Nu-l știți pe arab? Pe Ben-Ardun. E, aflați c-a fost un tâmpit. A plecat omul de dimineață de acasă, să se ducă la pașă. S-a dus cu-n singur gând. Să vândă calul, pe El-Zorab.

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
– “Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Ies p-acolo ieniceri, iese pașa să vadă balamucul. Căci făcea ăla ca la circ. Merita să dai 2 țechini să iei bilet să-l vezi, zău așa!

– Mi-e foame pașă! Și copiilor mei le e foame, și neveste-mii… Murim de foame mai ceva ca-n Somalia. Că ne-a secat puțul de țitei din grădină!
– Bun și? Nu știi că mi se rupe mie că mori tu de foame, mă sărăntocule?
– Na, mă pașă, cumpără-mi calul, singura mea avere.

Aici fac o paranteză. Pașa a fost băiat bun. I-a oferit 1000 de țechini pe cal. Nu știu dacă preț bun sau nu. Dar i-a oferit ceva. Putea pur și simplu să-i ia calul direct, fără să-i deie lui Ben-Ardun nimic. Poate câteva șuturi în cur, să-i vină mintea la cap. Dar n-a făcut-o. Pentru asta are o bilă albă din partea mea.

– “O mie de ţechini primeşti?
– “O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!

Bun, cică 1000 de țechini l-ar fi scos din datorii. Copiii vor avea ce să bage-n ei, vor avea bani de pașapoarte să vină la România la facultate, totul bun frumos. Numai că are remușcări mă! Dă să plece și se întoarce. Vorbește calului, plânge pe coama lui… La circul ăsta deja merita 3 țechini biletul. Na, eu o văd ca pe-o poveste, dar ăla era rupt de remușcări, pot să-mi imaginez prin ce trecea. Și își cere calul înapoi mă! Auzi în ce mod!

Şi te vor bate,-odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!…
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!

Asta după ce-i aducea aminte calului că era hrănit cu smochine! Adică na, iarbă nu-i ajungea, îi dădea trufandale. Smochine! Asta când copiii și nevasta erau rupți de foame, nu? Ce, ăla n-avea un cuțit acolo acasă? Făcea un salam de Sibiu din El-Zorab ceva de speriat. Sau se ducea la târg. Dădea calul pe o vacă, sau pe 3 capre. Tăia o capră și alelalte două dădeau lapte! Avea o mulțime de alegeri bune pe care le putea face.
Dar, fiind cal frumos, mai ceva ca Black Beauty ăla, s-a dus fix la pașă, să ia preț bun pe el. Și mai ziceau de evrei că-s hapsâni! Na, cui îi convine să vină un cretin la el să-și vândă calul, apoi să ceară animalul înapoi?
Nimănui. Nicidecum pașei, vă dați seama. Că era pasă, nu orice mucos, să-l învârtă Ben-Ardun ăsta pe deget cu lăcrămeli, că vrea calul, că mor copilașii, că nevastă bună și frumoasă n-are lapte, că mamă la spital și bunica la cimitir…

Și se supără pașa rău pe el.

Se-ncruntă paşa: – “Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun!

Aici Ben-Ardun, ca-n orice poveste, când e vorba să dea din meliță, nu-l întrece nimeni. Așa că își dete drumul la gură, mai ceva de cum au mers presele când a bombardat văru-su Osama blocurile alea la americani, spurcai-ar Allah!

– Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu!

………………..

Şi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc –
Ce bine-mi poţi tu da?

Și dă-i și ceartă cu pașa. Pe calul lui. Al pașei. Abia cumpărat. Ăsta, Ben-Ardun, cu banii în mână, cerea calul înapoi! Și-și iese pașa din minți. De jumate de oră venise nebunul la el, ba ia calul, ba dă-mi calul, ba e al meu, i-am dat smochine, ba că tu ai mulți cai, ce, mori fără El-Zorab, ba una, ba alta. Se uită pașa la ceas și vede că a început Tânăr și neliniștit… Vă dați seama jale! Că e episodul în care Victor cade în canal!

Si dă pașa comandă să-l dezbrace pe Ben-Ardun și să-i deie câteva nuiele pe spinare. Să nu-l mai deranjeze cu schimbările lui de temperament, mai ceva ca o virgină de 16 ani! Nimănui nu-i plac capriciile astea!

Și scoate Ben-Ardun tată cuțitul de la brâu! Și omoară calul mă nene…

În loc să-l bage în pașă. Să sară pe cal și să fugă… Era cal de curse, ajungea ăla acasă, lua nevasta și copiii pe cal, îi putea duce, că erau ăia slabi, și ajungea în Palestina până să se prindă ăia că e pașa mort…

Nu nene, cum să facă el așa ceva. El omoară bunătate de cal! De ce? Că mor copiii de foame? De-i punea la colț de stradă la cerșit, era milionar! De-o pâine tot făceau copiii ăia nu? 3 pâini la 5 oameni, nu mureau de foame. Slăbeau mult, ce-i drept. Dar na, păstrau smochinele pentru cal, și aveau și bunătate de bidiviu.

Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi.

Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
– “Te-or răzbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini!

Adică după ce că și-a omorât singur calul (sau calul pașei, încă nu știm sigur al cui e copilul, să-l întrebăm pe Solomon), tot el urlă la pașă.
– Bă bulangiule, vezi ce ai făcut? M-ai făcut să omor calul. Lasă că dacă mă omori tu pe mine, mă vor răzbuna copiii mei!

Copiii ăia rupți de foame. Ei s-or face mari, prin diferite mijloace (probabil vor mânca smochinele alea păstrate pentru El-Zorab), și când vor ajunge pe la 16 ani așa ca Greuceanu, vor năvăli peste pașă și-l vor scurta de cap.
Poate chiar mai devreme, în Africa sunt copilașii ăia de 10-12 ani de trag cu Kalașnikoavele mai bine ca Bourne Lunetistul!

Ce să înțeleagă bieții copiii la școală din asta?
Că El-Zorab era o victimă nevinovată, singura sa vină fiind că s-a născut într-o țară bogată, numai că el aparținea unui om temperamental, care mergea cu cuțitul după el.
Iată cum viitorul nostru va fi format din maneliști.

“- Lasă bă pașă, omoară-mă tu acum! Dă-i mă, dă-i dacă te ține! Că mâine vine copiii mei și te jupoaie de viu bă netrebnicule. Vine copiii mei cu gașca și te taie!”
Acum mă gândesc ce gardă slab pregătită avea pașa… Vine un sărăntoc la tine chipurile să-ți vândă un cal, și poate să te omoare ca pe puiul de găină. Că nu-l verifică nimeni de armament.

Și pașa săracul a rămas fără cal. Bine, cu banii în mână.
Dar s-a speriat de grozăvia văzută, a pierdut episodul din serial… Nu se cade să faci așa ceva conducătorului.
Probabil o fi dat ordin să facă salam din cal, sau să-l omoare pe Ben-Ardun. Nu știu sigur, povestea asta se termină în coadă de pește.

Vedeți, ce să mai credem?

D-aia zic eu că Ben-Ardun a fost tâmpit!