Cică treaba cu certificatul ăsta energetic stă cam aşa: e musai să-l ai.
Dacă vrei să vinzi casa, apartamentul sau coteţul, tre să ai cerfeticat d-ăsta.
La fel şi dacă vrei să închiriezi.
Iote ce zice la lege că e ăsta:
“Performanţa energetică se referă la tot ceea ce implică o bună funcţionare a clădirii: încălzirea termică a încăperilor, încălzirea apei pentru consum, răcirea, ventilarea, iluminatul sau orice alte utilităţi.”
Adică, certificatul ăsta ne spune cât de efecientă e o clădire în funcţie de consumul resurselor. Cât curent papă ea, câtă apă caldă, câte bece ai nevoie s-o iluminezi etc.
Şi-n funcţie de asta, dacă vrei tu evident, poţi să o foloseşti într-un mod cât mai economic şi mai puţin dăunător.
Dacă nu aţi înţeles mare lucru, mai mult vedeţi la ei pe site.
Acolo vă zice şi că-s şapte clase energetice, câţi bani trebe să scoţi ca să-l obţii şi în cât timp e gata.
Aţi crede că nu faceţi nimic cu ăsta, dar de vreţi să vindeţi sau să inchiriaţi, cu ăsta le închideţi gura.
Că-l aveţi. Şi atârnă greu acum. Cât greutatea lui în aur.
Eu habar n-aveam de aşa ceva, dar mi-a spus blogatu
Mai baiete, io nu stiu cum e cu certificatele astea, dar asta vara mi-am placat peretii exteriori din dormitor si sufragerie cu polistiren, subtire ce-i drept, de doar 2 cm, ca n-aveam spatiu, dar acuma, la ora actuala, io n-am dat drumul la calorifere, le tin oprite findca nj mi-e frig. Platesc doar 20 si ceva de lei tevile, partile comune din caldura. Astept, poate ne izoleaza si noua pe afara, si atunci pot sa vand caloriferele la Remat.
Şi e cald în casă? Fără să dai drumul la căldură? Super aşa… La fel e şi la socrii mei, de nu poţi să stai de căldură ce e… Stai în chiloţi şi te topeşti…
Dude, cred ca asta e universal valabila treaba, fiindca si in cazul meu e la fel. Am senzatia ca eu de fapt locuiesc intr-o pestera si practic speologia de fiecare data cand merg la scorii si acolo e cald ca la tropice in timpul unei explozii solare 🙂
Păi ei sunt conectaţi la comun, fără contoare. Plus că stau la etajul 1 şi socră-meu a schimbat ţevile alea vechi de fontă sau ce spanac erau cu unele de pexal.
Mâine seară iar mor de cald…
Ma… nu e cald sa mori… SUnt cam 18-19 grade, stau in pantaloni de trening si tricou. Cand or sa vina geruri mai mari noaptea, normal c-o sa pornesc caloriferul, ca nu sunt Hagi Tudose 😀
La socrii e altă treabă. Ei n-au robineţi la calorifere şi au căldura dată drumul cum le dă radetul. N-au contoare d-alea pe calorifer. Acasă la mine am 22+23 de grade ăn cameră. Nu dau drumul la căldură nici noaptea.
Foarte rar o pornesc. Şi blocul n-a intrat încă în reabilitare termică. Oricum, nici n-au venit gerurile alea mari… Ţie cât îţi vine întreţinerea?
240-250, am doar 38 de metri patrati, dar n-am ceasuri la apa, fiindca stau la 8 si pana imi vine calda platesc de rup. repartitoarele sunt bune insa, pentru ca pana acuma ma rupea la plata, iar primavara iti dau hotii aia de la Radet caldura pana in mai.
Eu am 64 de metri pătraţi, 3 camere şi 3 persoane.
Şi apometre.
Vine cam 230-240. Ba pe decembrie a venit 199.
Doamne fereşte să nu se facă 4 milioane întreţinerea că o să dormim cu 3 şube pe noi sub 3 plăpumi…