Ce este femeia și cu ce se ocupă ea?
O întrebare la care absolut nimeni nu știe să răspundă. Nici măcar Chuck Norris.
Nimeni, în afară de Spanac, să fim bine înțeleși.
Mai existau tot feluri de poante și perle, printre care “femeia e o creatură de trăiește pe lângă casa omului și se hrănește cu zilele lui”. Asta mi-a plăcut.
Hai să disecăm puțin această vorbă de duh.
E o creatură.
Toți suntem creaturi. Femei, bărbați, libelule, urși și șerpi. Toți suntem creaturile lui Dumnezeu.
Apoi cică trăiește pe lângă casa omului. Evident că pe lângă casă, dar și-n csă. Doar n-ați ține femeia doar pe lângă casă nu? Îi faceți culcuș în șopron sau o băgați în pat la voi? Clar în pat. Și pe covor, pe birou, pe mașina de spălat pe stoarcere…
Apoi zice-se că femeia se hrănește cu zilele omului. Acum depinde și de om și de femeie. Că dacă e o d-aia să stea încolăcită toată ziua de tine, clar ziua aia ți-e mâncată, nu mai apuci să mai faci nimic. Adevărul e că și bărbatul ăsta ar trebui ținut în lesă câteodată. Bine, nu din scurt, dar să poată fi tras înapoi acasă de la crâșmă, de la amantă…
Ei, cam asta fu femeia. O explicai pe înțelesul fiecăruia. Ca să nu fiu misogin să zic că pe înțelesul fiecăreia 🙂
Dar Farmec împreună cu Super-Blog s-au gândit să ne pună neuronii la încercare. Să descriem o femeie cu… farmec!
Așa c-am întrebat-o pe nevastă-mea ce și cum. Și iată mai jos ce mi-a dictat fata:
Plăcută la vedere. Adică să-ți facă plăcere să te uiți la ea. Nu să te sperii dar nici să-ți rămână ochii lipiți. Că dacă ești cu nevasta de mână, îți dă ea ție una lipită de-ți țiuie urechea… cum îmi țiuie mie acum.
Să-l aibe pe vino-încoa. Eu nu știu cine e vino-încoa ăsta, dar eu i-am căutat bine în geantă la femeie și n-am găsit nimic nelalocul lui. A, auzi, cică să fie atrăgătoare. Nici deloc, nici prea mult.
Să aibe un zâmbet fermecător. Un zâmbet mișto așa. Cu dinți albi și toți prezenți. Cu buzele nici foarte groase nici inexistente. Așa ca nevastă-mea, pupa-ia-ș buzele ei…
Să fie caldă, spirituală dar să-și delimiteze glumele. Adică gluma ca glumă până la un punct. Nici momâie de să nu scoată un rictus măcar, dar nici să râdă la orice banc și mai ales la orice… bărbat…
Ochii săi să fie senini, calzi și pătrunzători. Deci să n-aibe privirea tulbure, să se uite drept în față sau la bărbatul ei. Și privire caldă. Păi normal, doar nu vreți privirea de v-o arunca profa de chimie când ziceați minus în loc de legătură simplă de valență…
Prin urmare femeia trebuie să fie plăcută, fermecătoare, senzuală și de gașcă. Dar numai cu bărbatul ei.
Cand eram mic credeam ca femeie perfecta este una care sa fie oarecum baitoasa, practic vedeam la ea un farmec de credeam ca e ceva incredibil.
Cand am crescut am realizat ca nu exista.
Voi ati crescut sau ati ramas mici?
Noi? Suntem unii și însurați cu femeile perfecte pentru noi…
femeia ideala trebuie sa aibe printre altele maini mici si sa fie copilaroasa.
Ok, lasand gluma… Partea cea grea nu e sa gasesti femeia ideala, ci sa o ascunzi de nevasta.
Și de prieteni. Numa că până o găsești cheltuiești toți banii și juma de viață. Apoi perfecta nici nu te bagă în seamă, că ești falit și bătrân…
Nu exista femeie… imperfecta, insemna ca nu ai baut suficient!!! 🙂
Păi cât să bei mă nene… Și de ce?
asa zice un proverb unguresc….
Și noi credem tot felul de proverbe? Noi nu ne uităm la ale noastre, darămite ale altora…
Tu-ti mai pui intrebari din astea dupa insuratoare?? La ce bun?
Se vede că nu ești însurată fată… 🙂
Ce articol linistitor ! Cred ca e pt ca ai cerut, asa cum si trebuia, ajutor sotiei tale pt a fi in stare sa il scrii asa de bine. Sa stii ca acest articol m-a inspirat sa scriu si eu un articol pe blogul meu cu imaginea femeii perfecte pt mine (nu femeia, imaginea ei). O sa-ti dau link atributiv la blog, ca daca nu citeam articolul asta, chiar daca e scris la comanda altora, nu-mi trecea prin cap sa ma gandesc la femei azi, nici la imaginile lor, cu atat mai putin la una a carei imagine ar putea fi perfecta pt mine.
M-am uitat ff lung si la cea din fotografia de mai sus, pt ca mi s-a parut chiar placuta la infatisare, insa zau daca nu mi s-a parut chiar emblematic enigmatica, chiar cf articolului tau. Efectiv nu am fost in stare sa-mi dau seama daca imaginea ei are de gand sa-mi transmita sau sa-mi comunice ceva, fie despre ea insasi, fie despre chiuveta de langa ea. Efectiv nu am putut sa-mi dau seama ce ar trebui sa fac daca asa as vedea in fata mea o femeie stand exact ca aceasta din poza. Cred ca, dupa o lunga tacere nedumerita, si dupa ce m-as controla cam nervos sa vad daca nu cumva sunt descheiat la slitul de la blugi din nebagare de seama, as intreba-o daca are cumva vreo intrebare pt mine, si daca pot sa plec.
Tocmai mi-am dat seama, in plus, deoarece acest articol m-a imboldit sa devin nu numai inspirat ci si mai ganditor, ca nici la femeile cu care mai interactionez pe bloguri nu ma gandesc ca la niste femei prea reale…ca daca ma gandeam cred ca mi-ar fi fost si frica sa interactionez cu ele, desigur !
femeia perfecta e fara chiloti