Cred că n-a existat copil care să nu facă iepurași din umbre. Iepuri, balauri, fluturi, tot ce se putea. Însă, unii nu și-au pierdut îndemânarea, ba dimpotrivă, au ajuns maeștrii ai umbrelor pe pereți. Aceștia sunt cei de la Pilobolus Dance Theater, care promit o reprezentația uimitoare, cum n-a văzut Bucureștiul de pe vremea can-can-ului interbelic. Anume spectacolul Shadowland.
Și acum puteți ajunge și voi la acest spectacol unic. Trebuie să scrieți până la ora 24 motivile pentru care ați dori să vedeți spectacolul. Mulțumim BlogalInitiative pentru ocazie!
Motivele pentru care eu personal aș vedea această poveste modernă?
1) Îmi voi aduce aminte de copilărie. Nu exista seară în care să nu fac, împreună cu verii mei, fluturi sau păsări din umbre. Iepurele nu mi-a ieșit niciodată, oricât m-aș fi chinuit. Cică aveam degetele rigide. Probabil de aia mi-am ratat o carieră de succes ca pianist.
2) Am fost la teatru, am fost la cinema, la delfinariu, la planetariu, ba chiar și la circ, acum 25 de ani. Însă niciodată n-am văzut un asemenea spectacol. Și, sinceri să fim, nu mulți dintre noi au avut ocazia.
3) Voi vedea o poveste. Una frumoasă, modernă. Expusă cum rar ți-e dat să vezi. Există film, există benzi desenate. Poveștile au evoluat, au trecut pe toate mediile de stocare, în toate formele posibile. Însă așa ceva, repet, nu s-a mai văzut. Și ar fi păcat să ratați momentul.
Câteva cuvinte despre Piolobolus Dance Theater:
Aceștia au creat un întreg cult în Germania, punând în scenă filme celebre precum „Little Miss Sunshine” sau „The Devil Wears Prada”, în 2007.
În plin avânt coregrafic, aceștia au cooptat nume celebre, coregrafiui israelieni Inbal Pinto și Avshalom Pollak, compozitorul si muzicianul american Dan Zanes (premiat cu Grammy), păpușarul american Basil Twist, precum mulți alții. Această echipă a creat videoclipul “All is not lost”. Acest videoclip a fost recompensat în 2012 cu premiul Grammy.
Piolobolus Dance Theater a susținut spectacole în 64 de țări și peste 200 de orașe, având trecute în palmares premii importante, din care amintesc de Scotsman Award, un Emmy (Primetime Award) pentru realizări excepționale prin programe culturale, Brandeis Award, Premiul Criticii din Berlin, precum și premiul Samuel H. Scripps American Dance Festival Award pentru întreaga lor activitate.
Succes la concurs! Ne vedem acolo. Poate mă învață ei să fac iepurașul ăla…
Am citit si eu despre aceasta trupa de artisti dansatori, sincer cred ca merita vizionati, mai ales daca ne invita cineva la acel spectacol. Insa ce ss dori sa comentez privind fotografia de mai sus e ca imi pare rau sa observ ca si in coregrafia moderna dansatori barbati ptimes in principal partituri in care rolul lor principal este de a cara femei in carca, in brate, etc, in general a le sustine si a le eleva pe ele, ei ramanand modest in umbra pe post de port-mantou, chiar daca poate or avea si ei ceva de exprimat despre sine insusi.
Și vrei ca bărbații să fie niște stârpituri de 1,40, iar femeile halterofile? Așa ai fi de acord ca bărbații să fie dansatori iar femeile cărăuși?
Nu, dar as vrea ca rolurile coregrafice pt barbati sa nu constea numai in a fi carausi sau fff rar poate cateva salturi acrobatice. Adica, ce, un barbat nu are si altceva de exprimat despre el insusi prindans ? De ex, poate chiar framantarea izvorata dintr-o dilema etica, cum ai avut tu cand a trebuit sa iei decizia sa stergi acel articol de pe blog, sau, pt tineret, dileme legate de alegerea unui domeniu de studii sau de cariera, sau, pt varsta adulta, probleme
legate de interactiunea cu managerii derang 2 atat barbati cat si femei, sau ganduri educative ale unui tata pt copilul lui, sau, pt pensionari, relatia lor cu societatea si guvernul, etc…adica sunt atatea teme in legatura cu care un barbat ar avea poate dorinta de a se exprima prin dans fara a se adresa in continuu ori ca trebuie sa ia o femeie in carca, ori sa faca niste piruete sau salturi extraordinare. Ca de ex femeile au roluri coregrafice mai diverse, au si de grup si prietenie cu colegele, si de rivalitate cu cine stie cine, si de dragoste ba ferocita ta ba nefericita, si de tradare, etc…adica au o gama mai variata, desi desigur si partiturile lor ar putea fi extinse si mai mult, cf cateva exemple de mai sus, de ex femeia vaduva pensionara, (ca ele traiesc mai mult), sau femeia CEO, sau femeia superman de gen si mama si sotie si fiica plus nepoata, care alearga de colo colo avand grija de mai multe generatii, acum de cand speranta de viata e mai mare. Adica eu nu recomandam cumva o in versa e de roluri, ci o imbogatire a diverselor partituri, plus totodata si abordarea altor teme decat tot omul obiect, gen portmantou ca mai sus, sau tot omul in relatia lui cu natura, in cel mai bun caz de balet modern.
A cara unul pe altul intra la omul obiect, dupa parerea mea. Mie nu imi place acessta tema, desi desigur nu sunt impotriva intrajutorarii si cooperarii dintre oameni, mai ales daca unul e ranit intr-un accident de schi, sau, Doamne fereste, pe vreun camp
de lupta. Plus desigur ca intreaga societate trebuie sa ajungs la un consens in vederea impozitelor pt a ajuta pe cei momentan sau cronic vulnerabili, pensionari, etc. , si si despre asta s-ar putea de ex face un balet social, ca de ex poate inspirat din recentul articol despre pensii al bloggerului Adelina Iliescu. Dar nu trebuie mereu o tematica realost socialista, se poate alege si una mai poetica, de ex Baletul Blogosferelor, etc.
Băi, deci cu alte cuvinte ție nu-ți place baletul, sau uneori dansul, pentru că, de obicei, femeia e ridicată pe sus și trambalată de la un loc la altul, ca un simplu obiect?
Ce-ai mă?
Nu am nimic, doar ca voiam si eu ceva nou in balet, ca deja au trecut 100 de ani de etapa moderna in istoria artelor. Plus vreo 30 de etapa postmoderna. Si desi sunt mai degraba un traditionalist conservator, in legatura cu artele chiar accept mai usor asa spiritul
lor teoretic ideal posibil revolutionar
novator.
Păi bun și ce-ai vrea tu? Cum să fie noul balet? Spune că cine știe cine te vede și adoptă ideea.
“Fie crezi ca poti, fie crezi ca nu – ai dreptate!” Henry Ford
🙂
Făceam noi câteva umbre pe pereţi, e adevărat, dar ăştia o fac la superlativ, nicidecum în joacă.
Oare de câtă imaginaţie şi muncă asiduă este nevoie pt. o astfel de performanţă?!
E nevoie de câțiva ani ca să-și iasă… Nu trebuie să fii atent doar la partea ta, trebuie să vezi și colegii de lângă cum evoluează. că unul a întins mâna prea sus, strebuie să te lipești de el, să-l tragi tu mai jos… Multă muncă. De aia e atât de special.