Vestul sălbatic. Căldură afară, ceva de nedescris.
Tom stătea sprijinit de peretele barului.

Înăuntru hărmălaie mare.
Bob cânta la pian, Helga și Tina dansau mai mult goale pe mese, iar mesele erau, ca de obicei, pline ochi. Jumătate beți, jucau poker și se uitau la spectacolul oferit de fete.

Hank era la tejghea și se bucura. De când adusese curvele astea două, afacerile îi mergea din ce în ce mai bine. Păi cine mai avea în toată Nevada curve școlite în cabaretele din Paris? Nimeni, decât el. De accea se spunea că el pusese pe hartă Tombstone-ul. Cel puțin așa-i plăcea să creadă, cu toate că se acuiase în Tombstone de numai 1 an.
Respingea cu vehemență ideea că se formase orașul după ce se descoperise argint în zonă. El o ținea danga cu damele de companie.

Deodată, pe ușa barului năvăli Bill, strigând în gura mare, speriat peste măsură.
– Fugiți! Fugiți mă!!!

Bob încetă melodia de la pian, fetele se liniștiră, toți ochii se întorseseră către Bill.
Acesta îți trase sufletul ți strigă iar:
– Fugiți măă, fugiți, nu stați!

– Ce-ai mă, ai nerozit? în întrebă de la o masă chiar bătrânul șeriful Dodge.
– Fugiți măăă, vine Black Jack, acum a coborât din tren, se îndreaptă către bar!

De când se făcuse Lumea Nouă nu s-a mai văzut iureș mai mare.
În mai puțin de un minut toți o rupseseră la fugă. În frunte chiar cu șeriful Dodge.

Nu rămăsese în tot barul decât Hank, încremenit de frică.
auzise că Black Jack e un bandit. Un neleguiut de care se temea tot Vestul Sălbatic. Totuși rămăsese în bar, era barul lui, se chinuise să-l aducă în starea actuală.
Așa că era încremenit în spatele tejghelei, cu un pahar în mână și tremura de jurai că are Parkinson.
Afară urletele se auzeau din ce în ce mai depărtate:
– Fugiți măăă, fugiți, vine Black Jack!

După nici un minut ușile barului se deteră în părți cu putere. Intră un om.
Un negru masiv, la peste 2 metri, plin de mușchi și cicatrici, urât cu spume.

Venea țanțoș către tejghea, zdrăngănind cu zgomot pintenii odată cu pașii pe vechea dușumea de lemn.
Dacă nu era zgomotul prosu de cizmele lui, Hank nu-și auzea decât inima bătând cu putere, mai-mai să-i sară din piept.
Negrul se aprope de tejghea, se uită urât la Hank și tună:
– Dă-mi un wiskey!

Hank se execută imediat, și-i turnă un pahar plin.

Negrul îl dete peste cap, apoi se descheie la pantaloni și scoase o ditamai mătărânga, ceva mai mare ca a măgarului.
O trânti pe tejghea cu zgomot infernal, spărgând paharul. Tună iar către Hank:
– Ia-o și suge-o!

Bietul barman se execută numaidecât. Își blestema zilele în gând:
“- Nu puteam eu să rămân frumos acasă în Colorado? Ce-mi trebuia mie aici bar, unde vine Black Jack să mă regul…”
– Mai repede mă! zbieră la el negrul.

Hank se puse mai rapid pe treabă, plângând de ți se rupea inima.
– Mai repede mă n-auzi? Nenorocitule!

Hank nu mai putea. Așa că îl întrebă umil:
– Dar de ce mă găbiți domnule?

– Mai repede mă, N-AUZI CĂ VINE BLACK JACK?!