MIS te ajută să conservi sănătatea și frumusețea zâmbetelor pacienților tăi

În perioada 20-23 iunie 2018, a avut loc, în Amsterdam EuroPerio 9, unul dintre cele mai mari congrese anuale de parodontologie.  Acest eveniment a fost organizat de Federația Europeană de parodontologie (EFP) și de Federația Internațională de Diabet (IDF), iar printre parteneri s-a numărat și MIS Implants Technologies – una dintre cele mai mari companii producătoare de implanturi dentare la nivel mondial.

La eveniment au participat șapte specialiști în parodontologie, din partea EFP, și șapte experți din partea IDF, iar principale aspecte asupra cărora s-a discutat au fost următoarele:

  • Tendința biologică crescută de a dezvolta diabet la pacienții care suferă de afecțiuni parodontale;
  • Dovezi epidemiologice;
  • Studierea efectelor intervențiilor asupra parametrilor metabolici.

Discuțiile și workshopurile din cadrul evenimentului s-au concentrat pe legătura dintre afecțiunile parodontale și diferite boli resimțite în întregul organism, precum diabetul zaharat. Așadar, s-a readus în atenție o chestiune cunoscută, dar de multe ori ignorată, mai ales de către pacienți: lipsa unui dinte are efecte neplăcute atât sub raport estetic, cât și din punct de vedere al sănătății orale și a organismului per total.

Cu alte cuvinte, implanturile dentare nu au doar rolul de a ne reda frumusețea zâmbetului și încrederea în propria persoană, ci joacă un rol foarte important în conservarea stării de sănătate generale a corpului nostru. Lipsa unui dintre declanșează un lanț de efecte care nu sunt vizibile la o privire superficială, dar care au efecte negative profunde asupra organismului nostru.

Care sunt efectele pierderii dinților

În lipsa dinților, atât masticația cât și aspectul estetic au de suferit. Acolo unde nu mai există dinte, osul maxilar se va resorbi, ceea ce va face inserarea unui implant mult mai riscantă sau chiar imposibilă în lipsa unor manopere suplimentare, precum adiția de os (pe care implanturile oferite de MIS Implant Technologies o pun la dispoziție). Cu ajutorul adiției de os, se reface volumul maxilarului astfel încât ancorarea implantului să se facă într-o manieră fermă.

Când se pierd grupe de dinți sau chiar toți dinții, întreaga estetică facială are de suferit. Oasele maxilare se resorb, iar structura feței începe să se modifice: buzele capătă un aspect înfundat și subțiat, apar riduri în zona gurii și dimensiunea verticală scade. Într-un cuvânt, tenul pacientului îmbătrânește prematur.

Dacă nu se intervine în timp util, pierderea unui dinte poate determina migrarea altor dinți, ceea ce va da naștere unor complicații atât pe termen scurt (acumularea de tartru și de placă bacteriană în exces) dar și pe termen mediu-lung, existând posibilitatea să apară afecțiuni ale canalelor și instalarea progresivă a diferitelor forme de boală parodontală.

Cu implanturile MIS, beneficiezi de cea mai bună calitate la un preț corect – pentru a-ți conserva starea de sănătate

Așa cum am demonstrat mai sus, implanturile dentare joacă un rol important în menținerea sănătății pacienților. Fie că vorbim despre afecțiuni în fază incipientă sau despre prevenirea apariției unor boli mai grave, calitatea implantului dentar are cu siguranță un cuvânt important de spus în ceea ce privește starea de sănătate a pacientului.

Tocmai din acest motiv trebuie să utilizezi cele mai bune soluții disponibile pe piață. Compania MIS Implants Technologies a fost înființată în 1995 în Israel, formându-și un renume mondial în industria implanturilor stomatologice, prin investirea permanentă în cercetare. Astfel, MIS Implants a obținut produse care ating cele mai înalte standarde de calitate internaționale mizând pe soluții inovatoare.

În cadrul Congresului Internațional de Estetică Dentară de la București din mai 2018, Yuval Zubary, unul dintre cei mai reputați specialiști în parodontologie și implantologie din Israel, a declarat că tehnologia Glymatrix (folosită de MIS la implanturile pe care le oferă) permite controlul perfect în procedurile de regenerare osoasă. Acestea ating principalul scop al unui implant, și anume obținerea unui os nou similar ca structură și funcționalitate cu cel originar.

Implanturile MIS sunt prezente și pe piața din România încă din 2013, cu o gamă variată de soluții pentru nevoile pacienților tăi.

Leave a Reply