Jocuri anunțate cu tam-tam, apoi anulate

Din păcate, niște titluri pe care abia le așteptam, au fost anunțate ca anulate. Nu am fost mare fan al seriilor Tom Clancy, sincer să fiu, însă abia așteptam să apară Patriots. S-a reprogramat apariția lui, însă cu puțină vreme ca jocul să apară a fost anulat de producători. În schimb, s-a anunțat că va continua în forma lui Tom Clancy’s Rainbow 6 siege. Nu avem încă anunțată o dată de apariție, însă împătimiții genului ronțăie crățănele și beau energizante pregătindu-se pentru joc.

patriots

O următoare mare dezamăgire vine la jocul Prey 2. Inițial se anunțase că nu se va scoate o versiune și pentru PC, producătorii dorind să continue seria Prey. Însă, după ce jocul s-a mutat din curtea Radar Group în vila Bethesda Softworks, unde și-a găsit obștescul sfârșit. Anunțul a fost făcut public pe 30 octombrie 2014 în cadrul PAX Australia.
A fost un joc în care ne-am încăpățânat să credem, însă nu a mers în direcția dorită. Nu-i vedeam un sfârșit glorios, așa că l-am abandonat. Nu a fost o decizie ușoară, însă așa am confirmat zvonurile recente. Este o franciză în care credem în continuare, rămâne de văzut în ce fel o vom continua“.
prey 2
După părerea mea, o mare prostie, deoarece jocul era așteptat de mulți.

Pirates of the Caribbean: Armada of the Damned
A fost un joc de la care se dorea mult. A pornit ca o idee în 2008, iar în vara anului 2009 a fost făcut public trailerul de mai jos.

Pe lângă faptul că arăta cu mult înaintea jocurilor acelui an, semăna oarecum cu Bioshock și Assassins Creed, foarte apreciat de gameri, ba chiar au fost și niște zvonuri de luptă vapor vs. vapor. Însă, în octombrie 2010, jocul a fost anulat. De ce, nu se știe. Gura lumii spunea că nimeni nu ar cumpăra jocuri cu pirați, drept dovadă încasările destul de mici de la Risen 2. Sau poate deja s-a suprasaturat piața cu Assassins Creed? Jocuri de gen asemănător au fost Dishonored și Thief, care au fost bine primite…

L.E. Trailerul a fost bun, însă gameplayul era de toată jena. Drept dovadă:

Nu serios, ce-i cu ăla urât și cocoșat? Cu ancora în spinare?

Și după cum s-au răzgândit producătorii în ultima vreme, tare mi-e ca și Homefront 2 va vedea un Shift + del…

Leave a Reply