Cea mai căutată piesă vestimentară – Tricoul Calvin Klein

Una dintre cele mai căutate piese vestimentare, atât în magazine cât și în mediul online, deși pare de asemenea a fi și cea mai banală dintre ele, este tricoul. Iar pentru a cumpăra unul ce ne face ținuta de cinci stele, trebuie să alegem cu grijă, ținând cont de anumite detalii( mărime, material, culori) și te sfătuiesc să alegi unul dintre aceste tricouri Calvin Klein.

Calvin Klein pare a fi cel mai bun designer american și asta s-a datorat reputației bune pe care a câștigat-o de-a lungul timpului prin crearea unor produse atractive, calitative și foarte rezistente în timp. Calvin Klein a fost primul designer care a primit trei ani consecutiv Premiul Coty pentru creațiile sale feminine.  Deși sunt parte a unui brand celebru, magazinele online ne dau posibilitatea de a cumpăra aceste produse la un preț avantajos, prin organizarea anumitor perioade cu promoții.

Tricourile de damă pot fi purtate cu aproape orice piesă vestimentară sau încălțăminte, asta dacă ai avut grijă la alegerea mărimii, materialului și croiului potrivit. Se pot purta cu fuste, pantaloni, colanți, pantaloni de trening și ca încălțăminte poți alege pantofi cu toc, ghete, cizme, mocasini sau adidași. Tricourile Calvin Klein se află pe lista preferințelor femeilor de pretutindeni deoarece se regăsesc în ele tendințele actuale ale modei, dar putem spune despre ele și că nu par a se demoda vreodată. Pentru a da ținutei un aer chic, putem accesoriza tricoul cu un colier, o curea sau anumite brățări. În cazul în care dorești să îți evidențiezi sau să ascunzi o anumită zonă a corpului, încearcă să eviți tricourile cu imprimeuri mari dacă ai sânii prea mari și să cumperi tricouri cu imprimeu supradimensionat în cazul în care ai sânii mici, pentru că astfel se va crea iluzia potrivită fiecărui caz în parte.

Unul dintre cele mai versatile piese de vestimentație, ce au trecut testul timpului, acel articol vestimentar ce se integrează perfect în orice perioadă este tricoul polo. Bărbații pot asorta acest tricou cu multe piese vestimentare și pot face astfel să se ajungă la o ținută casual sau smart casual. Cea mai potrivită combinație pentru tricoul polo este o pereche de pantaloni chino, deoarece se va ajunge la un stil echilibrat între casual și smart casual.  Vara materialul din care sunt realizate tricourile trebuie să fie lejer și confortabil. Tricoul polo poate fi purtat afară sau înăuntrul pantalonilor, în funcție de look-ul dorit și de situație.Există și anumite condiții legate de modul în care trebuie purtat un tricou polo și anume: să nu fie prea lung, mânecile să fie strânse pe braț, nu se poartă niciodată cu maiou, nu se poartă cu toți nasturii deschiși și nu se ridică gulerul.

Mai multe motive ne fac să realizăm că tricourile Calvin Klein sunt alegerea potrivită și anume: materialele din care sunt confecționate sunt de foarte bună calitate și acestea lasă pielea să respire, mai ales pe perioada verii și există un număr mare de modele, culori și mărimi ce merită toată atenția.

There are 2 comments left Go To Comment

  1. Daria /

    Si el si tricoul. 😀 So… astea fiind spuse, inchei prin a va spune ca de-abia astept sa se incalzeasca odata afara sa imi pot purta tricourile, camasile si pantofii, caci m-am saturat de layering, ghete si coat-uri.

    1. Bianca /

      Ghinion, intram in aprilie aproape si ninge chiar in clipa asta :))

Leave a Reply