C. a fost în vizită anul trecut în Paris. A zis că-i musai să-și facă acolo ziua de naștere. Așa c-a consumat peste 300 de euro să-și facă o dată-n viață damblaua. Să vadă Parisul.
Am zis că-i nebun. Însă apoi mi-a părut rău că n-am fost și eu acolo. Apoi l-am invidiat. L-am înjurat zilnic în mesaje. Să-l deporteze franțujii ca fiind țigan, că oricum îl ajută tenul. Nu c-ar fi el minoritar, ci pentru că an de an se duce la mare. De 3-4 ori așa… Living la vida moca!
Și de data asta, măgarul s-a dus în Franța. Da, zic măgarul, deoarece a plecat făraă noi… Și N. îl înjură pentru asta. În stil de glumă, evident.
Ideea e că-i viața scumpă în Paris. S-a dus și el prima dată la un hotel, doar așa, la oha, să vadă prețurile. Când i-a cerut ăla 300 de euro pe două nopți, bașca 100 garanție, Dumnezeu știe pentru ce, s-a luat cu mâinile de cap. A zis un “Merci, ‘tu-vă…” și-a plecat. A găsit cazare cât de cât acceptabilă la un hostel. Și mi-am adus aminte de filmul Hostel. Un film de groază genial, trebuie să revăd cât de curând ambele părți… A dat cam 75 de euro pe două nopți. O fi mult, o fi puțin, decide fiecare. La banii mei e mult.
În schimb i-a plăcut Parisul. S-a plimbat el pe Champs-Élysées? S-a plimbat.
A vrut el să urce în turnul Eiffel? A vrut. Însă era coada mare așa că doar l-a pozat. La Luvru nu era loc să intre, așteptai vreo 5 ore la coadă…
O chestie nu i-a plăcut, alta l-a surprins.
Nu i-a plăcut faptul că, la intrarea într-o farmacie, când voia să intre, abia ieșea un moș. La vreo 60 de ani, îmbrăcat bine, parfumat, elegant omul. Conducea o decapotabilă. Ei, când a ieșit moșul din farmacie, exact lângă C, s-a… părțâit! Sonor, nu vreo fâsâită!
Vă dați seama cum a rămas ăsta de șocat, mai ales că omul nu era deloc deranjat de fapta lui, totul părându-i-se atât de normal, ca respiratul!
Altă chestie ce l-a mirat peste măsură, a fost multitudinea de negri. Cică era plin de negri în Paris. Plin! Majoritatea vindeau suveniruri. Aveau zeci de turnuri Eiffel din metal pe niște cercuri imense, cum sunt cercurile alea de la bijutier, cu măsura degetelor. Așa aveau ăia suveniruri. Și când mai venea o razie de poliție, o luau la fugă de jurai că-i maraton! Numa negrișori, fugind, cu mâinile lungi, înșfăcând câte 4-5 inele de suveniruri.
Nu era vorba că erau furate, ci doar nu aveau autorizație să vândă acolo. Nu-i ca la noi în Piața unirii, unde-s tarabe cu dresuri, cercei, chiloți, inele, bilete la cinema, telefoane ciordite etc… Ba mai auzi pe vreo doi cu “avem țigări, țigări, țigări avem!”
Și suvenirurile alea scumpe. 5 euro un magnet de frigider! Ce 2-3 euro ca-n Italia, Cipru, Grecia? 5 bă, că d-aia e Paris! Viața e scumpă. Mai ales în centru. Pentru un suc și-o pizza dai 50 de euro. Nebunie curată! Mă rog, nebun e ăla care dă! Deoarece poți faci multe chestii în stilul tău, românesc. Să te așezi la o masă în centru, doar pentru a face poze. Ba chiar poți să-ți scoți sticksurile și sucul din geantă. Pe care le iei de la dozatorul de peste 2 străzi cu un sfert din prețul lor de la crâșmă. Cafenea, bar, bistro, pub, habar n-am cum să cataloghez toate bodegile alea. Care-s și-n Paris cum sunt la noi în Centrul vechi. De poți să și comanzi de mâncare, însă numai a restaurant nu arată. alea de n-ai loc să mergi pe stradă de pițipoance și cocalari de stau la TERASĂ (ăla e termenul perfect), numa ca să fie cool!
Și mi-am zis că dacă tot pot face chestia asta, pot face și altceva.
M-aș duce butt-naked să mă plimb prin Paris. Aș coborî din mașină, în centru și m-aș plimba. Câțiva metri, până să mă ia miliția. Nu știu cât e amenda, însă e o bună metodă de a-mi face reclamă. Mi-aș scrie mare pe spate:
SPANAC.EU
C’est drôle!
Cel din poza pare a fi Mircea Badea care in urma unui pariu cu Boc a trebuit sa se dezbrace in P-ta Victorie si sa faca ca toti draci :). Am multi prieteni care nu au fost incantati de Paris, ba mai mult mi-au spus ca pe alocuri mirtoa se a urina, oare nu-s Wc-uri pe acolo ?
Da! Și eu am auzit de asta, că miroase a pișulică. Poate s-or ușura în stradă… Dacă flatulația n-o maschează, urinarea de ce or face-o?
Ar vrea MB sa fie asa, insa precis are un posterior mult mai putin interesant.
Daca ai fi tu asta, si te-ai plimba asa prin Paris, in plina zona turistica, nu cred ca te-ar aresta asa de imediat, cel mult asa sa faca un cordon in jurul tau, sa te protejeze de paparazzi care s-ar strange sa te admire si sa te fotografieze, si abia mai pe urma ti-ar pune asa o mantie pe umeri si te-ar duce la sectie sa se decida daca indeplinesti criteriile sa te ghilotineze…zau, totusi, (indiferent de Paris si de prietenul tau care se pare ca a cheltuit cam degeaba aia 75 de Euro), ce bine imi pare ca stiu ca nu esti tu asta din poza, ca daca as fi avut vreo idee ca s-ar putea sa fii tu, zau, m-as fi intimidat si nu as mai fi comentat nimic pe blogul tau de acum inainte…
Ei draci… N-am avut umeri așa lați niciodată. Acu-s lat în șolduri și burtă…
Totusi, ce, parizienii, chiar si cei imbracati mai chic, nu sunt si ei oameni ? Naturalia non sunt turpia. Plus mai ales daca mananca un cassoulet… (un fel de iahnie de fasole cu ciolan afumat, dar fara foi de dafin, care sa ajute la minimizarea unor gaze)
A propos de dafin…desi in cultura europeeana acest arbust Laurus nobilis este legat de povestea dramatica de dragoste a zeului Apollo fata de nimfa Daphne (despre care a povestit pe larg si poetul Ovidiu in culegerea lui de poeme numita Metamorfoze), stiati ca acest copacel este larg recunoscut si in folclorul chinezesc ca el crescand pe luna in urma lasata de piciorul unui zeu, si umbra lui
cauzand petele de pe luna plus avand proprietate de regenerare eterna, fiind legat si de legenda eroului traditional popular Wu Gang, un soi de Sisif chinez, condamnat de imparatul zeu Yandi sa taie acest copac la nesfarsit deoarece el mereu crestea la loc ? Cauza acestei sentinte se pare ca este aceea ca Wu Gang a omorat din gelozie pasionala pe unul din nepotii lui Yandi, cu care nevasta lui il inselase.
Nu mă, naiba știe ce fac acolo chinezii? Știu că e otrăvitor pomul, adică ramurile, iar frunzele îs bune-n mâncare. Mie îmi plac mai multe frunze-n mâncare. Păcat că-s tari și nu le poți mesteca. Dar tot le sparg nițel cu dinți…
Pingback: Interviul saptamanii: Spanac: ca tot sunt eu Spanac, deci planta, as investi in agricultura | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE /