Interlink – magazinul tău!

Cred că marea majoritate a oamenilor din ziua de azi au observat cât de repede poate fi transformat  un experiment, într-o invenție indispensabilă. Acum mulți ani, oamenii nu se gândeau că viața poate fi ușurată într-un asemenea fel. Acele grămezi de calcule făcute pe hârtie pentru a ține evidența  anumitor  afaceri sau pentru a gestiona bugetul familiei, acum sunt chiar foarte ușor de efectuat.  Acel dispozitiv care ne ajută  se numește calculator. Termenul de calculator din punctul meu de vedere are două înțelesuri, calculatorul folosit doar pentru clacule matematice și calculatorul personal prin care putem efectua o mulțime de operații, nu doar matematice.  În zilele noastre cred că oricine își poate permite un calculator personal, nu mai este ca în vremea apariției pe piață, când accesul la el era destinat doar anumitor grupe de clienți. Spuna asta pentru că acum putem să achiziționăm un calculator second  hand, indiferent de  bugetul de care dispunem.

Acum  puțin timp, am găsit un site care se ocupă cu comercializarea de  calculatoare second hand, numele său este Interlink.ro. Aici puteți găsi o mulțime de produse second hand, printre care se numără imprimante, echipamente pos, electronice și electrocasnice , servere ,laptopuri. Pentru a avea și dumneavoastră o ideie mai complexă am să vă prezint câteva modele  de calculatoare.

Primul model de calculator se numește Computer Fujitsu Scenic  P300 Intel Celrom  2.8 GHZ, 1024 mg DDR,Dvd-rom. Acest produs are un model de procesor Intel Celrom, o frecvență a acestuia de 2800(MHz). Placa de bază are integrat video, sloturi AGP, PCI, Sunet integrat, Rețea integrată, periferice, mouse, tastatură, cabluri.  Alte componente sunt carcasa și porturile USB, Audio, Paralel etc.

Cel de-al doi-lea model se numește IBM MT-M9265-8HG,Intel remium Dual Core E2160, 2Gb DDR2, 160 Gb HDD, DVD-RW. Procesorul este Intel Premium Dual Core E2160,iar frecvența acestuia este de 1800MHz.Placa de bază are video integrat , placă video Intel Graphics Accelerator 3000,sunet integrat , rețea integrată de 10/100/1000 de Mbps.  Capacitatea RAM este de 2048  Mb, tip de RAM DDR2. Port Serial, 1 Port. Dimensiunea  (W x DxH mm) este de 402 x 175 x440 mm,iar greutatea este de 11 Kg.

În concluzie, vă recomand și dumneavoastră să accesați site-ul  Interlink.ro , deoarce aici veți avea parte de cele mai bune produse second hand la prețuri foarte mici. Mereu trebuie să ținem pasul cu tehnologia, indiferent de ce venituri avem, aici aveți  probabil cele mai bune oferte de pe piață. Deci, daca vrei calculator second hand de calitate, apeleaza la Interlink.

Only 1 comment left Go To Comment

  1. Marius /

    Este intr-adevar un magazin bun, gasesti chestii ok la preturi bune.

Leave a Reply