Artă, lux, perfecțiune

În cadrul acestei probe de la Super-Blog, Elegantine ne pune următoarea întrebare: Arta e lux, sau luxul este artă?
Hai să vedem ce are de spus Spanac despre aceastea.

Arta este lux? Luxul este artă? Sunt acestea perfecte?
Am să mă hazardez să declar din capul locului că luxul e artă, iar arta e lux. Și se îmbină cu percețiunea într-un cerc vicios superb.

Să detaliez ce și cum.
Arta este lux.
Arta reprezintă ceva extrem de frumos. Orice e frumos costă. Orice este extrem de frumos ajunge la lux. Că e vorba de o pictură, de o statuie, de o mașină, de o bijuterie și de ce nu, chiar de o femeie, arta va reprezenta un lux. Și la lux nu mă refer la ceva unic, pe cale de disparițșie, extrem de valoros. Mă voi rezuma să-l declar scump. Scump, dar face banii.
Să luăm de exemplu un ou Fabergé . Pentru unii e doar o găoace de ou pictată și suflată cu aur.
– Ce naibii a stat tâmpitul ăla să arunce kile de aur și safire pe coji de ouă? ar spune un neinițiat în ale artei.

Sunteți de acord cu mine că un ou Fabergé este artă da?
Memory_of_Azov_Egg Peterthegreategg

Au fost create de Peter Carl Fabergé, în spiritul ouălelor de Paști, însă sculptate cu migală, acoperite cu pietre și metale prețioase. În principal, au fost create pentru casa regală. au fost executate în jur de 50 de ouă, dintre care 8 sunt dispărute.

Mai departe, să vedem de ce luxul e artă.
Nu vă gândiți la săpunul Lux sau mai știu eu ce, deoarece sunteți departe de adevăr. De asemenea, nu vă gândiți la caviarul Beluga ca la un lux. E lux doar să ți-l permiți, deoarece costă între 7 și 10.000 dolari kilogramul, însă nici vorbă de artă acolo. Icre de pește.

Să vorbim despre o bijuterie pe 4 roți. Un Koenigsegg Agera S. Acest lux este o artă!
Toate piesele sunt făcute la micron de milimetru, prelucrate manual. TOATE! Orice șurub este executat manual.
agera motor

Întrebarea de baraj vine acum. Ce înseamnă luxul pentru noi?
În primul rând un obiect de lux va fi în primul rând un obiect costisitor. apoi greu de obțținut, abia apoi un obiect de artă. Dar este artă, în mare parte. am explicat ce și cum.

Să vedem arta. De ce e lux?

Să luăm de exemplu Mona Lisa. Probabil cel mai celebru tablou din lume. Este în primul rând artă. Apoi probabil cel mai de lux obiect din lume. Nu are un preț stabilit cu exactiate.
De asemenea, singurul hotel de 7 stele din lume, Burj Al Arab.
Lux, artă, perfecțiune. Singurele cuvinte care-ți vor veni în minte în mod involuntar.
PIC18burj

Ce înseamnă arta într-o lume în care suntem toți artiști?
Greu de spus. E ca și cum ai pune într-o vilă imensă pe Michelangelo, pe Fabergé, pe Brâncuși, pe Goethe. Nu știi ce se va întâmpla. Poate fiecare va petrece câte o zi admirând operele celuilalt, poate se vor apuca să se bată, poate vor distruge operele de artă ale celuilalt, de invidie.

Aici în mediul on-line toți suntem artiști. Toți creem opere de artă. Unele reușite, altele mai puțin reușite.
Mi-ar plăcea să cred că se vor admira unul pe celălalt într-o liniște deplină, fiecare fiind umil în fața artei celuilalt, nescotând o vorbă, să nu-l deranjeze pe maestru…
Așa mi-ar plăcea mie să cred.

Aceasta postare a fost citita de 2657 ori !

Comments

comments

There are 18 comments left Go To Comment

  1. maria agurita ignat /

    frumos spus :)Brava la tine Spănăcel 😀

    1. Spanac / Post Author

      Sărut mâna! Să sperăm că le va plăcea și sponsorilor…

  2. Rudolph Aspirant /

    Eu cred ca lux inseamna si calitate, nu neaparat unicitate si raritate, (care astea sunt criterii in plus pt a defini si arta) a unui obiect care e util. Adica nu prea sunt sigur ca hotelul e obiect de arta, desi masina probabil da. Utilitatea oului Faberge e reprezentata simbolic + poate fi util ca obiect de troc cu valoare mare intr-o dimensiune mica. Per total insa stiu ca am omis ceva insa nu imi vine pe moment ce, dar voiam sa zic ca, dupa parerea mea, nu tot ce e lux e si arta, desi inversul e probabil adevarat.

  3. Rudolph Aspirant /

    In legatura cu a specula ce ar face Michelangelo pus fata in fata cu Brancusi, Goethe, si Faberge, mie imi place sa cred ca Michelangelo ar incepe sa flirteze cu Faberge ca sa il faca pe Brancusi gelos, ignorandu-l in acelasi timp cu buna stiinta pe Goethe.

    1. Rudolph Aspirant /

      Si la faza asta, Goethe ar deveni melancolic deprimat simtindu-se respins si incepand sa reflecteze la o poezie despre Diavolul intotdeauna ispititor, iar Brancusi ar trage o injuratura neaosa fata de Michelangelo, zicand total neaos enervat, insa nu fara oarecare admiratie totusi, “mama lui de neam de zugrav italian poponar cu Papa lui cu tot, care-mi deranjeaza mie aici uneltele mele de baza ca sa faca el pe nebunul” !

      1. Spanac / Post Author

        Just asta frate. Aici ai pus punctul pe i :))

  4. Rudolph Aspirant /

    completare la injuratura lui Brancusi fata de Michelangelo:…”ca sa faca el (Michelangelo) pe nebunul tocmai cu pupaciosul asta-n fund de rusi”. Intre timp Faberge ar fi ramas oarecum nedumerit, el crezand ca fusese invitat acolo ca de obicei pt vreun contract oarecare si neasteptandu-se sa nimereasca in acest fel de drame oarecum cam slavic-meridionale din punctul lui de vedere, (nici el ne-auzind niciodata despre despre romani si habar nu avand cine mai sunt si aia, de unde provin, etc), in acelasi timp simtindu-se oarecum flatat de atentia lui Michelangelo, atentie pe care totusi considera ca o merita macar pe 1/2, desi avand in general o parere cam proasta despre italieni, considerandu-i asa per total niste tarani cam primitivi si exagerat de grandiosi, nu prea rafinati. Michelangelo ar fi fost exasperat de toti care efectiv nu aveau cum sa-l inteleaga prea rapid, in afara de Brancusi, insa din pacate Brancusi il respinsese din prima, desi totusi harnic si constiincios din fire fiind si-ar fi facut o cruce, i-ar fi lasat pe toti in plata domnului, si-ar fi suflecat manecile si s-ar fi re-apucat de lucru mai departe intr-un colt. Goethe intre timp, in coltul celalat, tot rumina la o poezie care devenise un adevarat poem dramatic filozofic…samd

    1. Spanac / Post Author

      Faberge nu era pe invers. Nici Brâncuși.
      Și nu cred că Goethe stătea într-un colț să creeze poezii când bunăciunea de Michelangelo se plimba pe acolo în togă…

      1. Rudolph Aspirant /

        Intre artisti si conversatiile/interactiunile lor unii cu altii din perspectiva mai larg universal artistica + individual cultural-artistica unica proprie fiecaruia dintre ei, nu opereaza, dupa parerea mea, definitiile larg social-culturale despre orientarile sexuale intelese asa concret in limbajul asta de zi cu zi al nostru si asta pe care-l stiu si eu mai bine, ci ei converseaza unii cu altii din cu totul altfel de perspective si intr-un cu totul alt limbaj comun inteligibil intre ei, un limbaj care e cunoscut numai la nivel deosebit de rudimentar de mine, poate ceva mai bine de unii critici de arta profesionisti, desi doar partial si aia, de aia comentariile mele au iesit posibil ca neinteligibile, chiar posibil ofensatoare pt sensibilitatile comune ale noastre de oameni obisnuiti non-artisti.

        Cu mine, de ex, daca m-as nimeri si eu pe acolo asa din total intamplare intre ei, poate Brancusi ar conversa la nivel de injuratura directa de mai sus, probabil (sper) Michelangelo m-ar ciupi direct de fund, insa daca as incerca eu sa-i intreb ceva despre arta in limbajul ala pe care eu nu-l cunosc, probabil ca mi-ar rade in nas si mi-ar zice sa ma duc la culcare ca sunt beat sau sunt probabil un dobitoc ignorant oricum.

        Fata de tine insa probabil nu s-ar purta asa grobian, deoarece tu ai fi politicos si diplomat si atent matur, si nu te-ai baga sa-i iei tu la rost cu intrebari prostesti cum as fi facut eu, imatur si impulsiv fiind, asa total nerecomandabil, ci cu tine poate ar conversa mai parinteste si chiar ti-ar arata un pic din tehnica lor sau ti-ar povesti ce mai au de gand sa creeze, deci tu ai fi in stare mult mai bine decat mine, ca potential jurnalist interview-ator, sa obtii informatii utile pt publicul larg de la ei, si ai sti probabil sa le faci si o reclama mai potrivita decat mine pt viitoarea lor expozitie.

        Eu, nefiind educator sau jurnalist asa ca intentie in viata sociala, nici nu mi-am propus vreodata sa le fac reclama decat poate in masura in care as putea sa zic si eu in vreun cerc oarecare, “uite, mai ce mi s-a intamplat, tocmai i-am vazut intr-o camera stransi la o sueta pe Brancusi si pe Faberge cu Goethe bosumflat intr-un colt, plus Michealngelo facand pe nebunul cu totii”, si desigur ca asa, al anivel de barfa le-as face putina reclama, dar nu ar fi din aia de nivel autentic profesionist, ca atunci ar incepe toti sa zica, probabil pe buna dreptate, “cine mai e si pseudo-criticul asta care in fond e un ignorant, plus barfeste pe altii cu care de fapt nici nu e contemporan si nici nu a stat vreodata fata in fata, doar speculeaza”, etc

        1. Rudolph Aspirant /

          Insa te consider oarecum responsabil ca tu mi-ai dat pontul ca se afla astia 4 la sueta intr-o camera acolo, deci nu imi asum asa raspunderea totala 100 % pt elucubratiile mele de mai sus, desi recunosc ca aseara eram intr-o stare de oarecare intoxicatie alcoolica, deci pana la urma trebuie totusi sa-mi asum raspunderea a ce-am zis, chiar si beat fiind, si mi-o asum, desi am avut grija sa folosesc o gramada de cuvinte gen “poate”, “probabil”, si am zis “dupa parerea mea” nu “in opinia mea”, ca sa se vada clar ca nu ma pricep cu adevarat la ce zic, nici macar cum sa zic ce voiam sa zic, desi in momentul asta nu mai sunt beat, ci doar mahmur.

          1. Rudolph Aspirant /

            Cat despre inclinatiile comportamentale ale lui Goethe, e de ajuns sa citesti tanarul Werther, (pe care eu nu l-am citit doar l-am rasfoit, dar pot sa-mi dau seama, mai ales ca eu am un oarecare talent sa gandesc in diverse clisee de mic copil invatand sa citesc chiar dupa Informatia Bucurestiului inainte sa ma duc la scoala, fiind totodata si fan Disney, ulterior invatandu-le si pe cele din presa libera), ca sa-ti dai seama ca nu i-ar fi placut asa din prima sa se repeada sa il seduca el pe un Michelangelo clar matur si trecut prin toate alea, ci ar fi asteptat sa fie el cel bagat in seama, sa vie Michelangelo la el, si desigur ca s-ar fi imbufnat daca asta nu s-a intamplat din prima, asta desigur fiind si tehnica potrivita de la cel putin Socrate incoace pt a agata si pe aia relativ mai tineri (desigur peste 17 ani si la grecii antici ca si acuma) prin baruri. Sorry dar efectiv parca ii vad la club in fata mea aseara !…desi, desigur ii confund probabil cu altii, la care ma uitam atunci total intoxicat, si am o varza-n cap cine era cine si ce a zis cine cui, si cine statea imbufnat intr-un colt, cine injura, cine flirta cu cine, etc !!

            De altfel intreaga poveste se poate regasi si pe micul ecran in serialul initial britanic si apoi remake american Queer as Folk (la fel cum si Sopranos, ba chiar si lung metrajul Nasul mai devreme, erau tot un fel de remake-uri dupa tragedii antice grecesti, si ele, la randul lor, tot opere de arta chiar de lux, cel putin asa le prezentau criticii film/TV profesionisti pe blogurile lor la vremea respectiva, desi nu stiu daca au chiar dreptate 100 %, dar ca PR e total OK sa nu fie chiar asa total 100 %, si trendul conteaza mai mult)

  5. Visatorul /

    Luxul este o combinarea intre practic si stralucitor, ca unele obiecte sunt mai mult stralucitoare decat practice, nu cred ca se mai incadreaza in categoria luxului…
    Cel putin asa cred eu ,poate altcineva are o alta parere, eu nu ma supar chiar deloc.

    1. Spanac / Post Author

      Dacă te gândești la o bijuteri, da.
      Dar gândește-te la o vilă. Sau la un cosum Armani, foarte elebagt și foarte scump. E ceva de lux. Și nu strplucește. Parte practică… Ct naibii să aibe parte practică un costum de lux? că nu te vezi în fiecare zi cu președinți de state să-ți trebuiască.

      1. Rudolph Aspirant /

        Ei, totusi apostolul Paul/Pavel parca a scris intr-un text de etica si eticheta ca trebuie sa ne respectam pe noi insine, inclusiv asa trupeste in legatura cu ce punem si pe noi, zic eu, nu numai in noi, asa ca este probabil si vorba de o componenta deontologica a tinutei pe care dorim sa ne-o asumam atunci cand iesim in lume, desi desigur trebuie sa fim atenti si la modele culturale mai largi sociale in clipa aia, plus la ora zilei, in ce cadru suntem, plus la starea vremii, ca uite de ex un costum Armani nu s-ar potrivi peste tot, sau de ex mie nu imi place sa port blugi si T-shirt in public, nici macar vara, dar nici costum barbatesc vreodata, inclusiv Armani, si imi place sa ma imbrac in general sobru si uni in chestii de brand de tip sweater si panataloni de stofa, dar fara sa se vada brandul asa pe undeva, cel mult pe eticheta de la ceafa, numai ca in Norvegia asa ma confunda mai toti cu vreun filfizon caraghios (echivalent unui cocalar snob din Bucuresti), ori, aia mai paranoici chiar cu un posibil misionar crestin, pe cand in Romania ma confundau uneori cu vreun “domn inspector”, ba chiar faceau si bancuri destul de amicale fata de mine cu aluzii de tip Ilf si Petrov sau Gogol pe seama mea, (romanii fiind chiar destul de toleranti si fiind capabili sa utilizeze umorul in moduri chiar rafinate, spre deosebire de altii, efectiv spre binele tuturor), si numai in extrem de rarelele (de fapt practic inexistentele) ocazii daca m-as duce eu personal vreodata la vreun club de gentlemen-i britanici aristocrati din ala vechi de tot si-ar cam da cineva seama de ce ma imbrac eu mereu asa, chiar si daca nu mi-as pune o batista galbena in buzunarul de la piept drept semnal specific cunoscut din sec 19 in anumite cercuri mai restranse, (desi e posibil sa se mire de acest exotism care nu mai e la moda nici acolo in zilele noastre mai laburist-populiste cand toti chiar au voie sa fie cum vor…desigur pana la un anumit punct daca e vorba de a avansa vreo cerere sau ar fi vorba de vreun business, dar altfel, la nivel de relaxare la club, chiar ca anything goes.)

        1. Rudolph Aspirant /

          Dar, da on topic, pe sec 21 contemporan pe ultimele minim 10 sezoane de cand urmaresc eu paradele de moda mai asiduu pe Internet, sunt de acord ca costumul Armani nu e ceva de lux…e doar poate util ca recuzita de joaca pt aia carora le place sa faca role-play probabil, gen costumatii in subrete sau politisti, etc, adica efectiv nici macar nu e util la ceva decat poate ocazional asa in viata privata total off business/off sfera profesionala.

          1. Rudolph Aspirant /

            Ma rog, la Moscova poate mai insemana ceva si pe profesional, dar cati romani au practic treaba la Moscova zilele astea ?

  6. elly weiss /

    Mi-a placut articolul. Faza cu blogosfera e reala. Si mie mi-ar placea sa cred. Dar nu e chiar asa si stim asta…
    M-au amuzat si gandurile lui Rudolph… :))

    1. Spanac / Post Author

      Păi cam are dreptate Rudolph. Goethe s-ar fugări dăgăstos cu Michelangelo p-acolo, în timp de Faberge și Brâncuși ar trage câte o lulea și și-ar destăinui unul altuia din taine.

Leave a Reply