Noapte. Frig. Semiîntuneric. Feeric. Dar nu pentru pază şi Spanac ştia asta. Se temea oarecum. Dar nu de ceea ce avea să se întâmple. Se temea să nu adoarmă, să nu rămână fără mâncare la el. Chestii lumeşti. Nimic nu indica grozăvia ceea ce avea să se întâmple.
De la 7 până pe la 10 seara totul fusese OK. Niciun inspector, nimic. Şi se înserase încet încet. Mai erau numai 8 ore până dimineaţa.
Spanac era în alertă. Numai aşa de formă, căci telefonul ardea de la atâtea jocuri jucate. Bateria se termina mai repede decât salariul. Bine că aflase unde era ascunsă în perimetru o priză funcţională. Undeva mai într-un colţ. Se duse spre colţul acela mai întunecat să rezolve problema bateriei pe consumate, şi dete să plece.
Dar, surpriză nepăcută. Rămase înţepenit de frică. La vreo 7-8 metri în faţa lui era ceva de speriat. O momâie înfricoşătoare.
Parcă era cineva care venise pe neauzite prin spatele lui. Dar nu, nu avusese cum să vină aşa pe nesimţite. Nimeni nu-l ia pe vajnicul Spanac pe nepregătite. Atunci, să fie Doamne fereşte o stafie?
Spanacul se temea deja, nu avea sare la el, nici ceva bucată de fier, după cum se apărau ăia din Supernatural de stafii. Ce era de făcut?
Om nu era, că prea era nemişcat. Pom nu era, unde naiba să fie pom apărut dintr-o dată în mijlocul perimetrului?
“Marine, tu eşti?” încercă Spănăcelul, gâtuit de emoţie.
Dar niciun răspuns.
Auzise când fusese mic de diverse întâlniri ale oamenilor cu stafiilor, strigoilor, fantomelor etc.
Cică dacă te întreabă ceva şi tu răspunzi ori rămâi mut pe viaţă, ori înnebuneşti, ori mori. Dumnezeule mare, mii de gânduri negre fulgerau creierul îmbibat de cola al Spanacului.
Ce să facă, cum să rezolve aşa problemă?
“Marine, tu eşti mă, ce cauţi aici?” încercă el, cu puţin curaj văzând că momâia nu se mişcă.
Niciun răspuns. Să dea prin staţie? Exclus, aia îi mai lipsea, să audă toţi că i-a apărut ameţitului ăla ceva în perimetru şi-e e frică să vadă ce e. Să dea cu staţia după el? Negaţiv, staţia aia e 999 RON, mai mult decât salariul său. S-a pipăit repede să vadă dacă nu se udase. Era ud, dar de la transpiraţie de frică. Nu făcuse şuşulică, că nu puţea…
“Cine e acolo?” prinse el curaj venind încet către silueta nemişcată…
…
Va urma!
A zis bine jidanul că trebe să ne schimbăm ochelarii, să nu mai iau drept fantomă un braţ de la excavator…
Co ocazia asta am aflat că după ce trebe să-mi schimb ochelarii trebuie să particip şi un concurs de Mister BigDick ceva.
Uite câta mătărânga am!
Doamne ma omule, credeam ca ai dat de cine stie ce boschetar si i-ai aplicat un soc electric de s-a evaporat aurolacu’ in el :))
PS: Once you go black, you never go back!
Nu dewd… Nimic de genul ăsta. A fost o noapte liniştiiiiiiiiiiiiiiiiiiiităăăă. Aşa cum e bine şi frumos.
Şi cică trebuiau să plece în noaptea aia nişte avioane cu suporteri.
N-au plecat decât două de marfă. Atât.
Ca bine le-ai zis. Ma identific in ceea ce ai scris aici. La fel am si eu vedenii cand ies din bodega, asa aud si eu voci, da’ numai dupa primele paharele. Dupa mai multe nu mai aud nimic. Si poza aia e exact cum vad eu, asa, clar, dupa o noapte de betie.
Dacă eram Marin, mai ziceam ceva… că venise ăla pilit bine la muncă. Bine că nu l-a amuşinat nimeni…
Sa mor de nu m-ai facut sa rad:))Si mie mi se intampla sa ma sperii…dar eu de multe ori o patesc cand dorm:P si zbier la zapacita…de ma aude tpata scara:))
Visezi urât şi te trezeşti ţipând? Eu când visez urât şi mă trezesc, trag o înjurătură, apoi mă duc înapoi în vis, să-l prind pe ăla de m-a speriat. În 90% din cazuri îl fac să-i pară rău…
Am ajuns de la o vreme să-mi pot oarecum controla visele.
Sa mor de nu m-ai facut sa rad:))Si mie mi se intampla sa ma sperii…dar eu de multe ori o patesc cand dorm:P si zbier ca zapacita…de ma aude tpata scara:))