Rita și Olguța erau colege de birou de peste 30 de ani. Însă aveau o meteahnă. Nu exista zi în care ele să nu fie puse pe harță. Față de colege, față de subalterni sau de vreun client oarecare. Tot institutul le știa de cațe.
Dacă exista, ferească Sfântul, vreo zi în care să nu-și găsească fiecare câte vreun biet nefericit la care să urle și să-l facă să nu se fi născut, atunci se certau între ele.
Ceartă? Ha! Scandal monstru! Bătălie intergalactică. Niciodată însă nu s-au lovit. Dar le mergea gura…
Să fi avut neșansa să treci pe acolo când se certau între ele, trebuia să-și acoperi urechile, altfel nu scăpai nevătămat de timpane.
– Proasto! Astea-s situații?
– Auzi fată, tu ești tâmpită? Nu vezi să citești?
– Tu să nu mă faci pe mine proastă! Ei comedie.
– Eu te fac? Tu nu vezi că nu ești în stare de nimic?
– Tu ești o nulitate, nu eu!
– Rușine!
– Huo. Matracuco!
Certurile astea erau o dată pe săptămână. De obicei le apuca joia pe la ora 14. Nimeni nu știe de ce, însă atunci aveau setate ele ziua de ceartă. Le intrase în sânge, în 30 de ani, avusese tot timpul să se formeze un tic setat pe scandal.
Colegii erau terorizați. Nimeni nu putea lucra cu ele. Erau foarte rare zilele când cațele zâmbeau sau lucrau cu cineva fără să urle. De obicei se întâmpla lucrul ăsta când una dintre ele lipsea sau era în concediu. Atunci cealaltă, rămasă pe meterezele scandalului din institut, era mană cerească. Te ajuta, lucra în plus, nu urla, era angajată model. Asta până venea și cealaltă la birou. Dintr-o dată începeau să fie nesuferite.
Numai cu șefa lor erau tot timpul lapte și miere. Nu riscau față de șefă vreun urlet, vreun mârâit sau vreo privire dușmănoasă. În schimb, colegii, subalternii sau te miri ce client le nimerea în gheare, când scăpa, trecea pe la biserică să de acatiste de mulțumire Maicii Domnului.
Într-o bună zi, la institut fusese angajat Petrică. Om la vreo 50 de ani, venise din Craiova, mutat în București cu locuința și repartizat acolo la institut. Petrică era băiatul bun la toate. De la șofer la achiziționare, magaziner. Ba într-o zi a reparat în câteva minute o problemă la un calculator. Nu mai mergea programul de contabilitate, conflicte cu rețeaua, Dumnezeu știe.
Omul era dintr-o bucată, nu se ascundea după deget. Nu avusese niciodată tangențe cu nebunele institutului.
– Băi, să nu dea Sfântu’ să ai treabă la cațele alea!
– De ce? întreba omul nedumerit.
– Sunt nebune mă! Ba pe fata de la aprovizionare au făcut-o să plângă o dată de n-a mai venit aia la muncă 3 zile.
– Ei ași… zicea Petrică în doi peri, văzându-și de treabă.
Însă într-o zi, să-i spunem (ne)șansă, karmă, pronie, întâmplare, cum vreți voi, făcu o nefăcută. Cațele avură de-a face cu Petrică. În ziua aia nu urlaseră decât la o clientă la telefon, care nu știuse biata de ea cum să închidă mai repede după ce-a aflat ce-o interesa.
– Sărut mâinile! spuse Petrică intrând în biroul groazei.
– Mnă ziua! bombăni Rita.
– Doamna Olguța? întrebă Petrică în birou.
Va urma!
Toata ziua am dat click aicea sperand cu nerabdare sa apara si urmarea ! Zau, tu ce crezi ca poate sa comenteze lumea,cand toti stam acum asa de ore intregi cu sufletul la gura abia asteptand sa citim ce se va intampla ?
Deci am coadă aici la articol dând click pe refresh?
Ha ! Abia acum te-ai prins de tehnica de marketing jurnalistic de secol 19, care publica romanele de suspans ale dl Eugene Sue, Jules Verne, etc, asa in serial foileton, asigurand ca lumea insetata de diverse aventuri cu suspans si peripetii romantice sa cumpere si nr viitor ! Sper sa nu ne faci sa asteptam acum in secolul vitezei totusi chiar o saptamana ! Eu nu ma voi opri din dat click pana cand nu aflu ce se va intampla cu eroii povestirii tale. Plus am sa-i fac si o recenzie, ca de mult nu am mai citit un thriller atat de interesant cu un ritm asa de
vivace, asemanator, dupa parerea mea, cu cel al unei sonatine de
dl Franz Schubert. Chiar am de gand sa caut azi mai precis care
anume sonatina…si daca dl Schubert a compus de fapt vreuna, ca marturisesc ca habar n-am, dar asa scriu eu recenziile mele litrrare, cam din burta, inca de cand eram la sc generala.
Nu mă face să pun continuarea contra cost. Bere, alune, o pizza, prostii d-astea :))
Acu ti-ai dat seama? Eu n-am vrut sa te deranjez si de aia nu ti-am zis ,dar mor sa aflu continuarea.
Nu muri băi! Lasă că vine și continuarea. Zilele astea…
Pai hai odata.
10 minute…
Pingback: – Doamnă Olguța, spuse Petrică spre Rita, m-a trimis domnul… /