumos la portofoliu. Ăla care nu-l mai fac odată…
Baga mare dude, baga mare! 🙂 Tu ai inceput la un moment dat sa publici aici niste povestiri scurte ale unui echipaj spatial extrem de…”mioritic”. I miss that, era EPIC ce scriai acolo!
Avea 4 comentarii, dintre care 2 ale mele… Plus puținele vizualizări…
Dar am să mai scriu, aventuri sunt multe, idei la fel de munte.
Timp nu prea e…
Am impresia că pornesc în juma de oră o emisiune… Stai pe aproape, poate îți va plăcea…
Nu am stat sa citesc comentariile, trec direct la esential.
Asa zisa planeta de diamant cica nu este de diamant, ci dintr-un material asemanator, C pur.
Adica in ‘nspe triliare de ani se formeaza diamantu’, dar din cauza unei betii crunte, mineralul in formare nu mai reuseste sa ajunga la stagiul de diamant si ramane in curu gol, la stagiul de C pur.
Presupunand ca planeta este de diamant, oricum nu s-ar vedea, pentru ca diamantul nu luceste daca nu este prelucrat (din cate stiam eu)
E posibil sa gresesc.
Uitai, cand barosanii se pun sa caute planete, ei practic cauta un anumit tip de lumine produs de un anumit tip de stea.
In baza marimii stelei, ei aproximeaza distanta la care planeta trebuie sa fie pentru a permite viata.
Apoi calculeaza densitatea ca sa vada din ce e facuta si incearca sa caute o eventuala atmosfera.
Parametrii sunt mai multi, ei variaza in functie de ce planeta sau corp vrei sa gasesti.
Deci planeta aia de diamant e ca și aurul proștilor. Nu e diamant.
Caută cai verzi pe pereți, cu aparatură sofisticată.
Câștigă și ei o pâine, nu?