Am nevoie de mouse!

Fraților, e groasă treaba! Am nevoie de mouse. După ani buni în care m-a slujit cu credință, bătrânul meu mouse vrea să se pensioneze.
Dă rateuri când mi-e lumea mai dragă. E un Logitech MX 1000.
Cel mai bun mouse pe care l-am avut vreodată. Ideea e că vreau altul. Am nevoie de altul adică. Partea nasoală e că-s foarte pretențios la mouse, mai ceva ca la încălțăminte.

ROCCATVreau să fie mare. Mare nene, cel puțin la fel de mare ca ăsta de-l am. 13 cm lungime, 4.5 înălțime și 8 lățime. Vreau să-mi pun palma pe el, nu să-l țin cu 2-3 degete ca pe ăla de laptop.
În rest nu mă interesează. Wireless sau nu, firmă, culoare, DPI. Și să nu depășească pragul moral de 100 RON. Și încă două chestii foarte importante. Să fie greu, peste 130 de grame, și dacă e wireless, să se încarce de la stand. Nu cu acumulatori de-i schimb eu. Să-l pun la încărcat ca p-ăsta al meu și e ok.

Am văzut destule modele, însă nu erau pe stoc. Și nu pot vedea cum funcționează unul fără să desigilez pachetul. Asta dacă ar fi pe stoc, evident.

Găsisem vreo 20 de modele, însă niciunul nu era liber pentru mine.

Fază asemănătoare am pățit-o cu tastatura. Dar până la urmă am găsit o tastatură superbă, pe care o recomand oricui, A4tech X7. Mulțumesc cojo.ro!

Bine, mousele să n-are forme de mașini sau mai știu eu ce, șoarece cu butoanele pe urechi. Să arate a mouse, configurat pentru mâna dreaptă. cu forme speciale pt. degetul mare. Astfel încât să nu-mi îngreuneze la folosire. De exemplu, dacă folosesc o zi un mouse mic, mi se blochează degetele. Inelarul și degetul mic rămân anchilozate. A naibii de hazlie faza asta…

Ajutați-mă cu un sfat ceva. Ce să-mi iau? Dacă se poate cu linkuri ceva v-aș fi recunoscător.

Cu mulțumiri!

There are 12 comments left Go To Comment

  1. Sagy, /

    Ia-ti un track-ball… 🙂

    1. Spanac / Post Author

      Dă-mi un link ceva. Merci!

      1. Sagy, /

        Hmm.. acuma m-am uitat. Sar toate de 200 ron.. adevarul ca acuma vreo opt ani pe al meu am dat 1.200.000 rol.
        Daca ai prieteni, poate reusesti o combinatie. Un link ar fi acesta: http://www.shopmania.ro/tastaturi-si-mousi/p-logitech-wireless-trackball-m570-26889203

        1. Spanac / Post Author

          Wow. Ce e ăla? Ce face?

  2. Dan /

    Eu iti recomand acest mouse (daca mai gasesti pe undeva prin magazine): http://dan-blog.ro/mouse-usb-pentru-gaming-a4tech-oscar-laser-xl-750bk.html

    1. Spanac / Post Author

      Merci Dan, am găsit unul pe okazii. 100 lei. Din ce văd că se zice, e prea rapid și prea ușor ca greutate.
      L-am pus de-o parte, mai caut.

  3. Mortu /

    Detin Logitech G400. RECOMAND!

    1. Spanac / Post Author

      se merita
      Mortu | 19.06.2012 | Rating:

      0 din 2 au considerat acest review util | 2 comentarii
      Raporteaza
      Este un mouse care isi merita banii
      Ramane de vazut cat o sa ma tina.

      Pro: se simte bine in mana, e comfortabil
      raport calitate/pret OK
      butoane customizabile
      Contra: nu are ceva led sa-l vezi noapte 🙂 pe mine unu ma persifleaza.

      Văd că e bun. Nu se mai găsește…

  4. Dan /

    Inainte de A4Tech XL 750BK, am avut (de fapt inca il mai am) un Sharkoon FireGlider care este “mare si greu” … Drept urmare, daca vrei unul “mare si greu” …
    http://dan-blog.ro/forum/topic/mouse-pentru-gaming

    1. Spanac / Post Author

      Merci Dan! Sunt super și Cyborgul și Sharkoon.

  5. Cojo /

    Cu plăcere. Mă bucur că tastatura și-a găsit un stăpân 🙂
    Eu folosesc un mouse A4Tech X710 de câțiva ani buni și sunt super mulțumit … dar nu se mai găsesc.
    Eu unul încă visez la un mouse la care să nu se audă absolut deloc click-urile …

    1. Spanac / Post Author

      Păi există și mouse silențios. Am văzut chiar eu. E de fapt un touchscreen. Tu dai scrol, click, dublu click, scroll stânga dreapta de pe touchscreenul ăla.
      Iată.
      http://www.microsoft.com/hardware/ro-ro/p/touch-mouse
      Microsoft 300 RON, însă în magazine văzusem și altele, mai ieftine cu 30-40 lei.

Leave a Reply