Cei de la RDS au pornit de câteva zile abonamentele ieftine cu minute nelimitate, atât intern cât și internațional.
Am scris despre asta aici.
Lumea, după cum era de așteptat, s-a bulucit să-și facă abonament. Printre ei am fost și eu. Până la urmă nu mi-am făcut și vă explic mai jos de ce.
Eram pe fugă, ăsta a fost factorul principal. Și mă bucur că a fost coadă, încât am văzut că nu toate feedbackurile sunt pozitive.
Stând la coadă m-am uitat pe un fluturaș de-al lor. Fluturaș pe care îmi pare acum rău că l-am aruncat, deoarece era bun de pozat și arătat.
Acolo scria alb pe albastru, că la abonamentul optim de 5 euro ai doar 500 de minute incluse. Deci 500 de minute, nicidecum nelimitat.
Cel mai mare abonament era de 12 euro parcă. Pe la un abonament de 7 euro aveai 1500 de minute.
Acum, să fim serioși. Eu n-am nevoie de 500 de minute într-o lună. Au fost perioade în care vorbeam în prostie. Însă acum nu am nevoie. Cred că peste jumătate din populația țării se folosește de doar 400 de minute, nedepășind 500.
Problema e alta. Tu zici că ai minute nelimitate, pe când, de fapt, sunt 500. N-am apucat să aflu de ce anume, deoarece când a aflat că vreau să-mi portez numărul, m-a trimis în altă parte. Unde erau vreo 20 de inși la coadă. Și după cum mă grăbeam, am lăsat-o pe mâine.
Însă văd că părerile sunt împărțite. Ba că n-ai acoperirea asta cu care se laudă, ba că netul abia merge, ba că una, ba că alta. Mai multe pe ComputerBlog.
Până la urmă cum e? Vreau să aflu părerea unor oameni care au luat un abonament de 5 sau 7 sau 10 euro (optim complet parcă) și-a ieșit din București în weekend.
Are rețea peste tot, ca și Vodafonele? Netul merge ca și la Vodafone sau abia încarcă o pagină?
Ei garantează viteza maximă 21 mps. E wireless, n-ai să prinzi viteza aia nici la 4G, lăsați prostiile. Dacă am 3-4 mega pe secundă download/ upload, eu personal sunt mulțumit, mi-e de ajuns. Nu vreau să-mi cobor filme în format blueray pe telefon…
Deci, e careva care mă poate dumiri? Eu degeaba vorbesc cu cei de la RDS. Voi da de niște funcțșionari care-ți vor expolica că totul e pe roze. Nu îți va spune vreunul că “netul ăsta mai are și el lag“, sau “pe autostradă, la dracu-n praznic n-ai rețea“.
Aștept păreri. Mulțumesc!
Nu te-ai informat corespunzător şi ai tras concluzii pripite. Dacă vrei informaţii complete, găseşti aici: http://dan-blog.ro/telefonie-mobila-cu-minute-nationale-si-internationale-nelimitate-rds-rcs.html
Citeşte şi comentariile.
Deci, în cazul meu (eu am atât internet cât şi TV de la RDS), abonamentul Optim Nelimitat care în mod normal costă 10 euro/lună, pe mine mă va costa doar 5 euro/lună pentru că am deja două servicii RDS, drept urmare beneficiez de 50% reducere.
Este NELIMITAT în ORICE reţea din România (fixă ori mobilă) şi NELIMITAT în majoritatea reţelelor din UE, USA, China, etc …
Legat de semnal: unde nu există semnal RDS, telefonul se comută automat pe Vodafone (fără să faci nimic, fără nici un cost suplimentar), în concluzie peste tot unde există semnal Vodafone, ai semnal şi pe RDS (Digi Mobil).
Pentru internet, şmecheria cu Vodafone va fi valabil doar din luna iunie-liulie 2014 …
Eu, luni dimineaţă la prima oră, sunt aţă a RDS să-mi portez numărul de Orange, pe Digi Mobil … La revedere ORANGE !!!!
Deci abonamentul ăla de 5 euro (am la RDS și internet și cablu TV și telefon fix – deci abonamentul de 10 euro este 5 pt. mine), va avea minute interne și internaționale nelimitate, bașca 5 giga de net, după cum se laudă ei.
Tu așa zici.
Mă interesează cum merge netul. Merge bine sau încarcă o pagină în 2 ore?
Care șmecherie de internet cu Vodafone zici tu?
În altă ordine de idei, am renunțat la Orange de 2 luni. abia așteptam să scap de ei.
Coane, abonamentul cu pricina se numește Optim Nelimitat, nu Optim 5. Optim 5 are 500 de minute la 5 euro. 🙂
My bad then. Netul cum merge? Aia mă roade pe mine, netul.
Daca te uitai atent pe site-ul lor vedeai ca ai facut o confuzie intre optim si optim nelimitat…restul a spus clar domnul de mai sus….eu am un optim 3 arhisuficient….300 minute in orice retea plus 3 gb net……la orice intilnire dau net la toata lumea…….bafta si portare urgenta tuturor!!!!!!
Nu înțeleg rostul optimului 5 dacă există optim nelimitat. Exită vreun nebun să plătească 5 euro lunar și să nu-și ia cu nelimitat? Dacă e tot același preț, să iei servicii mai puține? La aceeași calitate?
N-ai inteles … Optim Nelimitat costa 10 euro / luna, nu 5 !!! Doar ca, cei care au deja doua servicii RDS sau cei care se aboneaza acum prima data la RDS si pe langa telefonie mobila mai cumpara inca alte 2 sevicii (de exemplu: internet + TV), aceia beneficiaza de 50% reducere, asta inseamna 5 euro/luna.
Pentru cine vrea insa doar un abonament nelimitat, acesta va costa 10 euro.
Exact ce-am zis și eu. Pentru MINE (care am deja 3 servicii de la ei), costă 5 euro lunar.
Însă în fluturașele lor nu scria nimic cu minute NELIMITATE.
Asta deoarece (dacă stau să mă gândesc), luturașele erau vechi, dinainte de optimu nelimitat. Și n-au avut timp să actualizeze fluturașele. Aia da, recunosc, n-am citit bine fluturașele, am văzut optim acolo, 5 euro și 500 de minute, deci am tras concluzii pripite.
Apopo de net-ul mobil de la RDS: – merge IMPECABIL pe telefoanele mobile. Eu am deja un telefon cu abonament Digi Mobil la care am si net si pot sa-ti spun urmatoarele:
– niciodata nu mi-am terminat traficul de 5 GB intr-o luna;
– cand am avut nevoie de net pe laptop, automat faceam hotspot din telefon si-mi dadeam net si la laptop;
– niciodata nu s-a intamplat sa-mi “pice” netul mobil, unde ai semnal … merge ca uns.
Iar dupa toata experienta mea de cativa ani de zile cu Digi Mobil, pot afirma sus si tare: DA, imi bag picioarele in el Orange. Bineinteles, asta de cand cu acoperirea, pentru ca inainte, asta era problema MAJORA a Digi Mobilului: acoperirea! Acum insa, s-a rezolvat problema …
Abia astept sa vina ziua de maine … cred ca eu deschid punctul de lucru RDS maine dimineata :)) …
Nici nu mai vreau sa aud de Orange … sunt cei mai scumpi si cei mai “opaci” … Apropo, stiti cat trafic am acuma pe abonamentul de Orange ? 5 MB pe luna !!!! In bataie de joc mi-au dat astia 5 MB trafic pe o luna … Aia care sunt pe cartele reincarcabile au 50 MB pe luna, iar eu pe abonament am 5 MB pe luna ?! RUSINEEE ORANGE !!! Nici nu mai vreau sa aud de ei …
Orange s-a stricat de când a devenit Dialogul Orange. Înainte rupea…
Deci zici că netul merge brici. Aia mă interesează, mai mult decât minutele (care am înțeles cum că-s NELIMITATE).
Netul îmi trebuie. Deci cred că mâine mă duc și eu să portez cartela Indygen.
Eu nu cred că aş avea nevoie de minute nelimitate. Cred că 43200 de minute lunar ar fi suficiente (60 × 24 × 30). 🙂 Lăsând gluma la o parte, aş fi tentat să îmi iau o cartelă preplătită Digi mobil. Faza e că în nordul Moldovei nu ştiu pe unde au ăştia magazine (dacă au). Cât despre acoperirea Digi mobil… ea nu există în zona asta. Nici nu ştiu dacă roamingul naţional cu Vodafone e valabil gratuit şi pentru cartele preplătite.
N-auzi că unde n-au rețea, se conectează gratuit pe releele Vodafone? Deci ai acoperire în toată țara. Indiferent că-s pe releele lor sau ale Vodafonului, pe tine nu te costă decât 10 (sau dacă ai deja 2 servicii de la ei), 5 euro lunar. Adică le dau rușinică ăstora de la Cosmote, Orange, ba chiar Vodafone.
Evident, totul este pe foaie. Cel mai bine voi reveni eu personal după o săptămână de folosire a netului/ minutelor, cu toate că nu voi ieși din oraș, însă știu zone unde-i problemă cu rețeaua. să văd acolo cum se mișcă, folosind releele vodafonului (în punctele alea de care zic, orangele n-are deloc rețea, deci nici digi).
Spanac, exact asa a iesit daca ai vrut sa scrii un articol in fuga.
Domnule blogger Spanac nu e usor sa scrii un articol pe blog.
Mai citeste odata site-ul rds si ai sa intelegi.
Ștefan, e scris în fugă, nu neg. În fugă am citit și fluturașul lor (nu era actualizat) deoarece mă grăbeam. eu oricum, rămân sceptic până nu văd totul trecut în contract. Revin cu post nou, după ce folosesc netul/ rețeaua cât pot.
Oricum, pe foaie, pare cel mai avantajos abonament din țară. Unde mai vorbești moka (nelimitat) cu străinătatea cu 5 euro pe lună?
RDS spune ca ofera viteza de pana la 21,6 Mbps ceea ce s-ar traduce prin 2,7 MBps in mare pentru ca Byte-ul de care vorbesti tu nu e acelasi cu bit-ul de care vorbesc ei.
Momentan si eu sunt pe Orange, dar daca in iunie (ca pana atunci mai am contract cu ei) nu imi ofera altceva mai bun decat ce am acum le zic “La revedere” direct.
Orangele va dispărea de pe piața din România. Cel puțin, dacă rămân la aceleași prețuri/ asistență tehnică, din 2016 închid porțile.
Au decăzut enorm, încă de acum 5 ani…
RDS rulez, cel putin la net. Ma bucur ca au intrat puternic si pe piata serviciilor de telefonie mobila. Se poate face conferinta pe rds ?
Teleconferință? Bănuiesc că se poate, dacă banda îi țne după cum se laudă. În orice caz, dacă bagă și ei 4G, rup piața, se vor face dezabonări în masă de la Orange și vor veni la RDS. Și când vor reintroduce smartphonuri la prețuri mici, ca înainte, să vezi atunci creșteri de vânzări.
cum fac sa fac si eu confeinta pe digi ca spune ca nu se poate?
Dacă ei au zis că nu se poate, nu s-o putea. Dacă sunt mai mulți participanți, să facă conferință unul care nu e pe digi.
Ba da se poate, am facut eu conferinta pe Digi Mobil, am vb cu 2 persoane in acelasi timp si ne auzeam toti 3 …
Explică-i te rog omului pas cu pas. Sau crează un articol nou pe tema asta, că nu-i primul care mă întreabă.
Cum ai facut conferinta ? Eu am iPhone 4 adaug 2 persoane la apel si cand apas pe Conferinta sa faca legatura intre cei 2 apare un ! albastru si ramane doar la un apel celalalt fiind in asteptare
RCS-RDS “Un consum mai mare de 3000 de minute catre retelele mobile internationale va atrage pentru cartela SIM respectiva suspendarea serviciului“
Folosesc Digi Mobil, am abonamentul nelimitat, la 10 euro. Semnalul este foarte bun peste tot unde am umblat (chiar si langa granita in nord). Dar de cand nelimitatul are limite.. incep sa caut in alta parte.
Din minute internationale nelimitate au devenit maxim 3000. Internetul in roaming limitat la 100 MB trafic…
Mai multe aici: http://www.lunaviteb.com/digi-mobil-optim-nelimitat-e-limitat-la-3000-de-minute.shtml
http://www.lunaviteb.com/despre-digi-mobil-optim-de-la-rds.shtml
Nu știu că-s doar 3000 cele internaționale… Ei zic că-s nelimitate.