Hai că mai avem puțintel. Foarte puțintel!

little-bitV-am mai spus de câteva ori că mai avem puțintel. Adică ajungem la cele 10.000 de comentarii pe Spanac.
Și vă spun fraților că mai avem puțintel. Ba chiar foarte o țâră!
Și cel ce va avea comentariul cu numărul 10.000 va primi ceva.
Dacă numărul 10.000 va fi comentariul meu, că tare-mi place să mai comentez, mai ales la mine, atunci următorul comentariu va fi câștigător.

Și ajungem la partea frumoasă a lucrurilor. Vă las să alegeți între trei premii. Aflați mai târziu ce anume.

Și nu o pungă de semințe sau strângeri de mână, cum ați crede unii dintre voi. Va fi un premiu mișto. Adică funcțional. Aveți de ales între trei ceasuri.

1) Ceas militar

militar

2) Ceas sport

sport

3) Ceas office

office

Pentru început, premiul e relativ mititel. Am zis pentru început. Având în vedere că fac treaba asta singur și nesilit de nimeni.

Așadar, lăsați comentarii alegându-vă ceasul, iar câștigătorul îl va lua acasă. Adică îl pun la poștă, toate taxele suportate de mine. Evident, puteți ceda premiul mai departe. Dacă vreți.

Vă reamintesc pe această cale de celelalte concursuri.

Concursul cu banner – Va reporni mâine seară.
Top comentator – Merge în continuare fără probleme.
Concursul cu newsletterul. La 100 de înscriși, se va trage la sorți, iar câștigătorul va primi un mp3 player.

Momentan sunt 62 înscriși. La 1000 va fi un premiu mare. Mare și al naibii de folositor. Adică un laptop, o tabletă, un smartphone, ceva. Văd eu până atunci cum merge treaba.

Stați pe aproape, în maxim 2 săptămâni pornesc un alt concurs meseriaș. Cu ceva ce mi-am dori de când aveam 12-13 ani. Și acum am și-l voi oferi ca premiu.
Valoare totală a premiului va fi undeva pe la 500-600 lei. Încă nu știu dacă-l voi face cu vreo firmă anume sau îl voi ține de unul singur. Rămâne de văzut.

P.S. Ar fi frumos din partea câștigătorului să facă un post mititel în care să spună că a câștigat un ceas pe la Spanac. Cu link așa către blog. Așa ar fi frumos, na…

SUCCES!

L.E. SAVOIR FAIRE A BĂGAT COMENTARIUL CU NUMĂRUL 10.000! FELICITĂRI!

There are 45 comments left Go To Comment

  1. pinguuina /

    uite el ce mare o ajuns 🙂
    felicitari. la cat mai multe.

    1. Spanac / Post Author

      Merci merci. N-alegi modelul?

  2. Nea Cornel /

    Hai să pun umărul și eu și să se strângă cele 10.000.
    Modelul pe care îl aleg este cel militar, pe care o să-l dau mai departe tot în cadrul unui concurs.

  3. Vladimir /

    Pai succes si sa se stranga repede!

  4. Panait Ionuţ /

    Eu deja am ceasul office! Ce tare sunt!
    Aleg modelul militar, vreau ceva nou.

  5. dobre catalin /

    vreau si eu un ceas de la Spanac, bloggerul al carui stil l-as recunoaste dintr-o 1.000 sau 10.000 de comentarii sau posturi!

  6. Savoir Faire /

    Nu imi ramane decat sa las 100 de comentarii pe zi, ca nesimtitu.

    1. Spanac / Post Author

      Ăsta a fost de ajuns!

    2. Spanac / Post Author

      ALEGE-L COANE!

  7. dobre catalin /

    eu vreau un ceas sport si o strangere de mana, la o bere

    1. Spanac / Post Author

      Berea și strângerea de mână doar. La 9.999…

  8. Andrei Chisanovici /

    Ce numar are comentariul meu? :))

    1. Spanac / Post Author

      10.002

  9. Radu /

    Cel militar ! 🙂

    1. Spanac / Post Author

      Data viitoare… 10.003

      1. Radu /

        Pot sa-l aleg pe-al treilea ? :))

        1. Spanac / Post Author

          Data viitoare 🙂

  10. Nik /

    Cel militar.

    1. Spanac / Post Author

      La 25.000 îl voi da, împreună cu altceva pe lângă…

      1. Nik /

        Normal doar suntem in Romania (se promite produsul la 10.000 de comenturi si daca cererea e mare se muta la 25.000). Multumesc frumos !

        1. Spanac / Post Author

          Păi l-a luat Savoir Faire la 10.000!

  11. Andrei Chisanovici /

    Am fost pe aproape..ma faceam si eu cu un ceas.

    1. Spanac / Post Author

      Dap. Uite ce s-a supărat Nik pe faza asta…

      1. Nik /

        Nu m-am suparat deloc, a fost o neintelegere, la momentul cind am postat al doilea comentariu nu stiam ca deja se atinsese pragul de 10.000. Scuze !

        1. Spanac / Post Author

          Da, s-a atins. D-aia am zis 25.000, la următorul prag. Unde nu va mai fi doar un ceas. ci ceva mai mișto. Dar până atunci mai e…. să vedem ce plasmă dau la 100.000 🙂

  12. Nea Cornel /

    Felicitări “Blondei”, sper să nu uite să-l întoarcă și să posteze de acum în colo la “fix” !

    1. Spanac / Post Author

      E pe baterii. Adică pe baterie!

  13. Pato Basil /

    cred ca o sa fac si eu un concurs cand o sa ajung la 50000, la 100000 de comentarii fac sigur 🙂

    1. Spanac / Post Author

      Păi acum câte ai?

      1. Pato Basil /

        aproape 24

        1. Spanac / Post Author

          De mii? Felicitări!

  14. Savoir Faire /

    Merci frumos spanac si nea cornel.
    pe blog nu am mai postat pentru ca nu am avut tragere de inima.
    Oricum, sunt bucuros ca am castigat, deci iti trimit tot pe mail.

    1. Spanac / Post Author

      Oki doki fată. Felicitări!
      Numa zi-ne aici ce model vrei, nu ne mai fierbe atât!

  15. Maria Agurita Ignat /

    Ceasul office arata super ,e de fomei ? 😛 Si la cat mai multe comentarii ,….fara numar adik 🙂

    1. Spanac / Post Author

      Să curgă cu parai!

      1. Maria Agurita Ignat /

        deci ceasul e de fomei sau nu vere ,ca sa stiu la ce ma bag hehe 😛

        1. Spanac / Post Author

          Păi na, toate-s bărbătești. Dar fii p-aici pe fază că o să dau și chestii muierești. Un ceas, un dildo, un bici…

  16. Spanac / Post Author

    Savoir Faire a dat mail și-a cerut modelul 2. Ceasul sport, maron cu auriu. Să-l stăpânești sănătos meștere!

  17. Maria Agurita Ignat /

    Pff un bici ar fi bun 🙂 Deja am niste idei 😀

    1. Spanac / Post Author

      BICI, STRAP-ON, MANȘON CU PIONEZE…

  18. cami /

    pentru că am o manie pe ceasuri. nu cred că e nr 10000 dar, nah, merită să-ncerc…

    1. Spanac / Post Author

      Esti 10.042 :))

  19. Pingback: Înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, "Recomandările săptămânii”. /

  20. Teglas Adrian /

    Felicitari pentru initiativa. Succes pe mai departe!

    1. Spanac / Post Author

      Merci, să fie! Te aștept la 25.000!

Leave a Reply