Azi e marți. Cică sunt 3 ceasuri rele. Nu știu cum de numai 3, din moment ce marțea am dat numa de belele. În plus, azi mai e și 13.
Nu știu cum e cu data de 13, nu pot să spun că mi-a ținut ghinion. Știu că-ntr-o zi, pe data de 13, am luat doi de 10. Unul la istorie, altul chiar la limba română. Nu că aș fi mare orator, însă la școală, pe vremea aia, să fi fost prin clasa a 7-a, aia de română avea ceva cu mine, ceva de speriat. Poate pentru că-l luam pe fi-su la mișto?
Știu că aia mi-a dat într-o zi un doi. Și-a zis că-s primul om care primește un doi pe data de 2 a doua. Adică a trecut 2/2/2 în catalog. Primisem nota doi pentru că nu-mi făcusem tema de 3 ori la rând. Și nu știu dacă era marți sau nu… Brb să fac un calcul…
Mama mă-sii! Era marți. Doi februarie 1993, cade marți! Uite mă, zi cu ghinion, după cum vă zisăi.
Știu că sunt și superstițios. Nu mint. Însă în zilele astea de marți, parcă îți vine să nu ieși din casă.
Sau să te duci undeva în peșteră. Nu-i bine, poate se prăbușește pe tine. să te duci într-un câmp. Să ai niște case de lemn acolo. Apropos de asta, am văzut de curând în părculețe că s-au făcut fel de fel de foisoare d-astea de lemn. cu acoperiș, masă și 2 bănci. Excelente, parcul era plin de copii, de toate vârstele. cu o fântână arteziană în mijloc, ceva de vis!
Dar dacă dă fulgerul? Buncăr subteran? Ar fi o idee, însă de unde să ai buncărul tău?
Când e zi d-asta de marți, parcă parcă faci ca-n Final Destination. De legi cu bandă adezivă tot prin casă, să nu cadă. Și atunci te gândești de ce cabană pe câmp. să nu îți cadă blocul în cap dacă dă cutremur…
Acum trebuie să ies afară. Nu-i drum mare de făcut, dar na, umbliu cu frică. Tre s-o-ntind până la Lidl, să iau o lubeniță.
Știu persoane terorizate de ziua de marți. Merg numai pe trotuar, traversează strada, pe verde, numai dacă mai traversează un grup mare cu el, ca-n Tokio. Altfel stă acolo pironit.
Doamne ferește să ajungi așa. Mă întreb dacă există vreo fobie a zilei de marți?
Din câte am văzut nu. Păi cred că ar trebui introdusă. Nu de alta, însă sunt destui oameni temători.
Zice-se că pentru catolici e o zi de bucurie. Că e un sfânt de-al lor, foarte iubit. Însă eu sunt ortodox, ce treabă am eu cu ei?
În credința mea, e zi nasoală azi. Sper ca singurul ghinion de azi e să iau bătaie la LOL…
Și uite acum tre să ies afară… Doamne ajută!
Hai ma, ca ai bagat frica-n mine! Si uitasem ce zi e azi… Noroc ca nu trebuie sa ma duc la Lidl, am pepenele deja la rece in frigider. Dar daca ma inec cu vreo samanta sau e miezul prea rece si ma apuca pantecarita? nici nu-mi mai vine sa manana, mai bine ti-l dau tie…:)
Dă-l încoa fată. Că abia am venit acasă și n-am mai luat lubeniță. Am stat la poștă, în saună vreo oră așa… De n-am slăbit 2 kile, n-am slăbit deloc!
Pingback: Gaura din fund | O zeama de cuvinte /
Zi repede la care poata, ca ma duc sa stau si eu 5 ore, ca 10 kilograme trebuie sa slabesc! Norocosule!:))
Mi-ai pus degeaba poza la panou. Seamana perfect cu mine, sunt fotogenica dar…nu duce nicaieri! 🙁
Da, mii de scuze. E WordPress nu blogspot…
E ziua mea cu noroc ! Bine ca mi-ai amintit ! Ma duc la 6/49 ! 🙂
E vezi! Când te văd la TV cu Lamborghini pe mână, am să-ți aduc aminte că ți-am adus aminte să joci la loto!
Crezi ca am mancat spanac sa ma dau in masini la tv?
Păi poate trebuia. Aștept poimâine extragerea loto… sunt cu ochii pe tine 🙂
Te rog frumos! Marțea „ie” ziua mea de belele! trei ceasuri rele sau mai multe, eu le țin cu sfințenie marți de marți, indiferent dacă e treișpece sau alte numere din astea fatidice. Așa că tu găsește-ți altă zi, da?
😀
Nu fată. Marțea e ziua noastră a românilor. Cred că Judecata de Apoi va cădea într-o zi de marți…
da??? Așa zici??? Aoleeeu! Înseamnă că eu nu mai am nicio șansă!
Ba da. Dacă e scandal mare, treci la catolicism… :))
n-a murit nimeni pe 13…marti 😀 asadar…nu-i bai.
De unde știi că n-a murit? Oricum, a trecut ziua. Însă am avut una din cele mai groaznice dureri de cap ieri…
Eu nu am superstitii dar as fi incantata sa declare astia de la Guvern ziua de marti ,zi libera ,pentru ca aduce ghinion:))