Bucurie mare fraților! Am câștigat la LOTO!
Era prin 2004-2005.
Duminica seara, cam pe la aceeași oră ca acum.
Parcă era vară, nu mai știu, nu e important. Important e că am câștigat la loto.
Eram cu mama în sufragerie, eu beleam ochii la TV, ea lucra de zor.
Taică-meu vine la noi, cu un zâmbet tâmp pe figură.
– Ce, a câștigat Dinamo? îl întreb
– Nu, a câștigat joi.
Mă uitam la Discovery, pe vremea aia aveam acel minunat canal, nu ca acum…
– Guriță! face tata către mama
– Îmhî… spune ea cu ochii în acte și la monitor.
– A fost extragerea la Loto!
– Așa… mama era cu urechile la el, cu ochii tot în monitor.
– Avem 6 numere!
Dumnezeule mare!
6 numere la loto?!
Ca și cum am fi găsit Sfântul Potir!
Știți povestirile ălora de-au văzut moartea cu ochii?
De la prima amintire, de când era copil de țâță. Prima zi de școală, prima bătaie în recreație (nici acum nu te iert Mihai…), primul sărut, prima notă de 10, prima notă de 3.
Apoi avansezi, prima slujbă, primii nervi cu imprimanta aia care nu se instalează, primul geam spart cu rafală de gloanțe, primul… Mă rog, fiecare cu amintirile lui acum…
Și vezi toată viața într-o fracțiune de secundă.
Așa și la vestea că am câștigat la loto.
Mi se duceau imagini prin față ceva de speriat. Și mie, și mamei.
“- Plătesc datoriile, iau mașină de spălat, iau mașină nouă, ajut rudele, copilului îi iau calculator cum n-are nimeni în bloc, ne mutăm la casă, am văzut eu una mișto, cam scumpuță, dar asta e, avem 6 numere la loto, să vezi ce ștrașnic va fi!”
– Cum adică avem 6 numere?
– 6 numere, confirmă tata iar.
– Mă, 6 numere?!
– 6 numere la loto!
– Am câștigat la Loto?
Nu știa ce să facă. Orice om ar fi urlat de bucurie ar fi tropăit în casă ca picamerul, ar fi răcnit mai ceva ca la zidurile Ierihonului și în stadioanele pline de vuvuzele.
Dar contabilul din ea nu s-ar fi exteriorizat așa tare.
Contabilul ar fi înceut să calculeze, să facă adunărim, scăderi, împărțiri coplicate. Cu 6 numere iei o grămadă de bani.
Minus taxele idioate date la stat. Impozit pe câșig, ce, te joci cu statul?!
Voia să urle dar se stăpânea cu greu. Voia să torpăie, dar se stăpânea și de data asta. Dar tremura de emoție.
Plus căldura care-ți vine din interior, iureșul ăla nebun de adrenalină. că să spun, ceva extraordinar. Să vină barbată-tu și să zică: am câștigat la loto!
– Deci am câștigat la loto întreabă iar mama.
– Avem 6 numere!
– Sigur 6 numere?!?!
– Da, 6 numere… PE LÂNGĂ!
:)) Si eu am 6 numere …pe langa, mereu. Sunt miliardar…de vise.
Mă tot e bine că le ai. Pe lângă, dar le ai.
Cum îi zicea un prieten lui tata. Îmi merg afacerile prost. E OK că totuși merg. Prost, dar merg.
Adevarul este ca este distractiv sa ii fentezi pe unii asa vro 5 minute, cred ca ii vezi sarind in sus, una doua, ii vezi urland, cantand , cumparand orice si cand le spui adevarul pac, sunt de 10 ori mai deprimati decat erau inainte.
Oricum mersi pentru postarea ta, am ras putin pe ziua de azi.
E naşpa să faci chestii d-astea. Să moară ăla de inimă, apoi de deprimare 🙂
Apare şi mâine ceva de râs. Ca să începi de lunea voios!
am studiat despre spannung la literatura, l-am recunoscut in text si nu m-am lasat fentat 😉
Ce e aia spannung?
e momentu’ maxim de tensiune, adica atunci cand autorul isi propune sa te faca sa stai cu sufletu’ la gura, asa cum ai facut tu la faza cu castigatu’ la loz in plic
Adică e preorgasmic 🙂
Eu am trecut prin ceva mai rau de atat. Ne sfatuieste un prieten sa pariem la loteria Poloniei, unde castigurile erau mai ok decat cele de la noi. Merg cu Mihai, punem doua bilete si de curiozitate imi arunc ochii pe numerele care iesisera cu o zi inainte. Sa cad secerata si mai multe nu. Cu o zi inainte iesisera chiar numerele (TOATE 6) pe care eu le puneam de o viata. Daca baiatul ala ne-ar fi sfatuit cu o zi inainte, azi eram bogata. :(( Nu am mai jucat de atunci nici la romani, nici la altii.
Și v-ați dus până în Polonia să jucați sau cum?
Știu că unii se mai duc prin Ungaria, iar unii unguri în România. Dar până în Polonia e cale lungă…
Până la urmă am ajuns la concluzia că loto porno ăsta e o mânărie pe față.
Numerele care nu trebuiesc să iasă sunt scrise pe bile mai grele.
Adică na, se strâg astea săptămână de săptămână, se vede ce numere au pus mai mul românii, si pe alelelte le fac mai ușoare. Iar numerele alese le bagă în bile d-alea mai grel.
apoi când va trebui să căștige, ori un Ogică, ori un pompier, ori un securist, cum s-a întâmplat până acum, numerele ăluia le scru pe bile ușoare ușoare.
Cel puțin eu la concluzia asta am ajuns.
Nu, era o agentie de pariuri sportive, unde puteai juca la loteriile altor tari.
Nu stiu daca e manarie sau nu, dar eu m-am lecuit.
Eu habar n-aveam că poți juca la pariuri sportive. La loto adică.
Dar e o ide. Bani să ai să-i bagi în astea.
La pariuri sportive ai mai mult noroc decât la loto.
Știu că într-o vreme băgasem și eu. Am băgat 10 lei și-am luat 12.6 lei. Că am pariat numai pe favoriți.
Și de atunci m-am lăsat și de asta…