Curvă sau cucoană?
Un bun prieten, pe care nu l-aș da drept exemplu ca drept părinte model, avea totuși uneori un comportament haios. Zilele trecute călătoream cu el într-un autobuz numărul 5, care merge din Bartolomeu până în capătul celălalt al Brașovului, spre cartierul Steagul Roșu. Vreo șapte, opt kilometri de drum și mai bine de o jumătate de oră de mers. Cu noi era și puștiul tipului, un copil la cinci, șase ani și ca orice copil curios punea mereu întrebări. Încă de la plecare ei dezbăteau un proverb pe care tatăl lui Mădălin i-l spusese cândva cu o ocazie oarecare și anume „Lenea e cucoană mare”. Problema nu era că puștiul ar fi fost leneș și nu își aranja jucăriile din camera lui ci se învârtea în jurul expresiei de „cucoană” pe care se pare că puștiul nu o mai întâlnise. După câteva încercări ratate prietenul meu ridică mâinile exasperat și s-a întors spre mine:

– Tot de lăudai tu zilele trecute ce mare maestru al cuvintelor ești tu așa că acum fă bine și explică-i că eu m-am săturat!

Eu stăteam alături de prietenul meu iar puștiul pe scaunele din fața noastră. Cu o voce calmă și persuasivă am început să-i explic că termenul de „cucoană” este un termen folosit pentru o doamnă între două vârste, care se îngrijește excesiv de felul cum arată și care se coafează și se rujează în exces și care vrea să lase impresia că este o mare doamnă.
Puștiul părea cam confuz așa că a întrebat:

– Bine, bine și celelalte femei care nu sunt cucoane atunci ele ce sunt?

Se vede treaba că tatăl copilului era cu nervi întinși la maxim pentru că a izbucnit înainte să mă lase pe mine să spun ceva:

– Celelalte sunt curve! Acum e bine? Ai priceput?

Mădălin nu a spus nici da nici ba și a rămas pe gânduri ca să rumege informațiile.

Dar cum diavolul nu doarme niciodată a făcut în așa fel ca la următoarea stație să se urce în autobuzul nostru o femeie într-o două vârste coafată cu grijă, rujată din belșug cu un ruj de un roșu strident și parfumată în exces. Când Doamna Șansă vrea să intervină atunci nu o mai poate opri nimeni să facă ce vrea așa că doamna noastră s-a așezat fix lângă Mădălin, care s-a întors cu totul spre ea și a început să o studieze pe față, cu inocența și impertinența specifică copiilor.

Autobuzul străbătea o porțiune fără probleme a orașului, undeva pe lângă fostul cinematograf Patria, așa că îl el era o liniște aproape totală. În cele din urmă, în liniștea asta mormântală Mădălin l-a întrebat tare pe tatăl său:

– Ei tată, tanti asta este curvă sau cucoană?

Tanti s-a făcut instantaneu mai roșie decât rujul ei strident, a tras mai bine masca pe față și s-a ridicat brusc îndreptând-se spre coborâre. A coborât la Spitalul Militar deși părea sănătoasă tun!
Sergiu Someșan

Nuuuu, dă-te-n plm!

Acum vreo 5 ani, pe când încă nu aveam carnet sau mașină, mergeam zilnic cu tramvaiul. Ba la muncă, ba la piață, ba-n stânga, ba-n dreapta. Și-am pățit o chestie în tramvai de trebuia să o pun și aici, pe foaia virtuală, în caz că m-apucă, Doamne ferește, Alzheimerul.

Eram la Stadionul Național, în tramvaiul 40, mai avem 2 stații până acasă. În tramvai se suie o mămică și al său copil, de vreo 3-4 anișori. Zgâtie, nu copil. Ăsta mic s-a infipt direct pe scaunul pentru bătrâni, în fața unei doamne trecută de prima tinerețe, ba chiar și de-a doua. O doamnă căreia se vedea că-i plac mult copiii.

Puștiul nu stătea cuminte pe scaun, și se suise cu picioarele pe șezutul scaunului, ca să vadă mai bine afară, că dacă stătea în fund, nu ajungea cu ochii la geam. Mă-sa îi zice:
– Fi cuminte, că ne dăm jos!

Bunicuța, duioasă, îi răspunde mămicii:
– Nu-i nimic, dacă nu e cuminte, îl iau cu mine.

Și apoi, către copil, îl întreabă:
– E, ce zici, vrei să vii cu mine?

Răspunsul copilului a fost genial:
– NUUUU, DĂ-TE-N PLM!

Pe mine m-a apucat râsul, alături de alți cetățeni ce mergeau cu tramvaiul, mămica se făcuse roșie-stacojie și trgea de ăsta mic să-l dea jos din tramvai, iar bunicuța rămăsese cu gura căscată. Nu cred că a mai privit cu aceeași ochi vreun copil de atunci înainte.