Cel puțin în ceea ce mă privește. Ca în ultimii cinci ani, îmi îndrept gândurile tot spre Bulgaria. Am găsit cu ajutorul celor de agenția Happy Tour în urmă cu cinci ani, o ofertă foarte bună la vecinii noștri și am zis: de ce nu? Merit să încerc, mai ales că prețul a fost foarte bun pentru doi adulți și doi copii. Nu am fost dezamăgit de recomandarea celor de la Happy Tour și am zis în continuare că merită să încerc în continuare același resort în condiții de all-inclusive.
Oferte de early booking la HappyTour?
Da, la mijlocul lui noiembrie are loc un târg mare de tursim. Multe agenții de turism, multe oferte și bineînțeles multe reduceri. Noi avem un obicei: luăm de la happytour undeva în ianuarie-februarie bilete cu 20% reducere pentru un sejur în Bulgaria. Acum, după o discuție telefonică cu cei de la Happy Tour Group am primit o recomandare: dacă luăm pachetul turistic în cadrul acestui târg beneficiem de încă o reducere de 7%. Nu era o ofertă custom. Practic oricine își ia un sejur pentru 2017 beneficiază de extra discounturi în cadrul acestui târg. Nu mă îndoiesc că sunt oferte și la alte agenții de turism, însă dacă tot am o colaboare de atâta timp cu cei de la agenția asociata Happy Tour am zis să merg și anul acesta tot pe mâna lor.
E o problemă să-mi cumpăr din toamnă sejurul pentru vara viitoare?
Mereu am planificat din timp concediile. Nu știu ce se poate întâmpla în vara viitoare, însă fixând din toamnă un concediu tocmai în vara viitoare ofer familiei o doză de stabilitate și încredere că avem asigurat concediul din vară. Plătind eventual în rate un sejur încă din toamnă la Happy Tour, îmi ușurez și cheltuielile pentru vara viitoare astfel încât concediul nu poate fi decât plăcut.
Leave a Reply