Vara mai ales se consumă multe lichide.
Asta se ştie.
Numa că de vreo 2 zile mie mi se întâmplă o chestie ciudată.
Urinez extrem de mult şi apă beau puţină.
Alte lichide nu consum, nici măcar din mâncare. Şi observ că nu mai transpir aşa mult.
Ceea ce e bine. Însă ce faci când trebuie să te duci din oră în oră la WC?
Şi nu pentru 3 stropi (cauza ar fi problemele deja existente la prostată).
Nu, aici vorbesc de zeci de mililitri. Tot lichidul incolor.
Deci nu-s suferind cu ceva.
Aia poate la cap, dar n-are a face capul cu pişulică.
Deshidratat nu-s (caz în care pişulică ar fi galben), medicamente nu iau.
De halit nu halesc mult sos… De băut nu beau mult (orice ar fi, apă, bere, suc, sânge de căprioară, roua dimineţii etc.).
Şi totuşi pişulică e grămadă. Nu, o cădiţă, o cadă, o piscină.
Mă antrenez pentru a umple o mare, apoi un ocean. Mă antrenez făcând nimic, deoarece nu ştiu ce trebuie făcut pentru o urinare d-asta grămadă.
Ca boul, ca vaca, ca un cal.
Şi tot stând eu şi gândindu-mă la chestia asta, mi-a venit o idee genială.
Mă rog, mie personal mi s-a părut a fi genială.
Dar cum eu nu am numai idei bune, am dat-o în dilemă.
O fi bine ori n-o fi bine.
Şi acu vă întreb pe voi, flăcăi şi flăcăuaşe, cititori, hateri, fani şi parlamentari care citesc aici.
M-am gândit aşa:
Omul să nu mai transpire. Băi aproape deloc. Bine, exceptând cazul în care afară sunt 40j de grade şi mori de cald, atunci e bună hidratarea asta a pielii din interior în exterior.
Dacă stau bine să mă gândesc, e o boală asta. Lipsa transpiraţiei. O boală nasoală, omul de suferă de ea la orice variaţie de temperatură face urât.
Bun, să zicem că n-are transpiraţie, decât în cazul temperaturii extrem de mari, şi să nu sufere de nicio boală.
Na, să zicem că ai 25 de grade constant temperatura ambientală.
Şi tot ce elimini să elimini ca mine. Prin urină, pişu, şuşulică, cum vrei să-i zici.
Părţile bune: poţi purta aceleaşi haine mai multe zile la rând, nu vei mai împuţi maşinile şi pe ceilalţi din jur cu mirosul corpului tău de dihor, nu vei mai da milioane de lei vechi pe diferite parfumuri, sprazuri cu care te dai în mod normal de 15 ori pe zi… Te vei da dimineaţa şi na, maxim la prânz, doar să mai împrospetezi niţel mirosul de parfum de dimineaţă.
Vezi să nu faci combinaţii de N luate câte K, cum s-au mai făcut, mirosul rezultat ducând la consecinţe mai puţin frumoase.
Părţile rele: din juma în juma de oră treuie să ieşi afară, nu vei mai putea dormi calumea, nu vei mai fi atent la ore (nu că altfel ai fi, mai bine te-ai gândi că ce mişto a fost concertul Doamnei Caca la care te-ai mai duce iar, sau la jointul ăla promis de colegul de bancă), nu vei mai putea să ai o partidă sexuală mai lungă de juma de oră.
Ceea ce în cazul în care eşti bărbat ţi-ar ajunge 20-25 de minute. Mai nasol de-ai fi femeie de-i trebuie 1 oră până să… se ducă să facă o omletă ceva, ori o tortilla iute.
Deja am aberat destul, dar vă las să vă gândiţi la asta, o fi bine ori nu?
Şi mai spuneţi şi voi părţi bune şi rele, care mie mi-au scăpat pe moment.
Mă duc la WC!
S-a racit vremea… de asta e posibil sa ai problemele astea…
Du-te la doctor
Paul: ăla îmi dă medicamente, pe care va trebui să le iau cu apă 🙂
După aia ghici de unde atâta pişu… De la apă!
Costin: păi ce treabă o avea vremea mai rece cu mine? S-o strânge vezica, că a stat dilatată de la căldură? 🙂
Postare pentru baieti 😉
Te-ai catat de prostata?
Singur? Nu cred ca vrei sa vezi un tip singur cautandu-se de prostata. Nici doi nu-i bine, mai ales daca sunt goi. Pe sistemul “Eeny Meeny, Miny Moe, I wonder where my rubber glove will go?”
M-am cătat la prostată, şi fără mănuşă. E acolo la locul ei 🙂
Cred că până la urmă are dreptate Adelina, că mi-e cam frig la picioare…
Ei, lasa, ca a inteles el… :))
Dupa ce ca ne priveaza de cel putin 25 de litere dintr-un articol sau le suceste si invarteste pe bietele litere cum are chef, crezi ca nu-si dadea seama ce vreau sa zic? 😉
Spanac pisacios ce esti! Daca ai o vezica asa prolifica ia vezi, perle nu face? Si daca vrei sa dormi fara pauze, pune-ti seara un pampers, iti dau eu instructiuni de folosire.Si fa o baie fierbinte la picioare, n-o sa-ti rezolve problema dar macar vei face un pisulica caldut, placut la impregnare:))
Fată tu zici de asta din proprie cunoştinşă de cauză? Nu are rost să minţi, că deja te-ai dat de gol 🙂
Totuşi e bine că nu ne ascundem după deget, sau după jetul de pipilică 🙂
Prea multe ganduri si intrebari in cautarea raspunsului 😀 … eu cred ca ar trebui sa zici multumesc, daca reusesti sa meri la baie fara probleme 😀 … mai naspa era daca nu puteai … dar asa?
Sunt şi curios din fire… ce să-i faci, defect din născare. N-ai să vezi om mai curios ca mine… Şi nici plantă, din câte bag io seama…