Mergeam zilele trecute cu metroul. Nu-mi cereți să-mi aduc aminte de ce mergeam eu zilele trecute cu metroul, însă mi-am adus aminte de-o fază.
M-am oprit între Unirii 1 și 2, ca să-mi iau un covrig cu măsline. Ba chiar am luat două. Din păcate numai pe unul l-am mâncat.

Plătesc cucoanei cei 3 lei, iau restul și dau să mușc din covrig.
– 73 de covrigi, vă rog! aud în spatele meu.

Șocul a fost atât de tare, încât am rămas cu gura căscată ca la filmele cu Spiderman, iar degetele care țineau strâns de covrig s-au transformat în gelatină. Iar bunătate de covrig a scăpat pe jos. Mă, era la 2 milimetri de dinții mei! Aia mi-e ciudă! Că măcar dacă mușcam din el, eram fericit.
73 de covrigi nene.

Un gagiu în spatele meu, scosese niște bani și-i zisese cu nonșalanță gagicii de la simigerie despre dorința lui.
73 de covrigi.

Fata a întrebat de vreo 2 ori câți covrigi, iar răspunsul era invariabil același. 73.
De ce 73, de ce nu 70, de ce nu 75, de ce nu 72 jumate?

M-am dat mai într-o parte și m-am uitat. Cum i-a umplut ăuia 3 pungi de covrigi. Omul a plătit și-a plecat mușcând dintr-unul.

Iar eu am rămas acolo pironit uitându-mă cum se depărtează flăcăul, pierdându-se în mulțime. El și cei 73 de covrigi ai săi.
Într-un final mi-am revenit și m-am dus în treburile mele.
Însă întrebarea mea rămâne. Sunt foarte curios de fel. Ce face ăla cu 73 de covrigi?

Să zic că-i duce la o grădiniță, la vreo casă de copii, unde sunt 70-72 de copii (deoarece unul îl mânca el când a plecat). Asta e singura chestie la care mă pot gândi. Căci aperitiv la nuntă nu poate fi, la pomană nici atât, acolo trebuie chifle sau japoneze, nicidecum covrigi.

Voi ce credeți că a făcut ăla cu 73 de covrigi? Imposibil să-i fi mâncat. Maxim 6 pe zi pot mânca eu, iar după 2 ore se întăresc.