Al doilea gust-post, după cel al Emiliei, studenta minune.
Direct de la Denis, iată întâmplările de la furat:

Într-o zi toridă de vară 4 prieteni să gândesc ce să facă pe o astfel de căldură. Se gândesc ei ce se gândesc şi unuia îi vine o idee.
-Băi, ce-ar fi să mergem la scăldat?
-Bă, da e departe al dracu bahana (aşa numeau ei locul de scăldat unde de multe ori intrau şi vacile satului să-şi facă nevoile, dar ce mai conta, important era să se răcorească).
– Şi ce, ai vreo idee mai bună? Te ascultăm.
– Hai gata mă, mergem la bahană.
Se porniră cei 4 pe jos, încet încet, la bustul gol, doar aşa se mai bronzează şi ei un pic. După 2 kilometri de mers pe jos, ajung la renumita bahană.
Rapid scapă de haine, le aruncă pe marginea bălții şi se bagă rapid în apă…
Apă… numai apă nu era aia, toată plină de rahat de vacă şi de mâl.

După 2-3 ceasuri se gândesc că ajunge şi încet încet pornesc spre casă, când pe drum unul zice:
-Băi, mergem şi noi să ne servim cu câte ceva?
-Ce-ţi veni mă? Eşti nebun, dacă ne prinde vreo unu şi ne bate până ne rupe picioarele, nu mai bine stăm în banca noastră?
Se trezeşte cel de-al 3 lea şi zice:
-Taci băi fricosule că nu ne prinde nimeni, ce tot îţi faci atâtea griji.
-Şi dacă ne prinde? Ce facem?
-Ţi-am zis că n-o să ne prindă.
Până una alta cei 4 se îndreaptă către o livadă de mere.
Sar cei 4 gardul, fiecare işi alege câte o ţintă şi începe să-şi umple poala cu mere, bineînţeles cele mai roşii şi cele mai frumoase, doar nu erau să mănânce toate verziturile. Fără ca nimeni să bage de seama, printre copaci işi face drum spre unul dintre ei un paznic.
Și cum pune mâna fix pe Fricosu’
Vorba vine pune mâna, că se trezeşte Fricos’ cu o palmă peste capăţână, da’ o palma d-aia mare, de neam prot, palmăde nu a uitat-o toată viaţa, o palmă de nici de la ta-su nu primise, de-i răsturnase toate merele adunate în poală. Fără să gândească prea mult încearcă s-o ia la fugă dar paznicul îi pune rapid mâna în piept și urlă la el:
-Ce cauţi mă la furat? Crezi că e livada lu tac-tu să vii când ţi se scoală?
Fricosu’, ferindu-se de despirația de usturoi și ceapă a paznicului, răspunde cu un tremurat în glas:
-Îmi… îmi pare rău, jur că n-o să mai fur niciodată.
-Bine băi mucosule, nu o să mai furi, dar acum de ce furai?
Fricosu’ cu greu işi găseşte cuvintele, dar într-un final îi răspunde:
-M-au obligat prieteni mei, şi eu ca să nu cad prost în ochii lor i-am însoţit, dar să ştiţi că nu am vrut să vin.
-Bine, bine… în gândul lui se gândea cum să-l pedepsească.
-Fi atent la ce-ţi spun acum şi fără să comentezi fă exact ce-ţi spun. Dă-ţi jos hainele.
Fricosului începuse săi fie frică mai rău. Nu voia să-i facă ăstuia ceva favoruri ca să scape:
-Vă rog, nu o să mai fur niciodată, vă jurr!!
-Eu am înţeles asta, dar fă ce-ţi spun, dezbracă-te!
Până la urmă, înjurându-și prietenii care fugiseră ca pătârnichiile, se dezbrăcă la pielea goală.
La care paznicul îi zise râzând, în timp ce-i lua hainele fumușel:
-Aşa, acum o poţi lua spre casă, însă hainele vor rămâne la mine.
Degeaba se rugă Fricosu’ de el, să-i dea măcar un chilot, dar fără succes. Văzând că n-are încotro, tiptil-tiptil o ia spre casă. La câtiva metri mai încolo, ascunşi în iarba deasă erau prieteni lui, care când il văzură îl intrebară râzând:
-Ce ai păţit mă? Vrei să ne araţi cât de bărbat eşti?
La care Fricosu’ zice:
-Acum mai râdeţi şi de mine? După ce că tot eu trag din cauza voastră… Dați-mi un tricou să nu mă vadă careva cu ea atârnând!
Într-un final primeşte un tricou cu care să se acopere cât de cât. O ia prin porumb, gândindu-se cum naiba de ajunge fix ca Ion Creangă în curul gol acasă…
Ăluia i se întâmplase acu 100 de ani povestea, alte vremuri… și poate era doar o poveste, cine știe câte a scornit…
Dar aici e viața reală și i se întâmplă lui!
Ajunge în dreptul gospodăriei alor săi şi sare gardul, se duce fără să-l vază nimeni în casă, işi ia ceva de imbrăcat şi se întoarce la joacă.
De atunci Fricosu’ nu a mai furat niciodată.