Eram mic, să fi avut vreo 6-7 ani. Mă plimbam pe malul mării cu părinții, mai către după amiaza asa.
Era plin de vânzători ambulanți, vindeau aia te miri ce. Nămol de la Techiorghiol, înghețată, sucuri, bere, pieptene, ceasuri, zmeie, mere coapte cu caramel, calendare, pixuri, de toate.

Cred că dacă-i întrebai de blugi sigur se găseau câțiva să-ți facă lipeala cu șmenarii de aduceau blugi pe sub mână din Turcia.

Printre vânzătorii amintiți mai sus, era un nene dubios, cam brunet la față, care vindea jucării. Avea o masă plină. O tarabă foarte ingenioasă, construită ca un scaun d-ala pescăresc. În caz că venea ceva milițian, strângea taraba dintr-un foc, apropiind capetele iar jucăriile cazând înăuntru în devălmășeală. Apoi se făcea nevăzut în mulțime, grație picioarelor lungi și crăcănate.

Și avea nenea ăla pe tarabă jucării felurite, de la soldăței, hopa-Mitică, cowboy călare, baloane, până la mașinuțe meșteșugite, de le întorceai cu cheița. Chițăiau, se dădeau peste cap, când se apropiau de marginea mesei, ca sa nu cadă, se întorceau singure etc. Ma uitam vrăjit la toate jucăriile de pe tarabă. Văzând că are succes nebun (căci vindea ăla o jucărie pe minut – le dădea ieftin), un român de-al nostru se pusese lângă el c-o valiza pe umăr și striga:
– Nu dați bani pe jucării, luați palincă la copii!

Evident că abia vindea o sticlă pe zi, pe când țigănosul vindea jucăriile ca pâinea caldă, neinfluențat de antireclama de lângă el. Deși dacă stau să mă gândesc acum, poate erau mână în mână, ca să vândă jucăriile alea mai repede. Dumnezeu cu mila…

Ideea e ca eu am avut tot felul de jucării. Singura “jucărie” pe care mi-am dorit-o dar n-am avut-o a fost un skateboard.

Mărindu-ma, pasiunea mea pentru jucării nu s-a diminuat. Ba, mai mult pot spune ca s-a mărit. Nu o dată m-a surprins nevastă-mea mânuind mașinuțele teleghidate prin hypermarketuri, când vedea că dintr-o dată am dispărut de lângă ea. Aveam o îndemânare, ceva de speriat, desfăceam mașinuțele și telecomanda, le puneam baterii (pe care le aveam în buzunar, luate de acasă) și mă jucam, strângând în jurul meu o droaie de copii care mă priveau ca pe un zeu. Mă gândesc acum că mai mare reclamă nici că puteam face.
Dar, recunosc, jucăriile mele preferate au fost mașinuțele. Cât mai dichisite, cu telecomandă, ba chiar zburătoare. Mi-am luat un elicopter d-ăsta, vai de el, care doar se învârtea în aer, în rest nimic. Ce mândru am fost de el… Am văzut acum fel de fel de jucării înaripate. Adevărate drone, cu aparat foto și cameră de luat vederi. Filmare full HD, zoom optic etc.
Și-s trecute ca fiind jucării, nicidecum echipamente de spionaj. Păcat că nu stau la țară să-l spionez de la înălțime pe vecin, să aflu ce naiba pune el la roșiile alea de le face așa mari și frumoase?!

Dar să nu credeți că am rămas setat doar pe jucării! Doamne ferește. Acu, mare fiind, pot îmbina plăcutul cu plăcutul. Asa ca ma joc cu jucăriile din dotare în timp ce trag la masea. Am niște palincă acasă, d-aia de la mama ei, de prin Ardeal. Cred că a rămas de la nenea ăla de-o vindea lângă taraba cu jucării 🙂
Știți însă ce-am văzut eu? Că de la o vreme, din ce în ce mai mulți producători de jucării le produc în masă, cât mai colorate, ca sa atragă copiii, însă nu-s deloc atenți la vopselele toxice cu care colorează jucăriile. Și au “uitat” și de dimensiunile mici pe care le au anumite piese ce pot fi desprinse ușor. Ca sa nu mai vorbesc de celofanul cu care sunt învelite. Ca producător de jucării, nu te poți baza doar pe tutore că acei copii vor fi în deplină siguranță bucurându-se de jucăriile tale. Îi interesează doar profitul, în rest nimic. Se estimează că anual în jur de 30 de copii mor din cauza jucăriilor necorespunzătoare.

Numai în Statele Unite, în 2006, 22 de copii au murit înecându-se cu părți mici ale jucăriilor, iar alți 220.000 au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Evident, nu putem cere producătorilor sa creeze jucăria perfectă pentru orice vârstă. Așa ceva nu există. La o adică și-o bucată banala de cretă colorată poate ucide un copil, dacă o halipăpește pofticios și se îneacă cu ea.

Partea bună este ca cei de la BestKids au în vedere toate normele de siguranță posibile și imposibile din lumea asta. Am luat o mașinuță de la ei și am încercat să mă rănesc cu ea.

Evident ca mașinuța nu putea fi decât un Monster Truck 4×4. Am purces la încercarea de-a o destrăma. Exceptând faptul că mă răneam doar dacă îmi dădeam extrem de tare și repetat cu ea în cap, nu a avut nicio problema. Am tras de roțile alea până am transpirat. Una nu s-a desprins.
Am lins și-am morfolit carcasa aia fără efect. Nu mi s-a făcut rău, nu m-am stricat la stomac, iar carcasa nu s-a fărâmat în mii de bucăți, ce-mi puteau fi dăunătoare la ingurgitare. Deci, jos pălăria! Alte modele de mi-au făcut cu ochiul au fost Nitro Fire pentru circuit de cursă, precum și un Land Rover Discovery 3, special pentru oraș.

Iar de jucat… Păi nu numai copiilor le plac mașinuțele! Acum vreo 4 ani ieșisem într-o seară pe afară să iau țigări. Fiind duminică seara, toate magazinele erau închise. Așa că am mers o stație de tramvai pe jos până la singurele Non-Stopuri deschise. Benzinăriile. Am ajuns la o benzinărie cu mașinuța rulând în fața mea voioasă. La benzinărie, într-o mașină de poliție, era un polițai la volan. Celălalt era în benzinărie, lua țigări.

– Facem o liniuță? mă întreabă polițaiul.

Mă uit la el. Era tinerel, deci ținea la glumă.

– Pe 100 lei! Ai bani? Dar vezi că pierzi!

Era cât pe ce să se înece de atâta râs!

M-am jucat cu Monster truck vreo 3 zile. apoi l-am lăsat de-o parte. Am mari planuri cu el. să-i montez o cameră de filmat și să-i fac ceva la motor să nu fie așa zgomotos. Vreau s-o fac mașinuță de spionaj. Gânduri mari, numai vreme ioc! 

Pregateste-te pentru ofertele de Black Friday de la Bestkids! Pe 29 Noiembrie vei avea parte de surprize placute din partea magazinului tau preferat de jucarii si accesorii pentru copii!

Acest articol participă la Blog Friday 2013.