Mi-am schimbat numărul de telefon. În 2008. Ce faci timp de 6 ani în care nu dai nicio veste nimănui că nu mai ai numărul ăla? Adică, acum, după 6 ani, mă sună x, y și z, cerând să vorbească urgent cu vechiul detinător al numărului. Băi, înțeleg să suni după un an, maxim 2. Dar așa? Ce faci timp de 4 ani, când după aia suni, că e treabă urgentă și vrei să vorbești cu madam Ț.

De exemplu până mai anul trecut mă sunau din 2 în 2 luni ăia de la Fântâna, că au ajuns cu apa.
– Bună ziua! suntem de la “Fântâna”, am ajuns cu apa! Ne dați vă rog un e-mail?

Le-am dat e-mailul. Îmi trimiteau ăia facturi. Ceva de speriat. Apoi când sunau întrebau dacă e cineva la firmă.
– Da, da, veniți veniți! zdrang telefonul.

Asta până într-o dimineașă pe la 8 jumate când a sunat un nemernic să mă întrebe dacă suntem la fimă. Și i-am făcut scandal. A sunat ăla la firmă, m-au resunat ăia de la “Fântâna“.
– Vai, ne cerem scuze! Care e numărul lui madam Ț?

Asta e cu telefonul. Ce faci? Fiecare cum îl taie capul. Știam pe cineva care răspăundea la telefon cu “Alo, NU!” Blocare la capătul celălalt… Ăia de-l știau nu aveau probleme, dar dacă îl suna careva pentru prima dată parcă-l lovea cu ceva în cap.

Până anul trecut nevastă-mea mai primea niște telefoane pe Cosmote, la ore târzii. De 2 ori pe an așa. De fiecare dată era un cretin la telefon. L-am învățat atâtea înjurături noi și frumoase încât a putut să scrie o carte. Dacă știa să scrie, evident.

Alt prieten îi lua pe ăia de greșeau numărul ca și cum ar fi prieteni la cataramă și nu se mai văzuseră timp de zeci de ani.
– Alo, bună ziua, se poate cu domnul Georgescu? (greșeală de fapt)
– Da, eu sunt…
– Sunt domnul X-ulescu de la…
– O, Gigele, ce faci mă băiatule mă? Că nu te-am mai auzit de un car de ani? Ce-ți face nevasta, copii? Mai ai câinele ăla beteag?
– … Ăăăă.
– Hai mă Gigele mă, hai să bem o bere mă că-s liber. Ce zici?

În peste 90% din cazuri ăla se bloca, cerea scuze de greșeală și închidea telefonul. Dar i s-a întâmplat de 2 ori o chestie. Pe unul tot așa îl luase cu “Să trăiești bă Stelică, 1000 de ani pace, ce fac ai tăi“. Și ăla s-a prins că e glumă din prima și a închis. Altă dată altul de greșise numărul a intrat în joc.
– Bună ziua! Domnul Stamate?
– Da mă Ionele, ce faci?
– Ei bine merci! Auzi, dacă mai cauți mobilier de baie să-mi dai un telefon. Prețuri studențești, doar ne cunoaștem.
Și din glumă în glumă s-au întălnit ăștia la bere a doua zi. Sunt prieteni și-n ziua de azi 🙂

Ce faci însă când te sună o femeie? Mă sunase într-o seară o tipă la telefon. Numărul era o cartelă de-o luasem de la un coleg, cu 3-4 luni în urmă.
– Alo, șe faci wăi, vii odatâ la garâ, mî lașă să stau ca proasta-n ploaie?

Număr necunoscut. Nu era vocea gagică-mii clar. Dar la ea mă gândeam, că era din Galați. Numa că aia nu avea vocea așa cretină și nici accentul ăla așa pronunțat de moldoveancă.

Ca să fiu sigur după ce-am expediat-o de la telefon p-aia de sunase, am sunat-o p-a mea. Care era bine merci, gătea ceva cu mă-sa. Așa-i cu relațiile astea la distanță. Mă rog, poveste lungă cât o zi de post, dar va fi subiectul unei discuții ulterioare. Însă în cazurile de față, ce faci? Când te sună careva și vrea să vorbească cu domnul x sau madam ț?

De ce întreb?

Mă sună în dimineața asta de la BCR. Că vrea cu doamna Oprea.
– Madam Oprea nu mai are acest număr…
– Cum nu? Acum 2 zile ni l-a dat!
– Nu-l mai are de 6 ani tanti!
– Cum de 6 ani domnule, faceți mișto de mine?
– Nu, fac nasol. Mai ales când sunt sunat de la bănci cu care n-am nicio legătură. Nu auzi că madam Oprea nu are acest număr de telefon? Nu-l mai are de 6 ani.

Până la urmă s-a potolit, și-a cerut scuze și gata. Dar a reușit să mă trezească nervos.

A, însă ce-am pățit cu ăla de la Orange, a fost de pomină. Am închis 2 abonamente de la ei. Dintre care opțiunea de internet, slavă Domnului. După 4 ani am scăpat de facturi astronomice.
Trebuia în 3 zile lucrătoare să mă sune nea Caisă de la Orange să închidă netul. M-a sunat în a 5-a zi lucrătoare. Foarte scârbit omul. De parcă mâncase sau mai bine zis supsese ceva melci din cochilie…
– Bună ziua. Sunt Georgel Ciprinel Banditicul de la Orange. Am înțeles că dvs. vreți încetarea contractului de la noi. Cel puțin văd că vreți în special opțiunea de internet. De ce vreți să faceți acest gest necugetat?
– Hai bonjur. Pentru că n-am nevoie de acel internet pe mobil.
– Cum adică nu aveți nevoie? Cum puteți spune așa ceva?
– Uite așa bine. Nu am avut nevoie niciodată de acea opține. Mi s-a băgat pe gât pe 2 ani.
– Cum vi s-a băgat pe gât? De ce vorbiți așa? Dvs. nu știți că datorită acestei opțiuni simple ați luat telefonul la reducere? L-ați luat la reducere?
– Da, l-am luat…
– Păi și atunci de ce spuneți că vi s-a băgat pe gât?
– Auzi taică, nu mă lua cu cioace, îmi ies eu din pepeni. Eu nu am nevoie de acea opțiune de internet. Vreau s-o tăiați, din acest moment. Nu pot plăti 100 lei lunar pentru ea.
– Cum nu puteți plăti? Plătiți pentru 1 giga, și noi vă dăm 6 giga domnule. Nu vedeți așa ceva nicăieri!
– Așa e, asemenea hoție nu există pe niciunde.
– De ce vorbiți așa domnule? De ce?
– Pentru că dumneata nu pricepi sau te faci că nu pricepi. VREAU SĂ TAI INTERNETUL PE TELEFON! ATÂTA TOT.
– Cum să-l tăiem domnule? Așa a mai făcut un client recalcitrant ca dvs. Nu a mai vrut netul, și din prima lună a avut cost suplimentar 20 de euro.
– Asta pentru că e un prost. Client de rahat la o firmă de rahat. Nu mai vreau netul. Dacă stau ca un tâmpit peste cei 200 de mega pe care-i am în abonamentul de voce și depășesc mega ăștia, o fac pe barba mea. Plătesc în plus, asta e.
– Domnule, sunteți sigur? Sigur-sigur? Eu zic să vă mai gândiți. Revin peste 3 zile cu un telefon, OK?
– Bă băiatule, tu chiar faci pe prostul? Taie repede netul ăsta, nu am nevooie de el și lasă-mă în pace. NU VREAU!
– Mda, am înțeles. O faceți pe pielea dvs. La revedere…

Măi frate, pe băiețică ăsta dacă mi l-ai arăta acum ți l-aș bate în gură ca pe coasă. apoi i-aș bate și managerul sau cine mama naibii l-a pus să fie așa arțăgos cu clienții.
“Că clienții noștri e proști, bine că știm noi să ne gândim la bunăstarea lor…“