Beția adâncurilor?

Young Man Sitting on BedDe vreo săptămână și ceva am amețeli. Ca după o beție petrecută c-o seară în urmă. Bine că nu mă doare capul, decât rar. În rest, sunt amețit. Nu am deloc bună coordonarea ochi-mână, nu pot merge în linie dreaptă, mă sprijin de pereți.
Habar n-am ce poate fi. Fiind prăpăstios din fire, am zis că-i de la măseaua aia pe care n-am scos-o nici până acum. S-o fi infectat aia și s-a dus la creier? Deh, gânduri de ipohondru, după cum v-am spus.
Nu-i de la măsea, nu e umflată. Atunci ce naiba poate fi? Din când în când capul mă supără (nu, nu tot timpul, după cum ar zice gurile rele). E ca și cum s-ar fi acumulat o presiune interioară și n-are pe unde ieși.

Acum, am răcit. Amețeala tot n-a trecut. Genul ăsta de amețeală o mai am atunci când stau prea mult în mare. Un fel de beție a adâncurilor? Chit că stau în apă până la brâu. Intră apă în ureche și dereglează echilibrul.
citisem pe undeva că dacă urechea internă are probleme, ești tot timpul amețit. Apropos de mersul drept, cică în degetul mic de la picior stă tot echilibrul piciorului. Așa o fi, nu vreau să aflu cum e să fii fără un deget.

Revin așadar la cap, mai precis la ureche. Oi avea vreo infecție la căpățână. Vreo otită? Da, nu contează vârsta, mătușe-mea a făcut otită pe la 75 de ani, de-a rămas doctorița cu gura căscată. Ba acum s-a îmbolnîvit nevastă-mea de otită…

Am căutat pe net și nu-mi zice nimic concret. Cică boala fantomă, nici doctorii nu știu ce e (paranoia mă, aia ne halește… Ăla în verde, nu te uita la mine! Vreau bobo! Nicu, vezi că te arzi!)
Alții o dau p-aia ușor de spus. Lipsă de calciu, de magneziu, de zinc, de fier, de aur, argint și ceva plutoniu. Că tre să ai metale în sânge, cât să atârne la gramaj.

Mi-am luat și tensiunea azi. De la 9 cu 6 cât o aveam de obicei, îmi ieșise un 14 cu 9. Parcă, nu știu să citesc aparatul ăla. Zicea 148, dedesubt 99, iar pulsul 92. Da, atât e pulsul, mi l-am luat singurel, cu deștele la gât, cum am văzut în filme și cu cronometrul de la moleșcular.

Habar n-am ce și cum o fi. În după amiaza asta mă duc la www.doctorfiruti.ro, sunt curios ce mi-o zice.

Voi ce părere aveți? A mai avut cineva așa ceva? Dacă da, ce problemă era și cum s-a tratat? În cât timp s-a vindecat?

There are 11 comments left Go To Comment

  1. Pingback: De două zile stau în pat. Pe lângă amețeala pe care o am, m-a luat și răceala. /

  2. Rudolph Aspirant /

    Am vizitat website-ul. Dupa parerea mea personala formulata pe baza impresiei create de acel website, eu nu m-as duce sa interactionez cu acel doctor, nici macar asa din pura curiozitate umana sociala sau din simplu interes artistic fata de prestatia lui in cadrul disciplinei de cunoastere umana aplicata de tip terapeutic numita homeopatie, daramite daca as fi suferind.

    1. Spanac / Post Author

      Ți-e frică de doctorii homeopați?
      Cât despre tensiune, e normală. Mică, as usual. Însă de când fac mișcare, mi-e mai bine.

      1. Rudolph Aspirant /

        Nu mi-e frica, insa eu fata de doctorii de medicina alternativa am pretentii critic artistice mai mari decat media generala fata de prezentarea lor, ca totusi arta medicala e importanta si contribuie la eficacitatea tratamentului, si mai ales cei alternativi nu au echipament de scena asa de impresionant tehnologic sa-ti ia ochii din prima, de ex aparate cu beculete, calculatoare, bisturie, pompite, stetoscoape, ci la alternativi trebuie sa te ghidezi mai mult asa dupa ce straie poarta, ce lumanarele parfumate folosesc, calitatea cartilor si citatelor
        care apar descrise pe pereti, culorile mobilei si a perdelelor din
        cabinet sau website, etc…e ff dificil de fapt, trebuie sa ai simt critic
        artistic scenografic si teatral ca sa poti aprecia corect la care
        spectacol merita sa te duci sau nu, mai ales daca e un spectacol interactiv si vrei sa te simti tamaduit dupa ce ai dat banii.

        1. Spanac / Post Author

          STAI NIȚEL, CE ZICI TU ACOLO, E ȘAMAN. AICI VORBIM DE DOCTOR. CARE NU FOLOSEȘTE CHIMICALE, CI DOAR PLANTE. SI NU BIOREZONANȚĂ, BIOEnergie și alte chestii.

          Numai plante. Coada calului, pătlagină, ginseng, fel de fel de ierburi. De te pune pe picioare cu-n ceai din câteva plante pe care nu dai doi lei dacă le vezi.

  3. Rudolph Aspirant /

    Referitor la problema tensiunii, primul lucru pe care l-as face ar fi sa imi iau tensiunea din nou cu un alt aparat.

  4. Rudolph Aspirant /

    Referitor la problema ametelii m-as duce la medicul de familie sa verific ca a notat “suspect sindrom Waardenburg” in dosarul meu, si pe urma
    1.l-as ruga frumos sa imi ia el tensiunea sau sa o puna pe asistenta sa-mi ia tensiunea, (ca aparatul meu e stricat),
    2. Mi-as face autocritica re ca nu prea stiu sa am grija de mine, nu imi pun caciulita in cap, nu ma hidratez suficient cand sunt racit, nu mananc prea sanatos, nu fac miscare suficienta in aer liber, nu
    respect regulile de igiena a somnului, consum prea multa cafeina, nu
    ma feresc de stress, etc, (spovedania e ff importanta si are rol atat sa
    trezeasca empatia doctorului fata de tine cat si rol terapeutic
    important),
    3. i-as permite sa ma examineze fizic atat cat doreste el, mai superficial sau mai profund,
    4. I-as multumi pt atentie si in final i-as cere in mod politicos parerea daca printre alte analize si sfaturi, (pe care m-as angaja sa le urmez in mod constiincios), nu cumva ar fi necesar sa imi dea trimitere la
    ORL, (ca daca nu pomenesc de Waardenburg si nu ii trezesc nici empatia plus nici macar interesul fata de prestatia mea comunicativa diplomatica talentata, ar exista riscul sa ma refuze sa scrie trimiterea, mai ales ca medicii de familie sunt super aglomerati in perioada asta de dinaintea sarbatorilor de iarna, trebuie sa faca si ei cumparaturi de cadouri pt cei dragi, pregatiri de Revelion, etc, nu au timp sa mai scrie si trimiteri la diversi specialisti pt orice fleac).

    1. Rudolph Aspirant /

      Fata de medicii moderni e ff important sa arati ca esti constiincios din fire, asa ca un scolar silitor, ca asa sunt si ei, majoritatea. Plus trebuie sa le dai speranta, ca maj sunt asa cam pesimisti re economie si diminuarea clasei burgheze din care fac parte si ei, trebuie sa le arati ca tu le acorzi sustinerea si le apreciezi rolul in societate, si ca daca vei fi cuminte si silitor cf role modelul cultural victorian promovat de ei exista sanse sa te faci bine, sau macar sa te simti mai bine in caz ca ai o maladie mai grava…e ff important sa fii pozitiv si optimist cand interactionezi ca suferind cu un medic modern alopat. Ca daca esti optimist, devine si el mai relaxat, isi mai aduce aminte mai bine si de materia pe care a invatat-o la scoala, si in final totul se termina cu bine.

      1. Spanac / Post Author

        Medicul meu de familie a fost plecat o bună bucată de vreme, deoarece a născut. a lăsat-o în urmă pe asistentă. Care nu are pregătirea doctoriței. Și care îți dădea trimiteri către doctori de specialitate de la policlinică. Bine și aia, în lipsă de altceva. Mi-ar plăcea ca la medicul de familie să am ca un fel de plafar d-aăsta, plin de plante.
        – Mă doare urechea (vezi articolul cu otita neveste-mii)!
        – stai jos, îți pun picăturile astea…
        – Ce-i acolo?
        – tinctură de pătlagină, macerată în alcool de pere îndulcit cu miere.

        Aia mi-ar plăcea să văd la medicul de familie. că te tratează ceva. în afară de luat tensiune, ascultat plămâni, dat o aspirină și trimis la specialist…

        1. Rudolph Aspirant /

          Pai tinctura de patlagina macerata in alcool de pere indulcita cu miere NU se pune in ureche, ci se consuma intern de doua ori pe zi, dimineata pe la ora 11 dupa un brunch sanatos si seara pe la ora 17 alaturi de un ceai cu biscuiti. Asta ar mai lipsi sa-ti picuri lichior in ureche, zau.

          1. Rudolph Aspirant /

            Mi-ai dat acum o idee sa scriu un articol pe blog cu sfaturi de medicina naturista serioase…zau, credeam ca toata lumea stie ca tinctura aia de care pimeneai NU e pt uz extern, mai ales NU in ureche, ci numai intern, asa ca tonic
            fortifiant plus uneori e ok si ca picaturi pe nas mai ales daca esti racit cu sinuzita si faringita, ca in acest caz se duce tot in stomac si nu
            patesti nici o complicatie !

Leave a Reply