Hai să vă învețe nea Caisă Spanac câte ceva.
Azi avem în temă cum să nu.
Cum să nu ne îmbărăcăm, cum să nu halim, cum să nu scriem, cu sa nu facem sex (unii, dar mai ales unele au mari carența în asta!), ba chiar cum să nu ne dăm rotunzi.
Cum să nu… ne îmbrăcăm.
Băi, eu n-am văzut că există moda asta de-a fi pițiponc. Adică, hai, ești hipster sau cocalar e una, dar nu să îți faci club d-ăsta mă…
Iată-i, că și-au făcut și club. Bărbații Sarto le zice.
Unde toți au hăinuțe și pantalonași stânși pe ei de parcă n-ar mai fi avut la croitor vreo 5 cm de material în plus.
Și ce mândri sunt ei.
Am întrebat-o pe nevastă-mea ce e anapoda la poza asta.
– E alai de la nunta unor gay?
– Speachless, fată! GJ!
Mai departe, voi ați văzut cum se mănâncă acum? Bine, nu vorbesc de înfulecatul ca porcul din imaginea alăturată.
Vorbesc de oamenii “normali”, care nu știu să mai bage în ei într-un mod civilizat.
Mă uit la ăștia de acum. Mă, au un stil total anapoda de-a se hrăni. Nu vorbesc de faptul că bagă-n ei nesănătos, și de felul în care o fac.
De exemplu femeile. Alea și când te uiți și când nu te uiți la ele, parcă ar mânca așa pe furiș. Cam așa cum halea Toothpick:
Cum să nu ne alegem mobila.
Păi am văzut zilele trecute un prieten… Și-a luat mobilier living absolut superb.
Asta după ce și-a schimbat vechea canapea.
Care ajunsese în starea de mai jos:
Și mi-a mai spus cum să fac să-mi iau mobila de bucatarie preturi mici. Ceva ce sigur voi face și eu. Că na, așa arată acum mobila mea de bucătărie…
Na, așa să nu lași mobila să-ți ajungă… E nasol!
Și ajungem la sex.
Ciuliți urechile. Căscați ochii de citiți.
Să nu faci sex… Punct.
Ar tebui făcută dragoste…
Mi-am adus aminte de o conversație pe care o aveam cu un prieten, acum vreo 10 ani.
– Mă dude, tu n-ai gagică?
– Nu!
– Nu fumezi?
– Nu mă, face rău la sănătate!
– Parcă nici nu bei…
– Nu!
– Mă, tu ești pocăit??!
Auziți voi. Spanac pocăit!
Pe vremea aia măcar aveam serviciu.
Acu na. Însurat sunt, beau, am tras niște țigări, și n-am de muncă.
Așa să nu faceți!
adica aia toti de sus sunt Dj??Lool, si au care am ars-o ca Dj odata… nu m-as fi inbraca ca nici unu dintre ei….
De unde până unde ai ajuns la concluzia că-s DJ?
N-am înţeles ce e cu poza aia de grup.
Sunt prietenii tăi, nu-i aşa?!
Cine naiba are atâția prieteni??
coconul de oras :)))) :lol
Păi ce, Doamne ferește să auzi pe unul că a avut rude la țară. S-a născut în București, o arde capitalist numa în cafenele scumpe.
Ce e ăla lapte de vacă?
Ce e aia vacă?
Laptele este ECO de la supermarket. Costă 9 lei jumate de litru!
:)) ala saracul de-l strageau egarii :))) zici ca acu-si da duhul…
Și l-a dat mă… Au dat și știri, s-au stând toți într-un loc să-l ducă pe ultimul drum. Și exact în ziua aia fericită am văzut că nu mai am deloc TNT…
Ma uitam si eu pe youtube la ei……Si de fiecare data aceeasi gasca de….imbecili. Sarto + Florin Dobre cu gasca lui de gaste. Dobre ala…..vai steaua lui.
”Antonin Sabot a realizat pentru „Le Monde” un material cu titlul „Florin Dobre, designerul român care a vrut să se strecoare la Săptămâna Modei” şi prezintă călătoria românului şi a echipei sale la Paris.
„Florin Dobre este singurul creator de modă de la Fashion Week care a sosit la Paris pe aeroportul Beauvais. Acela este pentru cursele low-cost şi acolo, de obicei, autobuzele care te duc până la staţia Porte Maillot sunt pline. Dar, când eşti un designer român care pătrunde pentru prima dată în lumea închisă a modei pariziene, trebuie să faci faţă unor dificultăţi. Aşadar, sosirea pe un aeroport de mâna a doua este de neluat în seamă”, începe articolul din „Le Monde”.”
Acum umbla vorba prin targ cum ca astia de la Sarto ar fi pozat pentru Tudor.Personal Tailor si ar fi suflat din clienti si din know haul celor de la Tudor. Deh, fiecare nas isi are nasul.
http://www.one.ro/fashion/moda-stil/florin-dobre-laudat-de-presa-franceza-10519769
ca tot vorbeam de ei mai devreme, uite ca ne fac de ras si la Paris!
Dumnezeule, în ce hal arată…
Clar, suntem împinși din ce în ce spre homosexualitate…
In zilele noastre oricare zugrav isi poate face firma de constructii. Oricare sofer poate avea firma de transport. Oricare frizer poate fi stilist. Orice croitor poate fi mare creator de moda. Si uite asa din una in alta ne miram de ce am ajuns in halul asta.
a! Si mai e unul……”Alex Tudoroiu este cel ce sta in spatele brandului Tudor Personal Tailor si il poti recunoaste usor dupa outfiturile elegante si usor excentrice. ” care le-a tras si asta teapa alora de Tudor.Personal Tailor si acum si-a facut Marsay unde spune ca-si coase coustumele in italea domle………
Ușor excentrice?
Ha!
Dacă asta e ușor excentric, atunci sunt și eu ușor președinte…