Bucurie în ajun de Crăciun

Copilul se uita cu jind în vitrina magazinului. Voia și el o jucărie cu bucurie. Vedea ieșind copii veseli, zgomotoși. Se uitau cu silă la el și plecau mai departe. Părinții lor se făceau că nu-l văd. Era doar un copil al străzii.

Taică-su murise la pușcărie pentru o faptă necugetată, furase pentru el de mâncare. Maică-sa murise la naștere. A rămas singur pe lume, năpăstuit. Nu știuse niciodată ce e ăla Crăciun cu adevărat. Auzise el de povești cu Moș Crăciun, cu Moș Nicolae… Dar cu povești nu te saturi. Mori de foame gândindu-te la o masă împărătească.

– Hei, pleacă de aici! sărăntocule! Îmi sperii clienții. Valea!

Fugi speriat. Îl gonise vânzătorul. Ăsta totuși a fost mai de Doamne-ajută. Alții… sunt și mai și. Ce bătăi a luat, ce injurii.

– Să fie de capul lor. Are Dumnezeu grijă de ei până la urmă! gândi copilul.

Fugi deci. Trebuia să-și găsească un loc unde să poată dormi. Se înoptase și se pusese o vijelie. Nu mâncase nimic de 2 zile. Îi era frică să nu moară înghețat pe străzi. Alți copii au jucării de Crăciun, el moare de foame. Știa că poate găsi un locșor bun de dormit într-o clădire părăsită. Chit că n-avea geamuri și uși. Se punea într-un colț pe o saltea și se acoperea cu pătura aia zdrențuită. Poate chiar putea face un foc… Plecă încolo. Mai avea ceva de mers și frigul se întețea.

Trecu pe lângă o măcelărie privind cu jind cârnații din vitrină. Mai trecu pe lângă un magazin cu jucării. Se opri la vitrină, să se mai uite la o mașinuță, să adoamă cu ceva frumos în minte. Magazinul era gol, vânzătorul voia să plece. Se îndrepta către ieșire. Vru să fugă, de teamă să nu fie iar alungat. Dar vânzătorul pusese mâna pe el.
– Nene, nu da, nu vreau să fur! se speriase copilul.
– Nu dau, de ce să dau. Hai înăuntru!

Se uita speriat la acesta. Un om înalt, gras, cu barbă albă. Parcă aducea el așa cu Moș Crăciun din povești. Nu, nu putea fi adevărat. Cine să-l cheme în magazin pe el?

– Hai, hai, spuse totuși omul, luându-l de mână.
– Fie ce-o fi! spuse speriat copilul în sinea sa.
– Ce e cu tine? Când ai mâncat ultima dată? Știi că azi e Ajunul Crăciunului? Cum te cheamă?
– Mă cheamă Grigore. Grig îmi spunea tata. Am rămas orfan pe străzi. Știu că e Ajunul Crăciunului…
– Eu sunt Tănase. Am magazinul ăsta de jucării. Ah, iartă-mă, spuse, acesta, ție ți-e foame și eu vorbesc de jucării.

Scoase repede o pâine, niște brânză și un cârnat cât o zi de post.

– Ia și mănâncă, vorbim apoi de jucării.
santashop

Lui Grig nu-i venea să mănânce. Dacă-l otrăvea, sau Doamne ferește avea ceva gânduri necurate? Dar foamea îl răzbise. Apucase pâinea și cârnatul și mușca din ele cu o foame de lup. Între timp Tănase încălzise o cană de lapte. Îi pusese în față două felii enorm de cozonac lângă laptele cald.
– Ia și mănâncă, e cozonac făcut în casă spuse acesta zâmbind.

Copilul începu să plângă. Nu mâncase în viața lui cozonac. Și omul ăsta îi dăduse cozonac de casă… Făcut de el sau de soția lui. Era Ajunul și voia să închidă. să se ducă la familia sa. Dar se oprise și-l omenise pe el, un copil al străzii.

– Nu plânge! De ce plângi?
– Păi nimeni nu a fost așa bun cu mine! sughiță Grig.
– Eh, sunt oameni și oameni. Uite cum facem măi Grig. Tu ai furat vreodată ceva?
– Niciodată! strigă acesta. Niciodată nu am pus mâna! Știu că Dumnezeu e mare, nu mă lasă să mor de foame. Și drept dovadă azi m-a adus aici la dumneata…
– Foarte bine. Uite, eu am casa în spatele magazinului. E și doamna mea, mă așteaptă. Nu ai unde dormi la noapte așa-i? Hai cu mine!

Ieșiră pe ușa din dos pe care Tănase o închise cu o cheie cât toate zilele de mare. Jurai că-i cheie de castel. Tot din povești știa și de asta. Casa era la câțiva pași în spate. O casă mică dar îngrijită.

– Ileana, am adus pe cineva! zise Tănase cum intră în casă.
Din camera cealaltă ieși o femeie voinică, blândă la figură.

– Sărut mâna! spuse Grig cu jumătate de gură. Îi era mai frică de femei decât de bărbați. Dar Ileana îi zâmbi.
– Cum te cheamă? Câți ani ai?
– Grig, am 13 ani!
– Mulți înainte. Frumos nume. Tănase, a mânca ceva?
– Da doamnă, am mâncat brânză, cârnat și cozonac de casă! spuse bucuros copilul.
– Foarte bine, hai cu mine!
– Uite, fă o baie și schimbă-te în hainele astea, după aia vino la noi, spuse aceasta lăsându-l în baia bine încălzită.

Nu mai făcuse baie din vară de când fusese la scăldat.
– Doamne, ce bine e să faci baie! gândi Grig.

După jumătate de oră ieși îmbrăcat în niște haine de-i erau largi.

– Eh, iată-te! spuse cuplul cumsecade. Îmi pare rău, alte haine nu am. Sunt de-ale lui Tănase, de când era el tânăr…
– Mulțumesc, sunt bune, mulțumi copilul.
– Măi Grig, uite, poți dormi la noapte în patul ăsta, spuse Tănase, arătându-i un pat într-un colț. Noi avem în dormitor patul nostru. E bine?
– E bine, mulțumesc, dar voi pleca, nu vreau să vă fac deranj. Deja ați fost prea buni cu mine…
– Eh Grig, nu ne deranjezi deloc. Dormi aici, iar mâine dmineață vorbim mai multe, bine?
– Fie! Aceeptă acesta.

Dormi pentru prima dată după multă vreme fără griji. Se învelise bine cu plapuma, dar apoi o dete jos de pe el. În casă era cald și bine. Visă pe Moș Crăciun, visă pe taică-su, visă pe maică-sa, o femeie pe care nu o cunoscuse niciodată, decât într-o poză, de i-o arătase taică-su demult… Visă cozonacul de casă de-l mâncase de cu seară. Dormi liniștit. Dimineață când se trezi, Tănase era plecat.
– A, Grig, bună dimineața! îl întâmpină Ileana. Duci tu te rog la magazin cutia asta lui Tănase?
– Da, imediat.
– Du-te cu ea, când vii te aștept cu micul dejun.

La magazin Tănase era ocupat cu niște clienți.
– Grig, bună dimineața. Te rog, ai grijă de domnul, mă duc până la magazie să văd dacă mai am căluțul pe alb…
– Bună ziua! spuse Grig domnului următor.
– Bună ziua. Doresc mașinuța aceea.
– Imediat. Grig se duse, luă mașinuța din raft și voia s-o împacheteze cu o hârtie de cadouri de pe masă. Domnul îl opri.
– Nu o împacheta, las-o așa te rog. Mulțumesc, Crăciun fericit!

Lăsă pe tejghea un pol și plecă. Până să se dezmeticească Grig, clientul plecase. Îi lăsase un pol, iar mașinuța costa doar 15 lei.
Tănase venise din magazie aducând căluțul pe alb pentru domnul dinainte, îl vându apoi zâmbi mulțumit.

– Uite e abia ora 10 și deja a fost al șaptelea client.
– Domnul, spuse Grig, domnul a luat mașinuța aceea portocalie. A lăsat un pol, uitați.
– Eh, bravo Grig, ai făcut prima ta vânzare. 5 lei sunt ai tăi.
– Mulțumesc frumos!
– Grig, uite. Ce zici. Eu cu Ileana nu avem copii. Nu are cine să ne ajute peste timp la treburi. Vrei să ne ajuți tu? O să ai masă, casă, jucării câte vrei și simbrie.
– Mulțumesc domnule. Aș vrea să vă ajut, dar ce ar zice doamna dumneavoastră? Sunt un copil al străzii, nu vă e frică că voi fugi cu banii?
– Nu. Ca dovadă, nu ai fugit cu cutia cu bani pe care mi-ai adus-o din casă. Nici cu banii din casa de bani. Fugi în casă și mânâncă, după aia te aștept aici. Trebuie să-ți explic cum merg lucrurile la magazin…

Din acea zi de Crăciun a anului 1909, Grig a rămas la Tănase și Ileana. A învățat să lucreze cu casa de bani, cum să se poarte cu clienții. Ileana l-a învățat lucruri noi, geografie, istorie. Era băiat deștept și prindea repede explicațiile. Nu a furat niciodată un leu. După un an s-a dus la liceu. Nu mai era copilul străzii. Era ajutor de magazin. Magazin de jucărie cu bucurie, cum îi plăcea lui să-i zică. Dumnezeu avusese grijă de el. Moș Crăciun există! E în fiecare din noi. Pentru Grig, acesta fusese Tănase. Dar pentru voi?

Cu toate că povestea lui Grig a fost, până la urmă, fericită, nu aș dori nimănui să treacă prin asta, niciodată.

Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu și părinților mei, care au avut grijă de mine, m-au crescut, m-au educat. Nu am dus-o niciodată pe roze, poate doar între anii 93-97. În rest ne-am luptat cu greutățile vieții. Greutăți, pe care eu, ca și copil, nu le-am simțit niciodată. Aveam cele mai bună hăinuțe, cele mai frumoase și meșteșugite jucării, eram fericit. După ani am aflat că, în timp ce eu mă jucam cu jucăriile primite de Crăciun, ai mei se luptau cu datoriile. Țin minte cum ultima bucată îmi revenea mie mereu…
Pentru asta le mulțumesc părinților mei.

Doamne, greu îmi vin cuvintele când am de a mulțumi cuiva. Foarte greu…
Îi mulțumesc soției mele pentru că mă suportă. Soție pe care am făcut-o de multe ori să plângă. Îmi pare rău! Mulțumesc pentru că exiști în viața mea!

De asemenea, dacă și voi vreți să aduceți mulțumiri cuiva drag, Kanal D îți vine în ajutor. Ei, ajutându-l pe Moș Crăciun, au creat aplicația Bradul mulțumirii. Vouă vă e greu să mulțumiți cuiva?

Articol participant la BlogalInitiative.

Aceasta postare a fost citita de 1895 ori !

Comments

comments

There are 3 comments left Go To Comment

  1. Gabryell /

    Intr-adevar, nu sunt multi ca si Grig, dar nici cei ca Tanase si ca Ileana. De multe ori, si ma refer la momentul acesta, copii strazii sunt , ori fortati de altii sa cerseasca, ori se multumesc cu cersitul si atat. Dar sa nu gresesc, poate nu toti. Eu i-am dat unui astfel de copil 50 lei si o sacosa cu haine . Dupa un timp, cand am iesit din casa, am gasit sacosa dupa usa scarii…Deci, cata incredere sa ai ? Daca ar citi despre Grig, poate ar avea alte conceptii…

    1. Spanac / Post Author

      Nu sunt mulți. Dar na, cazuri sunt. Acum depinde de la om la om. Într-adevăr, nu acceptă haine sau mâncare, numai bani să le dai. Zic de majoritatea.
      Dar în povestea mea, a fost un caz fericit…

  2. Rudolph Aspirant /

    O poveste frumoasa. Plus lainc sec 20 era la moda si ucenicia.Si strabunicul meu a fost ucenic de la14ani,pur si simplu a venit singur la 14ani de capul lui in Bucuresti si a intrat ucenic la un bacan,si dupa 10 ani avea bacania lui personala plus incepuse sa primeasca si el ucenicii lui si s-a insurat cu strabunica pe care a cunoscut-o cu ajutorul unei petitoare dinmahalaua Colentina. Si aveau asa un soi de casuta in curte, ca o magazie, dar amenajata ca o casuta,in care oferea loc de dormit ucenicilor lui daca doreau, cu simbrie si cu scazut o sumamodica desigur din simbrie pt chirie, adica nu era totusi o activitate total caritabila, dar intr-un fel era,pt ca avea grija asa de ei,adica nu ii punea sa doarma in frig sau cine stie unde si ilajutau si la pravalie, invatau si ei meserie, platea si impozite mai putine daca avea ucenici,era un sistem administrativ deja acolo,nu era ceva improvizat, desi desigur ca poate nu era asa de bine pus la punct ca in Marea Britanie sau in Germania, dar incepuse sa se puna la punct. Ma rog,dupa aia s-au schimbat vremurile,asacaa fost altfel. Azi, nici in UE de vest nu maie lamodaasa ucenicia, chiar asa cum fusese,ca nu mai merita economic, plus trebuie diplomesi patalamale speciale,nu se poate acredita usor orice programde ucenicie asa,plus tineretul nu maie interesat asa de mult de joburi obtinute pe baza de ucenicie. Nici in Scandinavia,unde uceniciile au fost ff incurajate si chiar subventionate asa de stat (bugetar),mai ales pt delincventi si aia slabi la invatatura,zau, nici acum nu mai vrea nimeni sa se bage, pt ca statul nu mai subventioneaza asa de mult,plus si calitatea ucenicilor si motivatia lor a scazut. In Germania ce mai rezista, dar acolo cred ca ii triaza demici care e bun de ucenic,care e bun de studii superioare,etc, si e destul de dificil cu mobilitatea dintr-un fagas in altul. In Scandinavia ii incurajeaza pe toti sa obtina diplome universitare, peste 40 % cred ca au masterate si doctorate,chiar si daca lucreaza asa in joburi simple de functionari sau muncitor asa simplu. Dar ma rog,exista si avantaje daca esti student asa cati mai multi ani,si abia acuma inceput statulsa zica cumca daca totusi nu esti in stare sa-ti iei o diploma sau macar asa un certificat de participare laun curs asa in decurs de vreo 7 ani,zau,lasa-te domnulede studentie, ca nu te mai subventionam. Dar si mai recent, au inceput sa scada ajutoarele sociale pt someri si daca au sub 30 de ani, iidirijeaza sa devina studenti,ca ajutorul pt student e mai mic totusi decat ajutorul social, dar zau daca vrea vreunul sa studieze ceva ! Ca aia care vor sa studieze au studiat, au obtinut diploma si cu cat sunt mai inalt calificati si mai putin interesati de a lucra in invatamant sau in politica sau asa in general ca bugetar, aia au emigrat de mult ! Ce naiba sa caute in Scandinavia ?! Ca nici vikingii nu suportau sa stea aicea ! Desi acum s-au prins astia de la imagine din mass-media si au inceput sa publice articole revizioniste cum ca vikingii reprezentau doar o parte din popor, dar poporul patriot la baza a stat aicea agricultor si functionar ca sa ajute dezvoltarea economiei tarii. (Desigur, exagerez.)

    In alta ordine de idei, vreau si eu sa aflu cum de ai reusit sa o faci pe sotia ta sa planga, ca am devenit chiar ultra curios, pt ca nu mi se pare ca esti de gen care sa faca femeile sa planga prea usor, desi ma rog, poate in tinerete, asa daca mergeai la betii si spargeai masute de sticla si te destrabalai cu cine stie ce pitzipoance, poate era posibil, desi fazele alea mie mi s-au parut mai degraba comice, dar cine stie poate pot impresiona o femeie pana la lacrimi…

Leave a Reply