În ultima vreme am observat cu bucurie că străzile sunt din ce în ce mai lipsite de câini vagabonzi. Trecem peste faptul că-s iubitor de animale și-mi pare rău de cățeii uciși de hinghieri. Vorbesc de prima impresie. Nu văd câini pe stradă!
Aveam în spatele blocului, încă de când s-au construit blocurile noi o șleahtă de peste 20 de câini. Și când spun câine, nu mă refer la o stârpitură de talia unui teckel, ci de talie mijlocie-mare. Și-ți era mai mare dragul să-i auzi la 3 dimineața urlând în grup, sau bătându-se. Un vacarm de nedescris. Asta pe lângă frica pe care-o aveai involuntar când ieșeai din bloc și-ți apăreau vreo 5 dulăi în cale.

Dar, după cum vă spuneam, acum am scăpat de câini. În ultimele luni, dacă am văzut 3 câini fără stăpân în zona mea, a fost bine. Ultimul câine văzut, cu peste 2 săptămâni în urmă, era de talie mare, ce-i drept. N-am observat dacă avea clips în ureche (câine sterilizat) sau nu, însă era cuminte, nu lătra, ci-și vedea liniștit de treabă. Traversa strada pe zebră, la semaforul verde!
Ba chiar și la soacra mea, dintr-o mare de peste 50 de dulăi, abia au mai rămas vreo 5. O vecină de la scara cealaltă avea obiceiul de-a aduce anual câte 5-6 câini noi, pe care-i elibera în parc. Iar zilnic, la 6 dimineața, ieșea cu două șacoșe pline de mâncare, să-i hrănească.
Imaginați-vă scena de mai jos, însă cu dulăi, în loc de pisici!

Degeaba i-au făcut reclamații vecinii, nu s-a rezolvat nimic. Femeia mai aducea niște câini noi. Declara frumos că are grijă de ei și primea 200-300 lei per câine adoptat de la diverge ONG-uri iubitoare de animăluțe fără stăpân.

Treaba a mers strună până la finele anului trecut, când nu știu ce s-a întâmplat, însă peste 80% din câinii vagabonzi au dispărut.
Gurile rele declarau că aceștia au fost adoptați de unele familii de străini, pentru a-i sodomiza. De parcă vine un neamț să adopte un Grivei român ca să-l… vorba aia. Să fim serioși!

Însă, azi am observat ceva ce nu mi-a plăcut. Chiar la colțul blocului, zavră, lătrături. 3 căței de talie mică, lătrau de mama focului. Iar acest bătrânel din poză, umbla în pungi, scotea mâncare și le arunca. Când am trecut pe lângă ei, fără să-i spun moșului nimic, cele trei animăluțe nevinovate s-au apropiat de mine mârâindu-mă și lătrându-mă ca pe urs.

Ce era să fac? Să chem poliția? Nu venea. Dacă-i spuneam moșului să nu hrănească potăoile, îmi umplea și frigiderul și sicriul. așadar m-am depărtat și i-am făcut o poză. Dacă aștept să se rezolve ceva? Probabil nimic. Voiam să arăt însă că degeaba ai o grădină plină de flori frumoase, dacă-i năpădită de buruieni.