Dansul Popular, învechit sau nu?

Dacă întrebi tinerii din ziua de astăzi dacă dansul popular este învechit mulţi îţi vor spune că da. Îţi vor spune şi că singurii care se mai bucura de acest stil de dans sunt cei în vârsta, oamenii trecuţi binişor de a doua tinereţe. Dar cu toate acestea ei vor fi de acord să danseze pe câteva melodii de muzică populară la petrecerile la care participă. Dar cu toate astea, se mai merită să ne înscriem copii la dansuri populare? Majoritatea părinţilor tineri vor vrea să îşi înscrie copilul la cursurile de dans ceva mai moderne, poate BreakDance sau la dansurile clasice, precum: Balet, vals sau tango. Şi uite aşa evita să îşi înscrie copilul la cursurile de dans popular, un dans ce ne aparţine şi ne reprezintă tradiţiile şi obiceiurile. Nu spun că toţi părinţii optează pentru dansurile moderne, ci sunt şi părinţi care optează pentru dansurile populare. Şi cum din toate lucrurile pe care le facem în viaţa asta învăţăm câte ceva şi din dansurile populare copilul tău are câte ceva de învăţat, pe lângă dansul în sine, el va învăţa şi care sunt tradiţiile şi obiceiurile româneşti, ce e un port naţional şi din ce este el compus şi astfel va putea păstra şi duce mai departe cunoştinţele lui despre dansul românesc.

Fiecare dans are frumuseţea lui, fiecare stil este special prin mişcările şi prin costumul reprezentativ, dar fiecare copil e unic şi el va putea alege ce stil de dans vrea să urmeze. Şi tu că părinte nu poţi decât să îl îndrumi pe calea pe care a ales-o şi să îl sprijini în tot ceea ce va face. Dacă vrea să înveţe dansurile moderne şi de actualitate, va învăţa foarte multe şi va fi apreciat de cei din jurul lui. Şi acelaşi lucru se va întâmpla şi dacă va opta pentru dansurile populare. Indiferent de alegerea pe care o face va fi un copil special şi ambiţios, pentru că încă de mic vrea să înveţe cât mai multe lucruri care să ducă la dezvoltarea lui personală şi profesională.

Sunt multe şcoli de dans în care copilul tău ar putea aprofunda fără probleme dansul, şcolile care oferă cursuri de dans popular sunt multe, tu trebuie să o alegi pe aceea ţi se potriveşte cel mai bine ţie şi copilului tău. O şcoală care să fie cât mai aproape de locul în care acesta învață, ca să nu îi răpească şi mai mult timp. Căci până la urma orice copil are nevoie de câteva ore în care să se joace şi să se relaxeze, indiferent de cât de multe vrea el să facă trebuie să îi acordăm şi un timp în care el să se distreze şi să să simtă că e încă un copil. Nu trebuie să pierdem din vedere că cel mic este până la urmă un copil care are nevoie de o perioadă de relaxare, în care să facă el ce vrea el, să deseneze, să se uite la televizor, să se joace sau pur şi simplu să doarmă.

Leave a Reply