E excelent să faci baie. Mă, apa asta caldă care te cuprinde din toate părțile, e ceva sublim. Azi am făcut baie, după ceva vreme. Și vorbesc despre baie în adevăratul sens al cuvântului, de-am stat în apă caldă să mă molăi cam 15 minute, timp în care am transpirat în prostie.
De la o vreme, lumea s-a obișnuit să facă duș, nicidecum baie. Nu-s adeptul dușului, mi-e frig iarna să trebuiască să mă spăl cu o mână, iar cu cealaltă să încerc să mă acăpăr din toate părțile de apă. Consider că dușul este doar pentru cabinele de duș. Astfel, se formează acolo un efect de seră, de saună, putând rezista frigului din baie, pe timp de iarnă. Dar cum mie-mi place apa multă, nu-mi imaginez baia fără cadă.
Am stat jumătate de oră per total ca să mă spăl. Și-aș repeta faza asta în fiecare zi, dacă ar fi după mine…
Dar, îmi dau seama de ce mulți oameni preferă dușul.
1) Viteza – faci baie mult mai repede, în 10 minute ai terminat. Doar nu de alta trăim în secolul vitezei, ne grăbim tot timpul către ceva anume.
2) Consumul redus de apă. Consumi 10-20 de kile de apă la un duș, față de 10-20 la clătire + 80-100 litri de apă caldă care se află în cadă.
Apa caldă e scumpă, din păcate. Însă nu-i bai, de la 1 ianuarie se scumpește din nou. Asta așa de an nou, scumpiri noi, ca-n fiecare an.
Voi când ați făcut baie ca-n filme ultima dată? Cu spumant, cu sare de baie, cu rățușcă…
Pingback: Ce bună e baia!Bloguri WordPress . ro | Bloguri WordPress . ro /
Acum vreo 8 luni ! Si zau, am avut o ocazie acum vreo cateva saptamani insa am pierdut-o ! Sunt disperat, ca eu incercam sa fac o baie in cada macar o data pe trimestru ! Asta e idealul meu ! Dar nu am unde decat daca ma duc prin hoteluri pt corporatistii straini ! Si acolo ma iau ba cu una ba cu alta si tot nu mai apuc sa fac baie de multe ori !
Nasol cu dușurile astea mă nene, serios. Și când văd că mulți aruncă cu dispreț căzile…
duminica – vineri dush, sambata baie la cada
Bun, bun. Dar ce mă, faci duș în fiecare zi? Câtă apă să ai de consumat mă nene… :))