Vorbisem mai demult despre niște superstiții. Spusesem acolo de faptul că, cei mai în vârstă au idee total nesănătoase. Anuma că-ți sare șarpele în cap. Nu are cum să sară șarpele d-acolo de jos la peste un metru jumate, să mă muște de cap sau Doamne ferește de beregată.

Cică au fost cazuri. A, unde era un copil de 8 ani, de avea 1 metru și ceva? Hai să zic posibil. Dar mai mult nu-ți sare șarpele, că nu-i Serghei Bubka!

Însă peste vreo doi ani de la faza cu săritul șarpelui, am fost cu ai mei la Herculane. Și acolo nu să stăm cuminți la plajă, sau să mergem la 7 izvoare ca oamenii cu scaun la cap.
Nu nene, ne-am găsit să urcăm pe munte, în drumeție, târâți de colega de serviciu a mătușii noastre, gazda acestui divertisment montan.
Și na, ai mei bucureșteni, fumători, abia urcau pe mama dealurilor. Pe când femeia aia, care avea o coafură de Peggy Bundy, împreună cu bărba-su, cățărători de meserie deoarece stăteau pe la etajul 10 și urcau pe scări, pe vremea aia lifturi care să meargă găseai cam greu, erau primii în vârful dealului.

După ei eram eu, obișnuit cu dealurile și coclaurile din vacanțele de vară, apoi ai mei cu mătușa. Care se împindeau unul pe altul.

Stând noi acolo în vârful dealului, să ne tragem sufletul, hai să prânzim. Și-au întins ăștia un cearșaf d-ăla ca-n filme cu picățele, cu surfetaș plin de sanvișuri, iar flăcăul cățărător a scos, Dumnezeu știe din ce cotlon al genții neveste-sii, patru sticle de bere. Ținute la rece, curgea apa pe ele. Eu aveam o apă clocită într-o butelcă, însă cum era izvor prin apropiere, n-am suferit de sete.

Și nu știu cum, după ce-am mâncat sanvișuri cu parizer, ținute în căldurile alea de 40j de grade, apoi dând cu apă rece de izvor, m-a apucat cufureala.
Dar rău nene, nu jucărie. De-mi făceau mațele mai ceva ca brotăceii din balta lui Oppler!

Cică să iau să mănânc niște coarne sălbatice, că-mi face bine la stomac și mă strânge. Coarnele fiind niște poame pădurețe, roșii, tari, cu-n gust acru mai ceva ca moaca soacrei. Și-am pus mâna pe câteva coarne d-alea.
La un moment dat am văzut o broască țestoasă. Numai că era al naibii de ciudată, avea un gât luuuung, de nu se mai termina. Mic fiind, juram că-i de Galapagos, că alea aveau gâtul așa girăfos, așa că m-am întins să pun mâna pe ea.
În spatele meu mătuși-mea începuse să urle:
– Păzea că-ți sare vipera în cap!

Abia atunci am observat că gâtul ăla de țestoasă nu era decât o afurisită de viperă, lungă de veun metru. Cică aia omoară 8 oameni dint-o mușcătură. Un fel de Chuck Norris al Croitorașilor cei viteji!

Și mă gândeam iar:
– Mă cum dracu să sară nemernica aia de jos fix la mine-n cap?
– Nu de jos, din pom!

Și mă uit mai bine, de la o oarecare distanță de pom. Mai era o viperă la vreo 30 de cm de unde luaseu eu coarne…

Una-n pom de-o văzuseră ăștia, una jos de-o văzusem eu. Ceva de speriat cu șerpii în zona aia… Să ve feriți de vipere! Când urcați pe munte, să aveți musai ceva antivenin la voi. Depinde de zona în care mergeți, depinde de șerpi. Dar cele mai periculoase reprile de pe la noi sunt viperele cu corn. Deci dacă aveți ceva cunoștințe în cadrul medical, când vă duceți în drumeții muntene, luați o seringă cu antivenin.

Anii au trecut și mie mi-era cam frică de viperă.

Dar acum există una de care nu mă tem. Se numește Viper V1. Și este cel mai nou produs Allview.
Ecran de 4,7 inci, gorsime de 7,9 mm, cameră de 8 mpx cu filmare full HD, patru procesoare la 1,2 ghz, prețul de 1299 RON, vipera asta rupe orice animal de prin pomi.

Are și blitz de sperie ea un Yeti, darămite o biată viperă de numa 1 metru lungime!