Călare pe cisterna Danone

Azi bravul Spanac a fost transportator Danone. Treabă de-am câștigat-o aici.

Așa că ieri îmi dă tovarășul Chinezu (și ca un făcut, abia am scris Chinezu aici că m-a și sunat…) toate datele necesare. Adică la ora 5.50 fix să fiu la fabrică, cisterna nr. 9, șofer Gabi M. Și că va mai veni un cameraman, Sergiu.
M-am culcat pe la 2 dimineața de emoțiune. La 4.30 eram în picioare, fresh ca o portocală. La 5 și 10 luam taxiul. Îmi făceam calculul că ajung la fără 15. Ei aș…
În 10 minute eram gata la fabrică!

Și-a urmat cam juma de oră de urcat pe pereți… Pentru că habar n-aveam ce să fac. La fără 15 am zis că e timpul să pornesc aventura și l-am sunat pe șofer. Gabi era în cabină, aștepta.
Și-am mai avut de așteptat după Sergiu, care nimerise la altă poartî. Unde degeaba suna că nu-i dădea drumul nimeni, deoarece pe acolo intrau doar cisternele, care deschideau ușa cu un card de acces.
Într-un final nimerește și Sergiu la cisternă, ia Gabi foile de drum și întinde-o. Și cum am tot promis că fac poze peste tot, iată-le mai jos.
Am ajuns pe lângă ploiești, parcă satul Fânari? Ceva de genul ăsta. Pe niște coclauri de ziceam că dacă Doamne ferește are pană la mașină, nu ne mai scoate d-acolo din nămoale decât cu elicopterul! Ceea ce era complet fals, deoarece la plecare drumul era aproape uscat…
imag2653 imag2655

imag2660

imag2661

imag2664

imag2665

imag2666

imag2668

imag2670

imag2671

imag2674

imag2679

imag2681

imag2683

Ajunși la fermă am așteptat să ne cheme înăuntru. Unde am urcat cisterna goală pe cântar. Cântar foarte precis.
Și-am întrebat:
– La ce nevoie e de cântar, nu există un counter ceva când luăm laptele?
– Ba există, îănsă fiind de ordinul tonelor (22 de tone), counturel va contoriza aiurea.
– Bine și greutatea noastră a pus-o la socoteală? Eu am 90 de kile, Sergiu vreo 70, tu ai tot vreo 90. Plus că am un litru de suc în ghiozdan.
– Nu-i vorba aici de 200 de kile de lapte, e vorba să nu declari că ai cisterna de 20 de tone și tu de fapt să o încarci cu 30 de tone!

Și-am ajuns unde trebuia să încărcăm laptele. A desfăcut în spate cisterna și-a scos un cablu lung de curent, și un furtun. Pe care le-a cuplat la o pompă dinăuntrul dozatorului. Care dozator era lângă secția de mulgătoare, pe care nu aveam voie s-o vizităm. Numai ochii de șoim ai Spanacului purtător de ochelari de vedere au văzut o parte din echipament… Laser frate!

S-a extras din tancul fermei (vreo 40-42 de tone) o găletușă cu lapte pentru analize.
Într-o eprubetă sterilă s-a pus jumătate lapte, jumătate nuș ce substanță și s-a agitat. Dacă laptele nu era bun, se brânzea. Știți, cum se brânzește laptele la fierbere dacă e strricat. Însă laptele a fost bun. Este ținut la temperaturi între 4 și 6 grade Celsius. Dacă e peste 4 grade sau 6 grade, nu se ia laptele. Se sună la fabrică și se iau acolo decizii. Dar laptele nostru avea 4.3 grade constant. Tancul fermei îl răcește, de la temperatura corpuli văcuței până la cele 4.3 grade. S-au mai luat încă 3 borcănele pentru analiză. Două le luam cu noi la firmă, iar unul rămânea la fabrică. Unde este păstrat timp de două zile. Adică atâta vreme cât laptele ajuns la fabrica Danone va intra în sistem și se transformă în iaurt, smântână, lapte bătut etc.

Apoi s-a determinat vâscozitatea și densitatea laptelui. Care s-a trecut într-un tabelaș, alături de toate celelalte date. Și s-a pornit să se umpple cisterna de lapte. Și evident că Spanacul a vrut să stea el călare pe cisternă. Voie aveam, dorință aveam, numai că s-a opus ceva. Bara de protecție de la cisternă era prea sus. Abia o atingeam cu piciorul. Și n-am avut forță nici în mâini nici în piciorul stâng să mă ridic. Sergiu filma și râdea, Gabi deja era sus, se cocoțase foarte rapid, cu toate că era mai plinuț ca Măria Sa Spanac…
Filmarea aia face toți banii. Dacă vreți să râdeți de mine și nu prea aveți motive, în filmarea aia veți vedea…
imag2682 imag2687

imag2688

imag2690

imag2697

imag2700

imag2702

imag2704

imag2691

imag2693

Am umplut cisterna și haida către fabrica Danone. S-a sigilat ușa din spate a cisternei și cele 4 rezervoare, operațiune care s-a făcut de sus, unde n-am putut să mă sui pe motiv de burtoi imens…

Cisterna nu are dispozitiv de răcire al laptelui, dar este construită ca un termos uriaș. Adică Laptele poate sta bine merci până la 24 de ore chiar în soare, deoarece temperatura lui abia va atinge 5 grade, de la cele 4.3 din sistemiul fermei.

În tot acest timp, laptele nu a luat contact cu aerul absolut deloc.
Și-o scurtă istorie despre văcuțe. am mai spus că-s vaci de lapte, rasa Ho…henzoler (mi-e lene să caut). Vacile alea nu halesc ele de nebune iarbă de pe câmp, ci sunt hrănite cu furaje speciale. Cu lipite, grăsini, glicide, antioxidanți și toți dracii de-amiaz puși la punct. Adică o dietă strictă. Nu ca la țară, că azi e laptele bun și dulce și mâine e amar că a dat vaca iama în ciulini și-n ferigi…
De aceea laptele va fi la fel în fiecare zi. Plus că văcuțele sunt monitorizate când se duc la mulgătoare. Fiecare intră pe o ușă care-i citește microcipul implantat și îl trece într-un sistem informațional. Văcuța 123D (nume de cod), azi a dat 20 de litri de lapte, pe când ieri 30 de litri. Deci văcuței 123D i se vor face analize. Ceva e-n neregulă. Însă, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, văcuța dă x litri de pate. Cam 26-30 parcă. Pe zi.

Pe drumul înapoi spre BNucurești am ațipit de vreo 2-3 ori. Dar nu mult timp. Mașina nu s-a oprit, deci nimeni n-a umblat la lapte. Iar la fabrică s-au rupt sigiliile puse la fermă, sub ochii noștri. Abia la fabrică laptele a luat puțin contact cu aerul, cât s-au extras niște mostre pentru analize. Alt set de analize care determinau aciditatea, nivel de enzime și alte chestii pe care nu le-am ținut minte. La fel ca analizele alea de sânge, când îți ia 3 eprubete jumate de zici că te-a supt bampirul!
Jumătate de oră au durat analizele, iar totul era OK. Apoi s-a purces extragerea laptelui din cistenră în sistemul Danone. Vreo două ore dura toată operaținea. Apoi cisterna se spăla și se dezinfecta. după fiecare descărcare, cisterna se spală și se dezinfectează. Pe interior vorbim, nu vă gândiți că-i acolo spălătorie cisternială…
Am ajuns acasă pe la ora 13:30, rupt de somn, dar cu bucuria drumului de neuitat și a faptului că laptele este OK.

Ala a fost ziua mea de transportator oficial Danone. Ceilalți ce-ați făcut?

Aceasta postare a fost citita de 376 ori !

Comments

comments

There are 4 comments left Go To Comment

  1. Mamie Lara /

    Informatii nutritionale: 100 ml – 48 de calorii – deci nu este aproape nicio diferenta in laptele de migdale si cel de vaca la acest capitol. Multi nutritionisti il recomanda in curele de slabit.

  2. Demetrius E. May /

    „Vindeam laptele prin automate, cu 3,5 lei. Acum arunc laptele şi, nevânzând 30% din cantitatea de lapte produsă, vă daţi seama că sunt într-o situaţie disperată”, a declarat Cristian Lungu, preşedintele Furnizorilor de Lapte la Dozatoare, citat de Digi TV.

  3. Pingback: Echipa Câștigătoare pe Drumul Laptelui – Antrenor Personal: Valentin Bosioc /

  4. Pingback: Hai să vedem o campanie foarte mișto. Campania Danone. /

Leave a Reply