Și încet încet am ajuns la al treilea nivel din SuperBlog.
Ăsta cu Oktal, promisiuni respectate.
Din 1999 cică.
Și zic nivel pentu că-s călare pe LOL, ceva de speriat.

Dar să vedem cu Oktal care e faza.
Trebuie să precizez ce promisiuni imi doresc neaparat să respecte un magazin online.

În primul rând taxele să rămână aceleași.
Adică m-am săturat de jidăneli de genul prima lună taxe 0, apoi taxe 3 %.
Ca traficanții de droguri.
Prima oara e moka, cât să te prindă-n mreje, apoi ia și pielea de pe tine.

Mă rog, care a citit din peripețiile Spanacului, știe despre ce e vorba.

După taxe, serviciul clienți.
Păi nene, să ai un număr de telefon la care să răspundă careva.
Nu 3 numere în rețele diferite, unul fiind închis, pe altul să nu răspundă nimeni, iar pe fix să-mi intre faxul.
Că deja sunt șanse 50% să fiu nervos dacă sun.

Că așa e în realitate. Sună fixul. Ori vești bune, ori vești proaste. Neapărat una din două. Nu sună fixul să te întrebe careva dacă mergi la bere. Niciodată.

Apoi, după ce ți-a răspunsca careva, să te poată lămuri. cu atât mai bine când îți rezolvă problemele.
Cel mai nasol e când suni la serviciul clienți și ți se spune că “acestea sunt regulile interioare”, ori ceva bazaconii asem[n[toare.
Cel mai frustrant moment ăla e.
Când pleznești de nervi și ai vrea să explodezi, să-i crăpi ăluia, sau ăleia capul, dar te abții, căci ție-e frică să nu strici mai rău.
Și zic aia, căci de obicei răspunde o fătucă habarnistă la telefon, care îți citește ce scrie pe-o foaie, depinde de problema întâmpinată.

În mare cam astea ar fi cerințele mele pentru un magazin online. Mai ales dacă e longeviv precum Oktal.ro

Din curiozitate am intrat și eu acum pe site-ul lor. Nu știam că există până zilele trecute.
Dar na, cât trăiește, planta învață.
Am rămas tâmpit uitându-mă la un filmuleț pentru un telefon Sonim.
D-ăla de joci fotbal cu el în Antarctica și n-are nimic. 10 milioane prețul lui, dar cică e indestructibil.
Totul până la glonț.

Era așa un laptop. Versiunea pentru oameni era simplă, adică îl scăpai de la etaj și n-avea nimic.
Însă versiunea pentru armată era mai meseriașă. Așa mișto era că a fost pus unul în poligon. Și s-au tras cam 30 de gloanțe în el.
Nu a avut nicio zgârietură. Chuck Norris, nu laptop. Ăla clar pentru armată, căci te filmezi cu el în timp ce trece Hummerul peste mine și bombe, să te vadă copiii împrăștiat pe youtube.

Bun, revenind la siteul Oktal.
Arată binișor, prețurile sunt aceleași ca și-n alte părți, ba chiar văzui acu un laptop la 12 milioane de plângi lângă el. Ceva ce-l găsești la 15-16 în alte magazine.
Și ce e mai mișto e taxa de transport.
Dacă produsul depășește 500 de lei, taxa e moka. Chit că tu stai în Sighetu Marmației.
Ce e sub 500 de lei, taxa e 20 de lei. Adică foarte ok.
Ce-ar mai trebui să facă oktalul cu treaba asta?
Să-și facă un program d=asta de parteneriat cum are emagul.
De profitshare.
Atunci să vezi lumea cum cumpără.
Căci dacă tot sunt ei din 1999 pe piață, cum de le-au luat-o atâtea magazine înainte?