Că tot am văzut zilele trecute Asfalt Tango, mi-am adus aminte și de câteva faze.
Una dintre ele a fost pe la început, când andrei și colegii află că de-a doua zi vor intra în grevă. Că așa era atunci, după comunism, intrau ăia-n grevă din lună în lună.
Numai că muncitorilor nu le convenea. Așa că un șofer a început să-l înjure pe liderul de sindicat: “Fir-ați ai dracu’ cu democrația voastră!“.

Nimic mai adevărat aici. Dintr-un comunism unde mureai de foame și frig, peste țărișoara noastră a dat repede bunăstarea democratică, ajungând maidanezii să umble pe stradă cu măr de aur în gură, covrigi cu susan în coadă, trăgând după ei sănii bătute-n pietre scumpe, din care se scurgeau mierea și laptele. Aluzie fină la cornul abundenței. Mă rog, pentru cunoascători fini ca șerbetul de afine!

În vara lui 1989 Ceaușescu a adus România într-un prag istoric. Avea toate datoriile externe plătite. Ba în plus, multe alte țări aveau datorii mari la noi. A frust să facă ceva bun, însă n-a mai apucat. Nu-s comunist deloc, ba din contră, trag către extremă dreapta, însă ideea asta de comunism utopic mi-a plăcut. Și Ceaușescu făcuse ceva asemănător prin anii 70-74. Cel puțin asta am aflau eu de la alții de-au trăit atunci. Culmea, oameni care urau comunismul. Însă discuția de față se vrea să fie despre altceva.

În anii 90, am distrus tot. De la recolte, CAP-uri, irigații, clădiri, fabrici, uzine, tot! Îmi povestea UnNeuron cum îl îndemnau ăia mai mari să spargă pereții CAP-ului.
– Eram mulți din sat. am dat și eu cu toporul în pereți, cu-o bucurie nemărginită. Au luat toate dalele de ciment și le-au încărcat în căruțe. Acum îi văd că se uită cu jale la dalele alea din curte și-și aduc aminte ce bine era când era CAP-ul…

Eu mă gândesc cum de s-a dus dracului toată infrastructura. S-au dărâmat fabrici și uzine, ca să se vândă pământul de sub ele. Cea mai mare idioțenie făcută vreodată. S-au vândut terenuri imense pe nimic. 10 dolari metrul pătrat. Au venit 3 turci în anii 90 în țară, au luat cu 1000 de dolari un teren și-au făcut acolo… Mall Vitan!

Adevărat, aveam fabrici și uzine, contruiam diverse, însă rămâneau pe stoc cu anii.
eu personal mi-aș face o firmă de instalații sanitare. O fabrică. Deoarece tot văd că-s de unică folosință toate rahaturile astea de furtunuri pentru apă, la fel ca și bateriile de lavoar. Sunt făcute dintr-un metal slab, îmi scapă denumirea acum, care după 3-4 ani se crapă. eu le-aș face din oțel. Aș vinde 100.000 de bucăți în țară apoi aș exporta. Credeți că nu s-ar vinde? Le-aș da scump, însă le voi da cu garanție de câteva zeci de ani. Să lași bateria de la cadă zestre la urmași.
Asta pe lângă faptul că aș învia agricultura. aș reface sistemul de irigații. citisem zilele trecute un articol despre cartof. Cartoful românesc este pe moarte. În 89 se punea cartof românesc pe 176.000 de hectare, iar în 2013 s-a pus pe doar 41.000. În rest, importăm masiv din Polonia, Germania…
Ce facem fraților? Ne ducem la vale încet încet. De fapt, de prin 91 ne tot ducem la vale. Însă parcă acum începem se ne înecăm.
Am înțeles că din ce în ce mai mulți vor să plece din țară. Nu că dincolo ne-ar sevi străinii cu caviar și șampanie pe tipsie de aur, însă e mai bine ca aici.
Mulți pleacă, stau 3 ani și vin înapoi.
– Greu acolo bă, ca la pârnaie, nu mai pot de mâini. Păi ce, să trag la lopată nu găseam la noi?