Ce aleg? Asta e întrebarea pe care o au toate femeile în minte, imediat cum deschid ochii. La fel se gândea și Victoria.
Doamne, ce să-mi aleg? se gândea, luându-și pe ea capotul și papucii cu iepurași, cadou de anul trecut.
– Azi am interviul ăla la ziar. Trebuie să arăt bine.
Îți alese costumul negru, cu toate că era cam strâmt taiorul, dar nu-l închidea, așa că era totul în regulă. Îți călcă repede bluza ei roșie, bluza norocoasă, alese o pereche nouă de ciorapi, chit că era un frig afară de crăpau pietrele, trebuia să dea bine, deci musai fustă să poarte.
Se aranjă în oglindă, era aproape gata treaba. Ea nu era ca alte femei, să stea 3 ani în fața oglinzii. Așa că în timp ce ea se îmbrăca, pe foc o aștepta cuminte cafeaua. Păpă un iaurt, își bău cafeaua și se gândi să plece. Dar era foarte devreme.
– Cum naiba m-am mișcat așa repede? E deabia ora 8 și până la 10 am de pierdut vremea.
– Ah… Știam eu că am uitat ceva esențial.
Ce uitase oare Victoria?
Bijuteriile, exact!
Și ce ocazie mai bună ca acum să-și încerce noile podoabe, comandate de la un magazin bijuterii preferat?
Își alese un set superb de cercei și pandantiv, din categoria bijuterii argint, apoi un ceas nou, pe care-l și potrivi atunci.
– Hmm, îmi stă bine, e totul OK. Numai că abia e ora 9 fără 20. Trebuie să fiu la 10 acolo. Și-s la 3 stații de tramvai de mine.
Gândindu-se ea așa se gândi să mai intre nițel pe blogurile pe care le citea cu plăcere. Își deschise laptopul și e-mailul. Trei indivizi o doreau prietenă pe facebook. Nu-i știa, așa că nu-i băgă în seamă. Apoi hai să între nițel la Spanac pe blog.
Se apucă fata să citească ultimul post (- Uite mă ce nebun, scrie la 4 dimineața post nou!), apoi să recitească rețeta de sarmale. Nu mai e mult și vine Crăciunul, măcar de data asta trebuie să știe să facă bine sarmalele, să nu mai strâmbe maică-sa din nas ca anul trecut…
Api de la sarmale a trecut la alte rețele, oprindu-se la cel mai bun tort din lume.
Deja bălea, scriind rețeta. Se gândea că deseară să facă și ea tortul ăla, mai mult de o oră nu-i lua, așa ca să-l aibă scris undeva, la îndemână.
– Păi na, că am notat și ingredientele, să-mi iau lista la mine, după interviu să mă duc să le iau de la supermarket. Dumnezeule mare, interviul!?
Se uită speriată la ceas. Nu era decât 10 fără 2 minute.
– Iar întârzii, și alea 5 minute… Spanac, te jupoi! Su te fac cu ceva mămăliguță…
La interviu te duci fara bijuterii 😉
Cu atatea retete, reclame si alte alea ai facut fata sa intarzie :))
Eu intarziam si fara toate alea 😉
Tu ești un caz aparte 🙂
Tu stii ca-mi plac bijuurile… deci, sa ma ai in vedere cu asa cercei: si cu o asa brosa: Nu mi-am gasit insa cruciulita care sa-mi placa…
Găsim noi și cruciuliță…