Mi-am adus aminte de-o fază comică dintr-o carte veche. O chestie care ar fi fost chipurile copiată la rândul ei dintr-o veche scriere de prin China.
Prin secolul țâșpe înaintea erei noastre, i se dusese buhul unui prinț, că era prost de îngheța apele. Așa că, tat-su, îl trimite la un înțelept, să-i învețe pramatia cum se țin bețișoarele de mâncat, teorema lui Pitagora și tabla înmulțirii cu 3.
Și se duce prințul la înțelept, își dau binețe, iar după două palme părintești (avea dezlegare de la rege), înțeleptul se apucă să-l învețe pe fecior despre una și alta.
Într-o zi, la înțelept vine un bătrân, foarte sărac și foarte bolnav. Înțeleptul îl întreabă pe prinț cam ce sfat i-ar da moșului.
– E simplu. Ăsta e mai prost ca noaptea. Să se ducă în piață să-și cumpere rădăcină de ginseng și se va pune pe picioare!
Pentru cei care se uită cu ochii rotunzi la text, ginsengul e al dracului de scump. Deci, unul sărac lipit abia avea bani de-o aspirină, darămite de o rădăcină de ginseng (care se vinde la vreo 200 de dolari kilogramul).
Apoi, în cartea de care v-am zis eu, era vorba de pâine și cozonac.
Tot așa, unul “din lumea bună” a Bucureștiului interbelic, vorbea de sărăntocii din mahalale.
– Ce, n-au bani de pâine? Să halească naibii cozonac!
Și de ce am ajuns eu la cozonac? Păi, anul trecut și anul ăsta, în sărbătorile de iarnă, am mâncat cozonac în prostie. Nici n-am mai luat de la soacră-mea, ba chiar am dat și la alții. Și nu, nu m-a apucat pe mine vrednicia să fac zeci de cozonaci. Prietenii de la GiftIdea m-au cadorisit cu vreo 10 cozonaci. Plus unul de la muncă de la nevastă-mea, plus unul de la mine de la muncă, am avut 12 cozonaci, n-aveam loc în casă de ei. Bine că au fost atât de buni încât îi mâncai văzând cu ochii.
Așadar, dacă și voi vreți cozonac bun, luați aminte, cumpara cosuri Paste de la Gift Idea. Îmi veți mulțumi în cor, cu gura plină de cozonac moale, pufos, mai bun decât cel făcut de mămică, bunică sau brutarul satului!
Mie personal nu-mi plăcea cozonacul. Preferam de mii de ori mai mult checul. Asta până am dat de cozonac adevărat, exact cum îmi place mie. Cu cacao, stafide și rahat. Fără pic de nucă!
Pingback: Ce bă, n-ai bani de pâine? Mănâncă cozonac!Bloguri WordPress . ro | Bloguri WordPress . ro /
Mie-mi place si mai simplu, fara rahat, fara nuci, fara cacao, doar cel mult cu stafide desi e ok si fara. Asa de tare m-am bucurat cand am primt cozonac cum imi place mie anul trecut in iarna, de la Mos Nicolae ! Era simplu doar cu cateva stafide, nu exagerat de multe, insa cu atat mai bine puteai aprecia gustul de cozonac. L-am mancat imediat ! Si acum ma mai gandesc la el din cand in cand !
Eu cand eram mic odata am descoperit un cozonac pus intr-un dulapior din bucatarie unde eu stiam ca de obicei erau cescute si farfurioare de cafea pe care eu le inspectam din cand in cand asa cu interes estetic si cand am vazut un cozonac intreg acolo, mai intai m-am mirat ce cauta acolo si oare cum aparuse, pe urma am dedus ca era probabil pregatit pt a fi servit ulterior unor musafiri alaturi de cafea, pe urma am inceput sa ma framant cu o intrebare de principiu etic daca oare nu indeplineam si eu criteriile de musafir, de vreme ce nu ma consideram nici gazda pt ca nu eu invitasem musafirii, ci bunica, pe urma am tras concluzia ca nefiind gazda, atunci si eu sunt musafir, dupa care mi-am dat seama ca eu ca musafir oricum nuvoi fi servit cu cafea ci doar cu cozonac de vreme ce aveam numai 4 ani si nu beam cafea, in final ajungand la concluzia ca am drept de musafir de a fi servit doar cu cozonac, nu si cu cafea, deci nu avea rost sa astept sa se prepare vreo cafea si puteam intra direct in subiectul degustarii cozonacului, plus de vreme ce eram copil nu aveam voie sa folosesc un cutit ca sa tai eu felii din cozonac si in acelasi timp nu ar fi fost etic si nici eficient ergonomic pt munca de gazda a bunicii sa o rog pe bunica sa se oboseasca in plus asa special pt mine ca sa imi taie mie special o felie de cozonac si sa
ma serveasca doar pe mine, pe urma am mai
ezitat putin asupra etichetei legate daca oare
sa rup cu mana niste cozonac si sa-l asez pe
o farfuriuta astfel incat sa fiu un musafir
civilizat sau daca ar fi ok si sa bag bucatica
direct in gura fara a o mai aseza pe nici o
farfuriuta, si pana la urma m-am decis ca totusi un musafir civilizat trebuie sa se aseze frumos si sa manance tacticos, nu asa pe fuga in picioare, si m-am asezat turceste in mijlocul bucatariei intinzand mana din cand in cand in dulap pt a mai servi o bucatica si simtindu-ma ff bine asa ca musafir…si tot asa am dat gata 1/2 de cozonac si dupa aia mi-am zis ca totusi e bine sa mai las si la altii asa ca am inchis dulapiorul si am plecat cuminte la programul obligatoriu de somn de dupa amiaza, simtind ca totusi era cazul sa fiu cuminte nu sa fiu dizident si chiulangiu de la siesta cum eram de obicei. Ce soc a avut bunica dupa aia cand s-a dus sa pregateasca cozonacul si cafeaua pt musafiri ! E singura data in legatura cu care tin minte ca bunica mea a exclamat surprinsa in legatura cu vreo activitate de-a mea, “ce copil !”…ulterior mi-a zis ca initial se speriase ca nu cumva sa mi se faca rau de la atata cozonac pt ca totusi eram mic, insa cand a vazut ca nu aveam nici pe naiba, dupa aia si-a permis sa se enerveze ca nu lasasem decat asa un coltucel rontait pe farfurie pt musafiri, nu 1/2 asa cum avusesem eu initial impresia gresita, nici 1/4 nu ramasese din el, cel mult vreo 2 felii asa mai pt oameni adulti !
Ai fost cuminte, ai mai lăsat jumătate. eu, dacă nu mai puteam mânca, ascundeam restul.
– Ce, ai avut cozonac? Nu știu nimic de el… Deci ai avut cozonac și mie nu mi-ai dat???
Atunci să vezi tămbălău. Însă nu a fost niciodată cazul, am avut de toate când eram mic. Ursuleți Haribo, Fineti duo (inimioară), BoniBon…
Mai sunt bune și alea, Panetone. Însă sunt extrem de dulci și pline de chimicale. De aia mă bucur că cele românești au mult mai puține chimicale.