Neamțu’ era bunicul meu din partea mamei. Mi-e greu să vorbesc despre rudele mele care au plecat demult, însă am să încerc. Scriu asta deoarece l-am visat de câteva ori în ultima vreme.
Nu era bunicul ăla tipic pe care vi-l imaginați. Era mai dificil. Porecla de neamț i se trăgea din război. Nu, n-a participat la război, având 16 ani pe atunci. Însă a fost de partea nemților. Tatăl lui fusese cehoslovac, simpatizant al nemților. Nu mi-a insuflat niciodată ură față de vreun popor sau rasă. Deși mă mai saluta câteodată mai în glumă, mai în serios cu “Heil Hitler“. Însă știu că îl plăcea pe Antonescu. În timpul ocupației nemților, primise de la un comandant german o mitralieră MP 40. A dat-o în foametea din 47 pe o căruță de grâu. Mai avea și un revolver primit, dar i l-au luat polițaii prin anii 50, când l-au găsit beat cu pistolul în buzunar. Nu le-a folosit niciodată în schimb.
Nu, n-a făcut închisoare. Tot orașul îl știa pe Neamțu’. El “hrănea” jumătate de Severin pe vremea aia. De la 12 ani s-a băgat la un măcelar ucenic. Apoi a lucrat la ProdAliment (ăla vechi, bunicii voștri poate au auzit de el, nu ăsta născut în 1991 și falimentat în 2008…)
A fost un om bun. Singura meteahnă era că bea. El e protagonistul povestirii ăsteia.
Asta cu “tuz grui mân-ta” era tot o expresie de-a lui. Ca și soră-sa (apropos, craiovenii, vin pe la mătușe-mea și ne vedem la o bere cât de curând), el te înjura când îți zicea de bine. Nu avea texte cum au americanii (Doamne cât mă poate enerva aia cu “Champ!”). Îți zicea ceva de dulce. Însă, nu cu răutate.
A murit în 2004. Rămăsese singur la țară, după plecarea întru Domnul a bunicii cu un an înainte. Și-ntr-o iarnă, neavând de mâncare deloc (că vără-mii îi fusese lene să mai treacă pe la țară pe la el), a plecat singur la Severin. Nu era nimic special în asta, știu cum pleca dimineața cu trenul de 6 dimineața la piață. făcea trei cruci mari, zicea un “Doamne ajută“, lua ranița în spinare, un colț de pâine pe care-l mânca pe drum și se ducea la tren. După jumătate de oră era în piața Mircea (severinenii o știu).
Aici știți cum făcea el cumpărăturile? Se ducea la primul țăran, strâmba din nas, se ducea la al doilea și tot așa. Absolut tot ce cumpăra reușea să ia la jumătate de preț, în cel mai rău caz 2/3 din prețul inițial. Mie-mi venea să intru în pământ de rușine când îl vedeam tocmindu-se. Deși, în ultima vreme m-am tocmit și eu la piață de mă miram de cum aveam tupeul.
Într-o zi, fiind cu el în piață, îl salută un cetățean.
– O, Neamțule, sănătate!
– Salut Gheorghe, ce faci mă?
– Pe aici, cu treabă, matale?
– La piață, cu nepotul…
L-am întrebat cine era. fusese un coleg de armată. Tot așa, s-a mai întâlnit cu vreo 2 inși. Îi cunoștea. Ba unul mai tânăr i-a zis sărut mâna. Fusese ucenic măcelar sub conducerea lui bunică-meu, prin anii 70.
Apoi ne-am întâlnit cu-n nene. Tot așa, “salut“, “salut“, “ce mai fac copii, nevasta“, “bine“, “bine“, “sănătate“.
– Cine era ăla tataie?
– P… mă-șii mai știe… nu-i țin minte pe toți!
Și după amiază la 3 jumate intra pe poartă. Cu ranița plină în spinare și cu două sacoșe măricele, pline. Făcea drumul ăsta din două în două săptămâni.
Așa și-n ziua aia. Plecase la Severin, să vadă ce-i cu vară-mea de nu mai trece pe la el și să-și ia de mâncare. Însă a alunecat și și-a rupt șoldul. Și cazurile în care bătrânii care-și rup șoldul și se vindecă după aia, sunt foarte rare. De atunci a zăcut numai în pat. Abia se mai putea mișca….
Mergeam cu el cu caprele în fiecare zi, când eram la țară. În pădure adunam lemne căzute la pământ. Mai doboram noi și-un pom mai ferit, uscat acolo de ani buni. Sau săpam după buturugi. Le încercam cu piciorul. Dacă se mișca, era a noastră! La o buturugă am stat două zile. După amiaza am săpat pe lângă ea, iar a doua zi când veneam cu tâmpitele alea de capre, o scoteam. Odată ne-am chinuit la o ditamai buturuga vreo 3 zile. Voiam să ne lăsăm păgubași, însă când i-am dat un ultim picior, așa de ciudă, am auzit-o pârâind. Era o ditamai buturuga, am cărat-o amândoi acasă.
Bunică-meu era slab din fire. Foarte slab. Însă îți lua pomul în spinare și pleca către casă lăsându-te în urmă. A avut antrenament, doar toată viața căra porci și vite tranșate…
Mi-e dor de țară. Mi-e dor de el, mi-e dor de bunica. mi-e dor de mama… Pe viitor voi povesti și despre ele.
Acum că l-am tot visat, îl salut.
– Plecași neamțule, tuz gruiu mân-ta! Mi-e dor de tine băi!
Totdeauna am fost si raman fascinat de cei batrani, care au trait intr-o lume foarte ciudata de prezentul nostru. Interesanta povestea bunicului tau, Dumnezeu sa tina cont de el. Si eu am avut strabunic pana acum 4 ani avea varsta de 89 ANI. Imi aduc aminte povestile lui din razboi, era de partea nemtilor impingand inapoi trupele rusesti undeva prin Nord-Estul Romaniei. Mia povestit cum comandantul a zis asa: ,,Cine vrea sa mearga in recunoastere va pleca acasa, la care bunicul meu a strigat din multime ,,EU, ce am de facut?”, ,,treci canalul mergi in recunoastere iar cand vezi sau auzi ceva strigi Pe El Ghita” zis si facut, bunu a trecut canalul, a mers cat a mers pana a vazut miscare, a strigat ,,Pe El Ghita”, iar in momentul urmator a si venit o grenada spre el din tufisuri, bineinteles ca a si explodat. Din fericire, bunu s-a ales doar cu schije in ambele picioare, intins pe jos, numai el stia la ce se gandea. Trupa lui a reactionat la semnal, au inaintat si doi camarazi l-au ridicat pe targa si direct la spital cu el. A supravietuit, a plecat acasa cum a fost vorba si si-a vazut de viata lui, de copii lui, de nepoti si de stranepoti, si de activitatea lui pana la 89 de ani ( gradinaritul ) sapat in gradina la 89 ani cu sechele de la schijele de grenada obtinute pentru a putea ajunge ACASA. Sper ca nu te superi ca am adaugat aceasta intamplare, doar ca bunicul tau mi-a adus aminte de bunicul meu si cand vine vorba de ei, e bine facut un remember in cinstea lor. Dumnezeu s-ai odihneasca si sa tina cont de ei.
A și luptat pe front… Și-a fost și rănit. Au fost oameni pe vremuri, acum nu mai vezi așa. Toți lași, toți fug. Un unchi fusese și el rănit pe front, era rănit la piept, nu mai avea țâța stângă. Îți dai seama cum l-au rănit schijele, aproape de inimă. Am mai povestit despre bunică-meu aici:
http://spanac.eu/vrei-servit-na-servit-na-servit/
Frumoasa povestea … 🙂 … Imi amintesc de replica dintr-un spectacol de teatru: “Cine nu are batrani, sa si-i cumpere” …
De unde să-i cumperi mă? Nu vezi că îi lăsăm să moară de foame, uitați de lume?
Multi nu asteapta sa fie ingrijiti, se roaga sa nu ajunga la pat sa fie o povara, bunu meu a mancat bine, s-a pus la somn si a lasat-o pe strabunamea singura, ca dimineata nu a mai vrut sa se trezeasca. Deci strabuna a mai ramas, i-a luat locul in gospodarie, matura toata ziua la varsta de 89 de ani.
Daca ne visam bunicul inseamna ca ne simtim ocroitori sau dornici de a ocroti pe cineva sau ceva, inseamna ca ne pasa de ceva. (Daca o visam pe bunica inseamna ca suntem pregatiti sa iubim neconditionat pe cineva.) Daca l-ai visat pe bunicul tau care e deja decedat facand in vis lucruri cam ciudate, asta inseamna ca inca nu te-ai impacat cu modul in care a decedat sau acel mod iti este inca de neinteles. Daca visezi casa bunicilor asta inseamna longevitate si ca ai o dorinta de a pune bazele a ceva serios in viata ta. (Desigur toate astea in cazul oamenilor care au avut o relatie relativ normala buna si iubitoare cu bunicii lor.) E important si ce ai simtit in timpul visului tau cu bunicul, si ce sentiment ai avut la trezire. Este ff comun un sentiment de dor, insa daca ai avut si alte sentimente sau ai visat ceva o poveste specifica, asta poate fi aplicabil si la tine, la ce te gandesti sau ce te preocupa si ce tinzi sa ai de gand sa faci. Eu suspectez pe undeva ca te gandesti daca sa ai un copil poate, ca nu prea cred ca te gandesti sa te inscrii la vreun masterat, dar e posibil poate si o afacere. Oricum, va fi una serioasa, de care itii place, nu va fi ceva asa aiuristic sau imatur, pt ca numai oamenii seriosi si/sau preocupati de lucruri serioase si mature, nu rice cocalar sau gambler isi viseaza bunicii.
Chiar uite că am pus bazele (cel puțin mental) unei afaceri. Să vedem ce-o fi. Și e ocrotirea afacerii sau cum?
Pai ori esti tu grijuliu-ocrotitor si prudent conservator traditional fata de afacere, ori e o afacere de ocrotire, de ex caritabila, de ingrijiri de ex de tip spital, azil, orfelinat, sau distributie de metode de ocrotire, de ex echipamente sau sisteme de siguranta, chei, lacate, alarme, condoame, personal calificat de paza, sau de sfaturi financiare legate de ocrotirea sau ingrijirea banilor tai sau ai altora. Trebuie sa ai imaginatie atunci cand interpretezi vise. Eu nu prea am, de aia am dat variantele de ocrotire care mi-au venit mie in minte din prima, dar suntposibile si altele, de ex o afacere de vopsit garduri, care si alea sunt ocrotitoare, sau o afacere de depozite de ocrotit marfa impotriva intemperiilor. Sau, invers, daca esti tu cel protector fata de afacerea ta, nu doresti sa cheltuiesti bani in mod nesabuit, ci vei fi ocrotitor fata de capitalul investit.
Băi, mă sperii.
Chiar am vopsit ceva, dar nu garduri, iar de intemperii chiar am ferit niște geamuri, rechituindu-le.
Tu de unde scoți interpretările astea, de la tine sau le cauți pe net?
Zau, nu e cazul sa te sperii, in anumite privinte eu ma iau dupa net, de ex cuvantul ocrotire l-am luat de pe net, dar l-am adaptat situatiei, iar asta cu gardurile a fost o coincidenta pt ca eu de cate ori zic afacere de tip intiativa personala de busines ma gandesc asa la
Tom Sawyer in clipa
aia.
Dar in general nu e cazul sa te sperii de vise, majoritatea se refera la ce te framanta in clipa aia (plus mai depind si de ce ai mancat pt ca dupa o masa din aia prea indigesta adesea putem avea cosmare, adica il visai pe bunicul alergand poate cu o nuia dupa tine in loc de ceva asa mai placut). Dar visele sunt protectoare pt noi, chiar si un cosmar te ajuta, nu apare ca sa te sperie sau sa te chinuie. Desigur exista si tulburari de somn in care unii pot avea exagerat de multe cosmare, insa unele se pot trata. Mie imi place interpretarea de vise la nivel amator pt ca este un domeniu relativ la care imi permit sa fiu lenes, sa nu
stiu nimica si sa improvizez ! (Atata vreme cat sunt etic, adica sa nu ajung sa speriu oamenii !)