Cât îşi dădeau ăştia coate, cât scuipau în sân de frica setei, că dacă era după mine înghiţeau ăia în sec…, la masă rămân eu (nu de alta, dar nu puteam să mă ridic), cu al doilea prieten şi două femei, una dintre ele venise chiar cu ăsta, măcar de Crăciun…
Din clătinat în clătinat, din sughiţ în sughiţ, hop, îi trântesc ăsteia o palmă pe genunchi.
Aia s-a supărat nevoie mare, se înroşise toată, de parcă cine ştie ce-i făcusem… Măcar dacă era un gest voit, dar mie-mi alunecase mâna de pe masă, fix pe piciorul ei.

Fata se dăduse lngă mine, poate-poate o apuca şi ea o gură din vinul ăla…
Ţi-ai găsit. În loc să găsească vin a găsit o palmă străină la ea pe picior şi începuse să facă urât de parcă era naibii vreun brontozaur liliachiu, şi se temea…
Ăsta, prietenul meu începuse să se uite strâmb, că deh, trebuia să-i apere onoarea tipei.
Dar, avea cu cine vorbi? Am zis un scuze şi am reuşit să mă ridic de la masă.
Bag eu seama că înţelesesem că făcusem ceva nelalocul lui aşa că m-am îndreptat către masa din sufragerie, unde tronau aproape neatinse 2 sticle de suc si vreo trei de apă minerală.
Şi mi-era o sete… Vin nu prea mai era, vodkă nici atât, o pitiseră ăştia de frica lui Setilă…
Aşa că dau să pun mâna pe sticla de apă minerală.

De la a vrea să apuc sticla şi-a face pozna următoare a fost foarte puţin.
Adică n-am calculat bine distanţa dintre mâna tremurândă şi masa mişcătoare, şi bag seama că ochiometria plecase la culcare, aşa că mă înfig puternic cu mâna într-un spătar de scaun.
Scaun d-ăla de primise mă-sa mare zestre pe timpul războiului de Independenţă.
Scaunului, lemn prost, nu-i trebuie mult ca să se lase descleiat de spătar. Aşa că eu punând mâna pe el şi că nu nimerisem sticla, şi ca să ma sprijin, ăla se descleiază de la locul lui şi eu mă trezesc (vorba vine, abia după 3 zile dădeam semne de luciditate) fix în mijlocul mesei cu mâinile, căzut în aşa fel încât singur nu mă puteam ridica şi dădeam din mâini să-mi găsesc punctul de sprijin.
Cum centrul de greutate era în faţă, eu dând din mănuţe ca Ace Ventura în Africa am dărâmat tot sucul şi toată apa minerală pe masă, pe covor, am înecat o boxă etc.
Ca la nebuni.
Nu ştiu nici pănă acum care-a avut creaţa idee de-a lăsa 4 din 5 sticle aproape pline şi cu dopurile nepuse. Probabil altul mai beat ca mine. Nu eu, pentru că abia după o jumate de oră am reuşit să gust nişte suc, şi ăla că au plecat unii să cumpere…
Care va să zică rezolvasem aproape tot: băutură eu dacă n-am, apăi să n-aibe nimeni, pus mâna pe craci uneia, rupt scaune, vărsat băutură pe jos, scandalizat locatari bloc, prieteni, supărat gagica proprie (nu puteam să stau locului cuminte şi-am sunat-o să-mi cer scuze că m-am “pilit”). Totul mergea strună.
Dar parcă după atâta băutură vezica mea săraca voia să se elibereze de presiunea urieşească interioară.
La budă erau 3 capre (pun iar întrebarea: ce dracului fac muierile câte 2-20 la budă toate odată???) aşa că m-am îndreptat cu gânduri necurate către bradul de Crăciun.
Natură, pom, nema WC, pişu mare… ring any bell? Hai să facem pişu-n brad!
Mă dau frumuşel pe lângă brad, pândesc momentul, scot baluba şi CLICK! Costin îmi face o poză. Așa, de Crăciun.
Ăsta râdea ca nebunul… A fost singura oară când cineva a avut neobrăzarea de-a i se pişa pe brad.
Evident că n-am mai putut să mai fac nimic, l-am înjurat cât pentru 3 zile şi l-am luat cu mine (de fapt el m-a cărat) până la ghenă unde am putut elibera biata vezică din cingătorile de fier forjat…
Din păcate poza n-a putut fi salvată că frate-su a luat aparatul să facă poze cu gagică-sa şi-a şters singura poză făcută la Crăciunul ăla. Eu ameninţând pomul cu baluba…
După aia mi s-a rupt filmul. Mi s-a rupt exact când copilul ăla năzdrăvan al vecinilor îi spunea micuţului Stanley că Santa nu există, fix pe ProTV…
Minciuni, Santa există, ăstui i s-au făcut poze pentru posteritate…

Apropos, tot ce este scris mai sus este real în proporţie de 99.9%.
Din ce îmi amintesc şi din ce mi-a descris Costin cu lux de amănunte ca să-mi intre bine-n cap că nu avusesem vedenii.
Ăla a fost crăciunul din 2005.