Văd că azi doar despre asta se vorbește. Mafia din fotbal e după gratii. Să ne bucurăm că unii dintre capi au ajuns la pârnaie, sau să se întristăm că justiția i-a pus la locul lor abia acum, după ani întregi de infracțiuni?
Pe de altă parte, celălalt subiect de discuție este starea tensionată aflată la Est. Adică mama Rusie cam vrea iar URSS-ul, iar Ucraina și Republica Moldova musai să facă parte din ea. Asta în timp de negrișorul Obama, stând frumos pe canapeaua de piele de căprioară din Biroul Oval, declară că nu-i de acord cu politica Rusiei.
Cine e de acord cu politica Rusiei? Absolut nimeni! Însă nu poți să faci nimic împotriva deciziilor luate de Putin. Asta deoarece, la ora actuală, nea Putin ăsta pare a fi ceva mai dihai decât Chuck Norris din bancurile ce-l ridică în slăvi.
Revin la modă bancurile vechi de genul:
– Cu cine se învecinează Rusia?
– Cu cine vrea ea!
Noi râdem, glumim, dar nu părăsim incinta… Nu de alta, însă nu prea am avea unde. În munți, cum făceau străbunii? Care naibii munți, că p-ăia îi cer ungurii mai abitir ca domnul Goe!
Din păcate, Ucraina e prinsă între ciocan și nicovală. Între Rusia și Uniunea Europeană. Iar noi ne îndârjim cu putere să credem că vor veni americanii să ne salveze, noi fiind un pion important pentru Obama, într-o eventuală luptă, Doamne ferește, între Rusia și Statele Unite. Însă, parcă mai așteptam noi americanii și-n ’45… Și-am stat uitându-ne după eiu către vest, în timp ce din vest au venit rușii și ne-au… tras-o-n dos.
Și apropos de bucuriile dosnice, oare cine va scăpa primul săpunul?
Sursa foto: opiniatimisoarei.ro
George Copos – 3 ani și 8 luni.
Mihai Stoica – 3 ani și 6 luni.
Cristian Borcea – 6 ani și 4 luni.
Ioan Becali – 6 ani si 4 luni.
Victor Becali – 4 ani si 8.
Jean Padureanu – 3 ani si 4 luni.
Gheorghe Popescu – 3 ani, 1 lună și 10 zile.
Gigi Netoiu – 3 ani si 4 luni.
Toți au primit închisoare cu executare. Îmi pare rău pentru fiecare om în parte că va trebui să stea departe de familie, însă mă bucur că unii mafioți sunt după gratii.
Leave a Reply