Istoria jucăriilor

Amicul meu, Ştefan, a devenit tătic. Odată cu noul său statut, desigur, s-a văzut nevoit să accepte mai multe responsabilităţi. Printre obligaţiile lui de părinte se numără şi aceea de a cumpăra jucării pentru odrasla lui. Nemaifăcând niciodată acest lucru, s-a gândit să-mi ceară un sfat. Tot vorbindu-i despre acest subiect, cu divagaţii, întreruperi şi hohote de râs, m-am pomenit că-i povestesc istoria jucăriilor.

– Fane, copilul are nevoie de jucării, fiindcă, jucându-se, el învaţă. În fond, ce sunt jucăriile? Nişte obiecte care prezintă, la scară redusă, realitatea din lumea noastră, a adulţilor. Copilul le mânuieşte şi astfel îşi face treaba lui: se joacă. Astfel, el învaţă fără efort. Dacă îi dai să se joace cu un camion din plastic, el va vedea că acesta are nişte roţi mari, portiere, volan etc. Astfel, ieşind apoi cu el la plimbare, fiul tău va şti că dihania care trece cu zgomot pe carosabil este un camion.

– Bine asta va fi ceva mai încolo, acum e prea mic…
– Desigur, trebuie să-i dai copilului jucăriile potrivite pentru vârsta lui. Fiind mai mic, trebuie să-i dai jucării din cauciuc sau din alte materiale elastice, care nu pot fi înghiţite. Copiii sunt curioşi şi îşi folosesc toate simţurile când cercetează un obiect, inclusiv gustul. De pe la vârsta de un an şi jumătate, el va şti să facă distincţie între jucării şi celelalte lucruri. Ca şi între joacă şi restul activităţilor. Asta nu înseamnă că fi-tu nu va încerca să se joace tot timpul, cu orice obiect. Cu cât va creşte, cu atât jucăriile sale trebuie să fie mai complexe.
– Cum or fi apărut jucăriile, oare?
barbie– Jucăriile au apărut odată cu omul. Practic, istoria jucăriilor se confundă cu aceea a omenirii. Arheologii au descoperit jucării în temple şi în oraşe străvechi. Pe valea Indusului s-au găsit cărucioare şi jucării de suflat în formă de animale şi păsări. S-a descoperit şi o tablă de joc sumeriană de prin anii 2.600 î.Hr. Sigur, primele jucării erau cofecţionate din materialele pe care oamenii preistorici le aveau la îndemână, ca lut, lemn, piatră, os etc. Şi, da, şi adulţii se jucau. Ca și acum, adulții au mașini, ceasuri, laptopuri, iar copiii au soldăței de plumb, papusa barbie teresa, biciclete…
– Da, am citit undeva că până la sfârşitul secolului al XVI-lea, în lumea occidentală, puiul de om era considerat copil până pe la vârsta de 3 ani, când acesta învăţase deja să meargă şi să mănânce singur.
– Dacă ai ştii, Fane, că, într-o perioadă, jucăriile au fost interzise…
– Ei, na, cum să se interzică jucăriile?!
– Da, în ţările protestante, toată lumea trebuia să muncească, inclusiv copiii, ca să se mântuiască! Aşa că jocul şi jucăriile au fost strict interzise vreo 300 de ani! Doar pe la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au scos copiii din ateliere şi fabrici. Şi, în fine, acestora li s-a permis să se joace…
– Doamne, ce oameni bolnavi! Asta îmi aminteşte că Ceauşescu a ordonat să se tremine cu sărbătoarea asta, a Crăciunului. Nici măcar nu i se spunea Moş Crăciun, ci Moş Gerilă. Mi-a povestit maică-mea că s-a văzut obligată să-mi spună că nu mai există Moş Gerilă. Eu am întrebat-o cum adică, ea s-a enervat şi mi-a răspuns că a murit! „Cum a murit?!” „Ei, cum! L-a călcat tramvaiul!” Am izbucnit în plâns şi am rugat-o să mă ducă la mormântul lui!
– Şi nu te-a dus! Ce mamă rea ai, Fane, şi ce copil traumatizat ai fost! Dar tu eşti un părinte bun şi ştii unde găseşti lumea jucăriilor pentru copilul tău…

Leave a Reply