Am ieșit azi la o plimbare cu soața la braț. Mergând liniștiți pe drum, vedem cum un câine maidenez se înfrupta cu niște copane de pui dintr-o pungă. Și mi-am adus aminte de episodul “Copanul” de acum câțiva ani.
Lucram la prima editură și într-o zi am plecat cu un coleg să ducem niște cărți la CLB (Companila de Librării București). Un șofer era plecat cu unul din patroni prin Republica Moldova, să ducă o comandă măricică, iar celălalt șofer era cu piciorul rupt în Oradea (sanchi, aia a servit-o patroanei, el era bine merci la mare, la plajă). Și cum trebuiau duse rapid niște comenzi la câteva librării, am plecat eu cu un coleg. Ăla conducea, eu aveam mașină.
Terminaserăm jumătate din comenzi și mergeam agale, să treacă timpul mai repede către următoarea librărie. Și cum stăteam noi în mașină, la semafor, mai ascultam o muzică, mai râdeam, vedem… COPANUL ZBURĂTOR.
Un copan de pui, de mărime medie, cădea frumos în fața noastră. Cred că era luat direct din ciorbă ceva, deoarece era cu tot cu carne pe el, iar în cădere (cădere de parcă am văzut-o cu încetinitorul) îi fâlfâia voios o bucată de piele. Și-a căzut copanul exact pe mașina din fața noastră, un Opel break, culoare albastru închis.
Exact când a căzut copanul, mașina pornise, fiind prima la stopul de se pusese verde pentru mașini. Și cum drumul era nițel în pantă, noi vedeam cum i se rostogolea copanul ăluia pe plafon. Oprește omul mașina, coboară și se uită să vadă ce s-a întâmplat. Câteva momente s-a uitat la copanul de ședea liniștit pe plafon. Apoi s-a uitat în sus. Evident n-a stat vreunul la geam să zică “Headshot, fraiere“. Apoi s-a uitat iar la copan. I se citea pe față dezgustul. Copan sleit, cu zeamă pe lângă, în bătaia soarelui. Dădea așa bine pe albastrul mașinii! Voia să-l ia. Dar îi era silă. Nu-i venea nici să-l lase acolo, sperând că acesta se va rostogoli, într-un final, pe jos, deoarece-i mânjea toată mașina de ciorbă și grăsime.
Între timp, mașinile din spate claxonau și ocoleau. Noi râdeam în mașină ca nebunii privind la spectacolul de treatru din fața noastră.
Într-un final, omul s-a urcat la volan și-a pornit. Copanul buclucaș s-a rostogolit frumos pe plafon (Doamne ce rău îmi pare că nu aveam pe vremea aia telefon cu cameră foto!), apoi a căzut ÎNTRE LUNETĂ ȘI ȘTERGĂTOR. Era acolo prins în ștergător, parcă urlând la șofer “Ce bă, credeai că scapi de mine?“
Șoferul, înnebunit când a văzut așa poznă, a pus o frână violentă în fața noastră (bine că noi mergeam încet, curioși de ce se va întâmpla), a coborât furios, a pus mâna pe copan și l-a aruncat departe într-un copac de la marginea drumului. S-a suit în mașină, s-a șters pe mâini cu o cârpă și-a demarat în trombă. Noi abia am ajuns la următoarea librărie, cu câteva minute înainte să închidă. Ne-am oprit la marginea drumului cam jumătate de oră, discutând faza și râzând mai ceva ca la Seinfeld.
Hai că mi s-a făcut foame. 🙁
Vino prin Bucale. N-or circula ei câinii cu covrigi în coadă, însă zboară copanele!
N-am ce face acolo. Aici, în Craiova, covrigii umblă în coadă cu câinii.
Numa-n Craiova se poate așa oroare a naturii, să umble covrigii!
În Craiova? Orice-i posibil. Să nu uităm doar că, de aici, din Oltenia, a plecat civilizația. 🙂
Da, da, înspre Caracal
În locul tău m-aș sinucide! 🙁 Ce oltean nu-și cunoaște istoria? HUOOOO!
http://spanac.eu/romanii-un-popor-de-bastarzi/
Ia mă și citește și după aia dă-ți seama de părerea mea, tâmpule! Ar trebui să scroi în paranteză când glumesc ca să-și dea seama Sarcastica…
=)) :)) Te-am atins la un punct sensibil? Cred că eu ar trebui să scriu în paranteză când glumesc. Tâmpule! :* :))
Mă, să vezi copanu-n ciorbă!