Cei trei buni prieteni plănuiseră weekendul la cabană de 2 luni. Așa că într-o seară de vineri, Mihai, George și Matei s-au suit în mașină, cu destinația – AVENTURĂ!
De la București până la cabana din Munții Semenic aveau ceva de mers. Calculaseră că vor ajunge undeva pe la miezul nopții. Însă niciunul nu-și putea imagina oroarea de la cabană!

Bătrâna Dacie era plină de bagaje, saci de dormit, echipament montan, lăzi de bere și cârnați, dar și niște produse bio de la Bioaleea. Ba Matei luase și echipamentul de alpinist, voia să ajungă pe vârful Nedeia. Mai cu cântece la casetofon, mai cu bancuri, mai cu râs ajunseră în județul Caraș Severin. Unde, pe un drum forestier (una din scurtăturile știute de Mihai), Dacia își dete sfârșitul. Se poticni de câteva ori și se opri.

– Ce dracu mă! Ce are?
– Nu știu… Mama mă-sii!
– Avem benzină?
– Da, e la jumate acul.

Mai încercară la motor de 2-3 ori, dar în afară de cârâieli, nu mai primiră nimic altceva.
– E de la delcou! decretă George.
– De unde știi?
– Și unchi-meu a avut problema asta anul trecut.
– Și știi s-o repari?
– Pe dracu! Mă băgam eu cu mâinile p-acolo? Știți că-s atehnic.
– Mda, mare prostovan… mormăi Matei în barbă. Acum ce plm facem?
– Cât mai e până la cabana mătușe-tii mă, Mihăiță?
– Păi să tot fie, cam 30-35 de kilometri.
– Și ceva prin zona asta, ce e? Altă cabană prin apropiere?
– Aia alui Zăgârdel e închisă de 3 ani, are lacăte pe ea, nici țipenie. Iar a lui Moș Timofte e-n reparații.
– Deci trebuie să fie oameni acolo!
– Nu coane, e iarnă! Uite-te în jur! Zăpezi de peste 1 metru! E părăsit locul. Nu vine nimeni, chit că-s materiale de 1 miliard acolo.
– Bun, al naibii de bine, explodă George. Care are semnal la telefon?
– Eu nu, spuse Matei.
– Nici eu… ce naiba, trebuia să fie 5 linii aici! spuse încurcat Mihai.
-De unde știi?
– Întotdeauna au fost 5 linii, nu mă freca la icre!
– Și acum unde-s liniile?
– În mă-ta! Lasă-mă să mă gândesc.
– O, da, gândirea ta idioată de-a o lua pe scurtătură. Hai că știu eu o scurtătură prin munți! Munții mă-sii de treabă!

Matei se uita la cearta celor doi, apoi zise:
– Nu vă certați, am ceva să ne simțim bine!
– Nu-mi arde acum nici de bere, nici de vodkă mă tâmpitule! urlă Mihai și la el.
– Vorbeam de răsucitele astea 5 de la mine, spuse el misterios, deschizând o tabacheră unde erau cuminți, 5 jointuri groase ca trabucul, lungi cât o zi de post!
– Wow! Nu ești sănătos! De unde le ai? Vreau și eu una!
– Una ajunge pentru toți trei mă. Sunt peste 25 grame într-una! Ajunge pentru un regiment, ce vorbesc eu!

Aprinseră un joint pe care-l pasau de la unul la altul cuminți. Nu dură mai mult de 10 minute, când începuseră să se încălzească și să dezvolte teorii pentru a ajunge la cabană, cu sau fără mașină.
– Mă fraților, dar prosti suntem! spuse Mihai.

– De ce mă?
– Păi putem să cuplăm telefonul la antena de la mașină, care e mult mai mare!
– Cum mă, când niciunul n-are telefoane cu antenă? De când cu smartofonurile astea…
– Nu și eu! am de rezervă un T28, spuse Mihai triumfător, scoțând un telefonaș cu clapetă dintr-un buzunar. Conectară antena de la mașină și… dintr-o dată aveau 3 linii la antenă!
– Super coane! uite că jointul e bun, dezvoltă inteligența. Sună la 112!
– Să le zic ce?
– Că suntem blocați aici mă tâmpitule, doar nu să le spui bancul cu bursucul bășinos!
– Alo!
– Bună seara, ce urgență aveți?
– Bună sera! am rămas blocați pe munte!
– Unde anume?
– În munții Semenic, la 30 de kilometri de cabana Stoianoff!
– Sunteți pe drumul național?
– Nu, am luat-o pe scurtătură, pe drum forestier!
– Foarte rău ați făcut! Este viscol în munți! Nu putem ajunge la dvs. cu nimic. Nici elicopterul nu decolează pe vântul ăsta! Cât aveți până înapoi la drumul național?
– Cam 10-11 kilometri!
– Foarte nasol. Nu e rost să vă aventurați afară. Stați în mașină la căldură și așteptați, venim cât se poate de repede la dvs.
– Drumul e bun aici, nu suntem înzăpeziți, e plin de pomi primprejur! Doar că mașina cârâie!
– Ce mașină aveți, Dacia?
– Dacia…
– E de la baterie, dacă doar cârâie și nu pornește.
– Nu e bateria domne, c-a mers bine merci, alternatorul o încarcă, o văd încărcată. Pare-se a fi de la delcou.
– Atunci scoateți frumos delcoul și cumpățați lamelele. S-au umplut de funingine.

Mihai stătea la telefon cu polițistul, urla la George de lângă mașină, care urla la Matei de sub capotă, dându-i indicații cum să repare mașina.
După vreo 10 minute de chin, reușiră să pornească Dacia.
– Super, merge, mulțumim! Alo! Alo!
– Ce are mă?
– A închis!
– Lasă că-i bine, a pornit mașina!
– Uite că nu mai am nicio linie la semnal!
– La țanc mă, ți-am zis că suntem norocoși? Hai dă-i bice să ajungem la cabană.

După încă două ore de mers chinuit pe drum de munte, prin troiene, c-o mașină veche, de patina la fiecare metru, ajunseră într-un final la cabană!
– Hai să scoatem astea din mașină!
– Stai să deschidă amețitul ușile.
– Fraților, dezastru!
– Ce rahat mai e?
– N-am cheile la mine!
– Ce mă! Cum adică? Lasă naibii glumele că nu de asta ne arde acum!
– Pe cuvânt, n-am cheile de la cabană!
– Cum mă idiotule? Cretinule! Unde-s cheile?
– Acasă, pe tocul ușii. Am uitat să le iau!
– Spargem ușa și tot intrăm!
– Cum să spargi ușa? E de metal, nici ursul n-o sparge p-asta!
– Și cum mama dracului intrăm în cabană?
– Doar pe unul din geamurile de sus se poate. Astea de jos sunt baricadate, doar că la unul de sus știu eu cum putem intra, că n-are o balama…
– Idiotule! Hai la munte, hai la cabană! Avem de toate, ne dăm cu schiurile, ba Matei vrea să se cațere pe mă-sa mare, are echipamentul la el, de parcă am merge naibii în Himalaya!

Cât timp George se certa cu Mihai, Matei scoase dintr-un rucsac ceva greu.
– Ce naiba e acolo?
– Uite am 3 mingi mă. Trei mingi de cauciuc!
– Mingi de cauciuc? Tu ești zdravăn? cum naiba ne cățărăm la etaj mă! Cu mingiile de cauciuc?
– Ia luați și uitați-vă la ele!

Mihai puse mâna pe una roșie, iar George pe una verde, iar cea albastră rămăsese la Matei.
Deodată, în întunericul nopții, văzură o umbră înfricoșătoare pe peretele cabanei. Parcă mingea se făcuse enormă iar din ea izvorau trei picioare de porc, nămolite și pline de sânge!

De spaimă George leșină.
Mihai văzu cu stupoare cum și mingea lui se mărise din ea ieșise o sperietoare de paie, c-o haină veche, plină de petice, din care ieșeau paie însângerate. Ba și ochii arătării erau scoși și se bălăngăneau înfiorător pe fața-i lividă de cârpă! Speriat, Mihai scăpă mingea din mână și-o luă la fugă înnebunit prin pădure, sub ochii terifiați ai lui Matei, care era prins ca într-o menghină de-o stafie cu brațe pline de tentacule, ca ale unei caracatițe. Și se năpustise asupra lui cu niște ochi roșii, plini de ură. Și exact când să-l muște de gat cu dinții cariați și lungi ca niște pumnale… se auzi o bătaie!

Cei trei tresăriră speriați. Erau în mașină, pe un drum înzăpezit, iar lângă mașină un polițist bătea de zor în geam!
– Bună ziua! am crezut că ați murit!
– Nu, nu nu se… se bâlbâi Mihai
– Dumnezeule, ce e acolo?

Polițistul se uita perplex la cei trei prieteni. Fiecare avea în mână câte o bilă de cauciuc, nu mai mare ca un ou Kinder, cu capacele desfăcute și cu cocaină în ele! Ba toți trei aveau urme la nas!
– La pușcărie imediat! Deținere și consum de stupefiante!