“Cine n-are un produs Philips în casă, să-și cumpere!” ar suna un proverb inventat de mine pe loc. Și asta deoarece dacă n-ai în casă măcar un aparat de ras barbati, ai pierdut enorm. Degeaba te razi tu cu fel de fel de aparate cu 15 mii de lame. Musai să te tai măcar o dată.
Am mai povestit eu cu ce mă bărbieresc…
Într-o vreme voiam să mă tund singur. Am manie cu părul, să-mi stea musai bine, altfel se sperie lumea de mine. Și din mania asta am dat în paroxism în urmă cu vreo 10 ani. Mi se părea că niciun frizer nu e-n stare să mă tundă cum trebuie. Ba mă tundea prewa scurt, ba mă tundea inegal, ba îmi făcea altă frizură decât voiam eu. Așa c-am pus mâna pe-un aparat de tuns, o chinezărie ieftină și mi l-am băgat în păr. nu vă povestesc de urlete, nervi și sânge. Căci m-am tăiat, era un aparat cu lamă d-aia de ras, cum avea tataie în război…
Am aruncat porcăria aia de aparat și m-am pus pe căutat. Am cumpărat după o vreme un aparat de tuns parul Philips, genial. Îl am și acum, perfect funcțional. Însă nu mă mai tund cu el. Ce nu știau ăia să mă tundă, dar să vedeți ce mă tund eu. La chelie, că altfel nu știu cum. Să-l reglez eu știu, însă nu-mi iese când vreau să-mi fac frizura de unul singur. Nu-i nimic, veți râde, dar am tuns pisicile cu el. O dată, deoarece mi-a ajuns câte gheare mi-au tras mâțele pe antebrațe de parcă eram scos din filmele de groază cu asasini cu drujba.
Țin minte cum un prieten și-a lăsat barbă. Asta așa cam vreo 5 ani. Și ajunsese ca un pustnic, de mă speriam de el. Și când s-a hotărât să dea jos barba aia, a intrat într-o frizerie. Se uitau ăia la el ca la sfântul potir, nici nu știau cum să pună bine mâna pe el.
Asta până a venit frizerul șef, un bătrânel simpatic pe la 80 de ani, l-a pus pe scaun și-a scos un aparat de tuns barba și l-a făcut gigea. Se luminase omul la față, parcă renăscuse.
Atunci am văzut cât de mult poate însemna un aparat electrocasnic de calitate.
Leave a Reply