Episodul 3
– Domnule Ghiţă!
– …
– Domnule Ghiţă!
– … hir, megrinş tălâmbizoid!
– Ce are mă ăla? întrebă comandantul, frecându-şi barba.
– Nu ştiu domnule, pare că vorbeşte ceva… Dar nu seamănă a nicio limbă de pe Terra sau împrejurimi!
– Ia stai mă că-l trezesc eu! Comandantul se ridică anevoie, trosni spinarea şi începu să-l zgâlţâie pe olteanul nostru, mai-mai să-i scoată mâna din umăr:
– Hai vere, scularea!
– ‘tuz căţaua… vezi acolo de prăluştele alea… bălmăji Ghiţă pe sub mustăţi.

– Băi Zorg, e gravă treaba! Ăsta nu se scoală orice i-ai face!
– Văd… Dar am un leac! Cum aţi spune voi, pământenii, un leac băbesc.
– Ei lasă-mă, căscă Vlăsceanu. Ia să vedem. Zorg se puse să-i facă un masaj ciclopian lui Ghiță, care nu mai zise nimic în afară de ceas, sânge, căţa, Terra şi navă.
– Domnule, îmi pare rău. Fişierele mele sunt actualizate la zi, dar nu ştiu ce poate avea domnul Ghiţă. Se pare că e infecta cu cine ştie ce virus necunoscut nouă.
– Ei aşi mă, ia dă-mi paporniţa lui, uite-o colo pe scaunul ăla.
Zorg îi înmână imediat comandantului paporniţa oltenească a lui Ghiţă. Vlăsceanu lăbărţă paporniţa, speriind puii melcizoidieni, puse mâna pe vechea sticlă de cico, o destupă, lua o gură de ţuică strâmbându-se, apoi îi dete pe la nas lui Ghiţă cu sticla. Deodată, sări olteanul nostru în sus, mai abitir ca Nadia Comăneci la sol, zmulse sticla din mâna comandantului, şi trase o duşcă zdravănă.
– Băi vericule, da’ sete-mi fu! Da’ ce vă uitaţi aşa la mine bă, ce vă uitaţi aşa?
– Tragem de 2 ore de tine mă Ghiţă…
– Păi de ce, că-mi fu somn, cât dormii, 3-4 ore?
– Cam 3 luni…
– Olele Doamne, cum 3 luni vere, cum 3 luni? De ce?
– Păi și Zorg a încercat să-ți facă masaj ciclopian, să te trezești. Și degeaba!
– Păi?

Se apucară şi Zorg şi comandantul să-i explice cu Norul norul Adormitor de Groază din apropiere de Hermelix, şi de efectele acestuia. Ghiţă dete din cap, apoi spuse:
– Păi da, aia fu beleaua. Putea să-mi facă și masaj d-ăla cum am văzut acasă, cum mi-a făcut Ileana a lu’ Purcărete, când s-a angajat la masaj erotic Bucuresti. Tot nu mă trezeam, că e belea mare cu norul ăsta. Avusăi noroc data trecută!
– Păi cum așa?
– Io când trecui încoa, trecui prin nor, dar ţinui mâna pe melcizoidienii ăia.
– Şi ce treabă are sula cu Prefectura? întrebă comandantul.
– Prefectura? se miră Zorg? Ce treabă are unealta aceea ascuţită ca un kilsomintok din galaxia Gdee’rz cu Prefectura?

Comandantul se uită urât la Zorg care se retrase în colţul lui, frednând o veche melodie a Angelei Similea.

– Păi vere, zisă Ghiţă, melcizoidienii ăştia îs blănoşi, are blană deasă pe ei. Ei, blana aia, când o freci, se ia pe mână, mai ceva ca păru’ de pe pisica lu’ Nedelcu din deal. E, păru’ ăla fin, când îţi intră în nas, împedecă siliconatul de amoniu trexacicloidic din norul Adormitor de Groază să intre în sistem, aşa că nu te ia cu leşuială şi cu adormeală.

Comandantul clipi alene, se uită către Zorg care fredona acum “vino-n gara noastră mică” şi zâmbea pe sub cele 3 rânduri de mustăţi ondulatoare.
– Băi Ghiţă, ia mai zi-mi tu mie ce făceai tu la Institut?

… Va urma