Dezastru, fraților! Observ că nu (mai) pot purta tricou!
De maieu nici nu încape vorba, nu cred să fi ieșit vreodată pe stradă doar în maieu. Ba, mint. La concertul Sepultura am avut un tricou fără mâneci, aducea a maieu așa. Negru, cu mesaj foarte mișto.
Avea desenat un musculos gol, cu brațele ridicate în sus, cu capul întors către noi, zâmbind puternic.
Și scria LOOK, NO HANDS! Iar în fața lui, pe la mijloc așa, era o halteră, cu greutăți imense. Deci ridica haltera pe jucărie. Ciumeg omul. A fost rupere maieul-tricoul ăla și la Vama Veche, după 2-3 ani…
Acum nu pot ieși pe stradă decât cu cămașă. Bine că am cămăși hawaiiene. Vreo 4-5, însă până nu voi avea 10 nu mă las…
Și știți de ce nu mai pot purta tricou? DIN CAUZA BURȚII.
Am un burdihan imens, cum am mai spus cu nenumărate ocazii. Aia cu pedalatul pe bicicletă în intimitatea sufragerie a cam ieșit din calcul. Nu de alta, ci de lene…
Mai rău e că mi-au dat și țâțele. Bine, nu ca Drăgușanca, însă ca o fetiță de 12 ani tot le am. Stai… n-a sunat bine deloc asta…
M-am gândit la soluția imediată a leneșului. Liposucția. Dar când am văzut poze de după m-am lăsat. Asemenea răni nu le faci nici dacă-ți fac ăia marsupiu ca la cangur prin Ferentari…
Plus prețurile. Imense. De banii ăia îmi angajez nutriționist personal care să-mi facă piața și să-mi dea și cu lingurița, ca la copii.
Nu credeam niciodată că voi ajunge așa. Să-mi fie greu să mă încalț. Să obosesc urcând două etaje…
Îmi aduc aminte de-o fază al naibii de comică pe tema urcatului.
Lucram la Casa Scânteii (burta era pe la începuturi), la prima editură. Firma avea sediul la demisol. Nu vedeam soarele ziua întreagă, vă dați seama. Și ca să ajungem la toaletă trebuia să urc de la demisol la parter, apoi la etajul 1. Care etajul 1 de fapt e cât două etaje normale. Vreo 30 de scări. Numai că la budă era ocupat… Neștiind că la capătul celălalt al culoarului (culoar d-ăla ca-n Wolfeinstein, numa cu uși de birouri de-o parte și de alta, lung de peste 100 de metri) mai e o toaletă, am urcat alte 30 de scări până la etajul 2. Și na, le-am alergat, făcând pe mine. Și nu era facere d-asta uzuală de bere, era facere mare, de la lubeniță, lapte, bere și șaorma. cu tunete și bolboroseli mai ceva ca-n vulcan.
Și am ajuns la etajul 2 în fugă. Acolo, în capul scărilor erau două băbuțe. Face una dintre ele, uitându-se la mine:
– Eh… tinerețea.
ȘI EU ERAM LAC DE SUDOARE, CU LIMBA DE UN COT, GÂFÂIND CA UN CÂINE PE GRĂTAR, LA ECUATOR!
nu i bine 🙂
eu nu puteam purta maiou ca eram prea slab.
solutia: sala. multi nu se simt motivati sa faca acasa exercitii
Sala + piscina= zen.
Buna si pt trup si pt minte. asta daca reusesti sa te mobilizezi sa faci treaba!
daca da, in 2-3 luni incep sa se vada rezultate ( cazul meu ) o sa poti purta tricoul din nou. pana nu vine iarna!
am un fost amic care a facut lipo. degeaba o faci daca nu ai grija de tine dupa. s-a umflat ca porcul iar!
Da, sala ajută. Sau na, mișcarea. Fără aia degeaba ții zeci de diete drastice…
Însă cu lenea ce fac?
Cine te-a mintit ca din cauza burtii bre spanace ?
Sa iti spui eu cum stau lucrurile: tricoaiele intra la apa.
Dovada clara e melodia celor de la cassa loco, adica versurile urmatoare:
“Ce bine-mi pare ca ai luat teapa
Ce bine-mi pare ca ai pierdut
Ca toate hainele ti-au intrat la apa
Ca nu mai ai nimic din tot ce-ai avut.”
Cred că alea intră la apă și se micșorează. Iar apa intră în burdihan la mine și-l mărește…
Si eu am senzatia ca cu fiecare purtare, tricourile imi intra la apa:)) Plimbarile cu bicicleta sunt ideale, e mai greu pana te obisnuiesti, ca apoi de abia o sa astepti putin timp liber pentru o plimbare.
La mine e mai dificil. am bicicletă, dar abia știu să merg pe ea. În afară de asta, n-am echipament sport. Și cel mai dificil e faptul că stau la 7. Și cu foarte mare greutate intră bicicleta în lift, ea fiind destul de grea și eu destul de gras să mi se pară o bagatelă s-o urc pe scări…
Norocul meu ca n-am probleme cu greutatea, ca mi-e o lene de ma doare:) Cat despre abdomene la vedere , au devenit un fel de reclama ambulanta..care are mai multe patratele.
Mă, să n-am pătrățele. Dar nici burtă de gravidă…
Pingback: Duminica recomand bloggeri /