Cu toții avem o imagine în minte când ne gândim la cadoul perfect. Fie că e vorba de niște bijuterii frumoase, de un ceas de aur sau un televizor cu diagonala de 2 metri, orice om are acea imagine în minte.
D-aia am zis orice om. Eu n-am. De ce oare?
– Pentru că am de toate și nu-mi lipsește nimic?
– Pentru că n-am imaginație!
Nu, greșit. Pentru că eu vreau mai multe. Nu pot defini acel obiect. Poate nu e nici obiect? Vreau să fiu fericit. Pentru mine, cadoul perfect e fericirea.
Cum definim fericirea?
E dificil să definești așa un concept. Pentru mine fericirea acum poate consta într-o sticlă de bere cu lămâie, pe malul oceeanului, la 40j de grade. În Hawaii. Mâine poate însemna să stau cu nevasta în brațe și să dorm toată ziua. Poimâine să joc în cel mai mișto filmde acțiune făcut vreodată la Hollywood. Și tot așa. Fericirea e diferită pentru fiecare om și fiecare moment în parte.
Dar hai să nu mă gândesc numai la mine. Să vedem ce mi-ar face soția fericită. Măcar pentru câteva momente. Nu de alta, dar eu cu câteva momente o amăgest vreme de 2-3 zile. Îi aduc aminte din jumate în jumate de oră că are cele mai mișto bijuterii din lume. Aș amăgi-o cu o brățară superbă vreo 3-4 zile. Apoi din zi în zi îi aduc aminte de ea. Și așa trece o lună. După aceea îi pot lua altceva. Și tot așa, într-un an îi iau 6 bijuterii și am scăpat.
Dar cum a mea nevastă nu e materialistă, îi iau o bratara personalizata o dată la 1 an. De ziua ei. Numa’ să-mi aduc aminte când e…
Hai totuși să încercăm să definim fericirea asta, care să cuprindă puncte comune pentru majoritatea oamenilor.
1) Independența financiară. Să nu mai depindem de nimeni să ne dea bani. Adică să avem bani ca să trăim decent. Noi și urmașii. Nu înseamnă să avem munți de bani, pentru un miliardar un trai decent ar însemna caviar zilnic și plimbări cu yahtul de 15 milioane. Pentru mine ar însemna plimbări cu un Dodge Charger, fără să am grija benzinei pe care o halipăpește. Plus haleala mea zilnică… 2 pizza, o friptură, 5 înghețate, 4 beri și-o sticlă de suc natural. De piersici. Na, asta mi-a venit acum în minte. Doar am zis că fericirea asta e pe momente.
2) Fericirea mai înseamnă sănătate. Ar fi trebuit pusă sănătatea pe primul loc, însă hai să vedem câți oameni aleg pe primul loc sănătatea în defavoarea banilor? Cam 8 din 10. Ce aceea am făcut în așa fel clasamentul, majoritatea decide, nu-s preferințele mele.
3) Un partener de nădejde. Femeile vor un Jaguar în garaj, o vulpe la gât, un taur în pat și un bou care să plătească pentru toate astea.
Femeia vrea un bărbat frumușel, atletic, care să întoarcă privirile altor femei după el, bun la pat și să-i fie fidel numai ei. Totuși să nU fie ținut numai în lanț. Decât când îl leagă ea cu cătușele de tăblia patului…
Bărbații vor o gagică versată în pat, una care să gătească mai bine decât maică-sa, una care să meargă la munte cu ea când are chef. Chiar și la 3 noaptea dacă se trezește și pune mâna pe cort și rucsac, ea să fie gata în 10 minute. Bărbatul dorește femeia tot teren. Să pescuiască bine, dar nu așa bine ca el, să tragă cu arma, dar nu așa bine ca el, să gătească excelent, să aibe dotări naturale care să atragă privirile altor masculi, dar să-i fie doar lui supusă. Și să nu-l enerveze cu nimic niciodată.
Era un banc pe tema asta. Ce vor femeile ca să fie fericite. Bijuterii, bani, Addonis în pat, mașini scumpe, vile, plajă personală, cel mai mișto laptop, piscină în formă de inimă, 2 căței bișoni etc. Bărbatul ca să fie fericit are nevoie de două lucruri. Gătește-i și culcă-te cu el.
Bine mă, întreb eu, dar de spălat hainele cine? Tata mare?
În principiu, cam astea 3 criterii ar putea defini fericirea. În majoritatea timpului, pentru majoritatea oamenilor.
Voi ce vreți? Care e cadoul vostru perfect?
Leave a Reply