Al doilea miting

Ieri, pentru a doua oară, bloggerii au luat cu asalt Pizzeria de la Unirii.
Nuş care pizzerie, că acolo nu mai mergem. A fost o chelneriţă foarte jegoasă nesuferită, care a încercat să ne facă de rahat, dar ei i-a ieşit pe nas.
Mă rog, să începem totuşi cu cele bune.
Lumea era deja acolo, grămadă, toate bune şi frumoase, distracţia în toi. Sau în ţoi. Că băuse vreo 15 Jidanul până am ajuns eu…

Am ajuns cu întârziere, am zis aici de ce!

Mă pun la masă, într-un loc liber, departe de orice cunoscut.
Cer bere, mi-o aduce vaca aia de chelneriţă, o beau imediat.
Jidanul era vis-a-vis de mine, peste 4-5 mese. Abia îl vedeam cu tot cu ochelari. Mă sună.
– Ce faci mo, văd că ai ajuns. Cine te-a pus la colţ, iar ai fluierat în biserică şi te-au pedepsit?
– Fată, lasă-mă să-mi trag răsuflarea, trăgea-ţi-aş câteva. Ţi-am zis să mă aştepte 2 beri pe masă da?
– Mo, lasă prostiile şi hai mai încoa…

După 3 minute şi altă bere începută, Aura Rusu şi Cristi au plecat.
Mare păcat au comis, au plecat tocmai când petrecerea începuse mai bine. Doar venisem eu!

Aşadar, m-am mutat în locul lor.
Lângă mine am dat de Luciana, pe care o ştiam de la ediţia trecută, apoi Kathy, pe care o ştiam mai demult, din citite şi văzute data trecută, Diana, care de data asta s-a prins şi ea că a greşit când a zis că a fost mică şi ratată la prima ediţie.

Alţi cunoscuţi ce-am văzut de la vechea ediţie au fost Laura şi Doru.

Mare bucurie a fost că acolo era şi Cristi Mitroi, care ne făcea poze. Cu aparatul Jidanului neuronalo-ţigănesc, olteanul ăla care cică mă scoate la peşte.
Tot acolo am dat şi de Flyerboy, Zburătorul blogosferei, care şedea într-un colţişor aşa…
Până m-am înfipt în el şi i-am dat motive de râs. Vă zic eu care-s motivele de râs.

Gaşca de râs a fost completată de Irina, Giulia, Alex, Victoria, Cristi care a spus nişte bancuri de ne-am cântărit pe noi de atâta râs, Despina, Angela şi Teo.

Am uitat pe careva? Dacă da, vă rog a mă ierta, berea şi-a făcut de cap.
Şi acum, MOTIVUL pentru care am râs toţi.
Maimuţa cu care toţi a făcut poze, animala băutoare, studenta minune, bolânul Emil.

Asta de fiecare dată râde şi ne face şi pe noi să râdem.
Până am ajuns eu p-acolo deja era în mari polemici cu Jidanul. Ăla era părintele, senseiul şi ăsta MICUL era grasshopper.
Ori ceva de genul ăsta, încă nu am bunghit bine cum a stat treaba.

Ca şi data trecută am râs, ne-am spus bancuri, impresii, poveşti, m-am şuşulică pe mine am băut şi am f… otografiat pe toată lumea!
Na şi poze mai jos!

Adică na şi poză mai jos…
Că una am deocamdată, aştept după ovreiul ăla să-mi vândă dea pozele!

Acolo în spate Spanac îşi arată muşchii Emiliei. De fapt arătam cum m-am bronzat ca tractoristul la muncă…
Şi aici Emilia cu Cristi şi Olteanul jidănesc!

Aşadar, totul a fost mişto, de data asta m-am distrat de nu s-a mai putut, şi ne-am promis că data viitoare o să fie şi mai bengoasă întâlnirea!

Cică ori la biliard, ori la nuş ce-au mai zic.
Oricum, nu mai mergem acolo, că-i umplem pe ăia de bani degeaba!

Aceasta postare a fost citita de 2745 ori !

Comments

comments

There are 16 comments left Go To Comment

  1. Lucianna /

    Ma crezi ca eu am mancat o pizza mai mare ca mine, si de la atata ras de dupa, mi s-a facut rau? De aia am si plecat mai devreme decat data trecuta. Nu mai puteam de stomac! Pizza aia facea scandal de la hohotit in reprize!

    1. Spanac / Post Author

      Aia e nasol mă… Intră pe o parte, normal iese pe alta. Anormal se întoarce pe contrasens…
      Lasă că data aviatoare nu te mai lăsăm să mănânci nimic. Ce, berea nu e aliment? E chiar aliment de bază!

  2. Alexandru Angela /

    totusi… ce s-a intamplat cu chelnerita ce a suparat pe toata lumea? :))) nu de alta, dar nu am stat pana s-a adus nota de plata si am inteles ca atunci a inceput totul

    1. Spanac / Post Author

      A adus aia nota de plată. 420,50 RON. (mă mult aţi băut!)
      Banii strânşi erau 375 RON (număraţi de mine, Emilia şi Diana).
      Mai scoate Jidanul vreo 60 lei, îi punem acolo şi plecăm. Sau na, cât mâam îmbrăcat eu, cât ne-am uitat p-acolo eu brătările de la Kathy şi Emilia portretele, ăştia au dus banii la chelneriţă.
      Care la plecare, jos, i-a întins nervoasă nevoie mare lui Emil o teacă d-aia de piele cu “restu domnule, aţi lăsat rest 2 lei”.
      Jegoasa aia a băgat mâna de a luat din bani apoi a făcut acolo gălăgie să vadă alţi clienţi…

  3. Diana Bocai /

    Karaoke urmeaza. Daca va intalniti dupa ce plec la Corabia, bag blesteme la parinte

  4. 1 Neuron /

    @Diana :Mâncaţ’-aş, să-ntâmplă lucru necurat la ceas de seară, cu apă neîncepută şi rădăcină încordată în miljoc de drum mo!
    PS: contracost primim şi acatiste!

  5. Spanac / Post Author

    Diana: karaoke? Vai Doamne… Om bătrân sunt şi voi ăştia tineri mă trageţi la prostii…

    Jidanul: Fă, fără majie la mine, că te spurc. Cu pisică vorbitoare din cap de sfinx!
    Ce hacatiste? E rost de bani de la halea? Zice fată şi la mine că ham imprimanthă d-aia multi, neam de neamu’ tău n-a zărit aşa ceva… Şi trag la ea!

  6. Neydamn /

    Bă dacă voi faceți beermeet la karaoke, e clar și absolut musai să fiu și eu prezent! Nu mă interesează, dacă nu mă vreți, nu-i nimic că vă vreau io! Așea oltenește :)) mânca-v-aș ! :)))

  7. 1 Neuron /

    Trăiţ-ar ţie Neydamn, te bengoa cu famelia mea de nu te primim cu braţele larg deschise! Şi te binecuvântez în numele tuturor sfinţilor din călindar. Amin!

  8. Spanac / Post Author

    Creţule, păi să vii bă blegule! Te anunţ eu dinainte când se organizeşte. Şi să mănânci tu banana mă, Emme ştie!
    Şi iartă-l pe Neuronul jidănesc, aşa o dă el la plezneală în creştinism.

    O să fie EPIC! Asta ştiu de pe acum. Vi se pregăteşte ceva…

  9. Flyerboy /

    Daca mai poposim acolo ii aplic chelneritei frustrate o scuipatura drept intre pleoape !

    1. Spanac / Post Author

      Ne-am hotărât să nu mai mergem pe acoloşa… Data aviatoare o să fie ceva super!

      1. Flyerboy /

        Apoi mai bine ! O sa ne distram maxim !

        1. Spanac / Post Author

          Ai să vezi tu 😀

  10. Cristian /

    Lucianna, cred ca a pus chelnerita ceva in pizza si de acolo ti s-a tras durerea de stomac:-j Oricum, intalnirea a fost super benga:))

    1. Spanac / Post Author

      Cred că a făcut ceva vrăji aia…

Leave a Reply