Că tot întreba cineva de un film de groază.
Să vă spun despre cartea în mediul ei.
Căci așa se numește proba Nemira în concursul SuperBlog.

Și am ales o carte pe care o au la vânzare.
Cimitirul animalelor.

Sincer cartea nu am citit-o.
Dar am văzut filmul. Am văzut majoritatea fiomelor făcute după cărțile lui Stephen King.

Să fi avut vreo 14-15 când am văzut filmul.
Și ca băiat deștept ce eram eu l-am văzut seara, la țară.
Că luasem videoul la țară în perioada vacanței.

Aveam vreo 10 casete video, mă tot uitam a ele.
Căci nu prindeam la țară decât sârbii 1 și românii 1.
Adică nu vedeam decât desenele de pe sârbi la 8 seara…

În rest, dacă nu era ceva serial la TVR, puneam o casetă.
Și s-a întâmplat ca atunci să fiu singur la TV. Bunică-meu parcă era la oraș cu vară-mea și nepoatele, și bunica era prin curte, sau venise o vecină pe la ea.
Mă rog, eram singur în casă.
Și-am pus caseta asta.
Că nu mă sperii, ce naiba, sunt băiat mare, Rambo era mic copil.
Și dă-i să te uiți la film nene.
Hai că 10 minute era introducerea.
Până a sărit nemernica aia de pisică neagră, Dumnezeu știe de unde.
De mi-a sărit inima de la locul ei.
Am pus pauză și-am ieșit afară.
M-am dat după casă să mă ușurez, căci m-apucaseră și transpirațiile. Întuneric acolo, mă uitam în stânga în dreapta. Ba luasem și un cuțit de vânătoare la mine, să fiu sigur că nu m-atacă vreo pisico-zombie…

După aia, țuști în casă, să mă uit la film, că mă atrăgea.

Murise unu’ în accident de mașină.
Băi nene și era stafie zombie ceva că vorbea cu ăla.
M-am speriat la faza aia de-am început să urlu prin casă.

După aia mă obișnuisem.
Cel puțin așa credeam eu.
Era liniște la un moment dat în film, nuș parcă urca copilul ăla dealul indienilor, naiba știe. Și era liniște, dădusem și eu sonorul mai încet să nu-mi sară inima pe fereastră…
Și tocmai când să s-apuce copilul ăla să sape după câine, muzica a luat-o la goană.
Exact în mementul ăla a intrat bunic-meu în casă și mă strigase.
Asemenea sperietură n-am mai prins de când sunt eu…

De atunci nu prea mă mai uit la filme de groază.
În schimb cărțile le citesc fără probleme, oriunde.
Ce-am citit eu Erich Maria Remarque mâncând ca porcul… Și citeam acolo ce cadavre descompuse pe câmpurile de luptă…